Oare asa suntem noi, romanii?

Am sosit in Bucuresti…De ce? era asa bine in Spania!

Dupa ce am opinat cu multi prieteni de-ai mei, mi-am dat seama ca nu sunt singura care intra in depresie cand se intoarce in tara.

Oare de ce? Mi-am dat seama ca nu toti suntem la fel, pentru ca altii sunt si nationalisti (dupa ce praduiesc de peste tot, se intorc cu marile trofee in tara.

Frumos,nu!). Putem fi mandrii de asta, ca doar o lume intreaga ne cunoste gloria.

Azi am fost nevoita sa parcurg 3 ore jumate intr-un avion zis si rata de la Titu (no offence, a fost primul oras care mi-a venit in cap). Hei! Nu sunt vreo pipita ieftina cu pretentii sau vreo fandosita, ci doar adopt metoda bunului simt, al respectului si al celor 7 ani d-acasa.

Azi am luat parte la propria-mi revolta interioara.

Sunt multi care calatoresc cu companii low cost, dar intr-un avion plin cu nemti nu ai sa vezi niciodata mizeria pe care am vazut-o eu astazi si sunt sigura ca sunt multi cei care-mi impartasesc opinia.

Imi pare rau s-o spun, dar azi mai mult ca niciodata, mi-a fost rusine ca sunt romanca.

Lume ne cunoaste ca natie de tagani, hoti si prostituate, o natie prost educata sau total needucata. Am tinut permanent sa demontrez contrariul, dar astazi nu am putut sa-mi demonstrez nici mie.

Azi, prin frumosul aeroport din Barcelona, pe cand ma indreptam spre poarta de imbarcare, am inceput sa aud tot felul de injuraturi caracteristice romanesti (am vrut sa dau niste exemple, dar nu vreau sa va stric parerea despre mine). In momentul acela mi-am dat seama ca ma apropii de patrie. Am urmarit cu atentie sa vad daca la celelalte gate-uri (porti) se intampla la fel ca si gate-ul 56, dar noi eram cei mai galagiosi din aeroport.

Cu sarsanale, cu prunci de 2-3 saptamani in brate, neingrijiti, barbatii burtosi cu tricou branduit la vedere si femei cu par pe picioare si batice pe cap.

Inca de la check-in a inceput inghioldeala, desi era clar ca avionul nu ar fi plecat fara multime, ei continuau sa lupte sa ajunga in fata. Cu totii stim ca epoca lui Ceausescu s-a incheiat acum 20 de ani, dar se pare ca nu reusim sa scapam de prejudecati si teama. Teama sa dorim, teama ca nu putem avea, apoi ca putem pierde, teama de vecini, teama de vorbe, teama sa fim liberi.

In autobuzul ce duce spre avion am fost acostata de un barbat, care in ciuda hainelor elegante, era roman pe dinauntru. A insistat agresiv sa intre in vorba cu mine, in ciuda refuzurilor vehemente si netolerate, nu ma cunostea cu siguranta.

Intr-un final, m-am intors cu spatele, pentru ai da de inteles ca nu vreau sa am deaface cu interlocutorul meu si incerc sa privesc la nepasarea toatala a celor din jur.

In avion ma asez langa un cuplu tanar si neexperimentat, cu un copil de numai 3 saptamani. Incercand sa-i puna bebelusului centura de siguranta, care era evident imensa pentru cele 8 kg ale mititelului, acesta s-a lovit in nenumarate randuri cu capul de cotiera scaunului.

Nepasare sau doar prostie?

In avion, odata cu decolarea,la putin timp, s-a instalat usor, o boare de transpiratie, galagie si multa agitatie pe culoarul ce a devenit rapid un bulevard interactiv de corpuri.

Dupa alta jumatate de ora la wc nu mai exista hartie, bebelusul de langa mine numai avea scutece si parintii au devenit si mai agitati.

Ma mir ca dupa o ora avionul, inca nu fusese furat in intregime…

Mi-am luat ceva de mancare, pentru ca la companiile low cost nu ai nici un serviciu in plus, decat cel de nepasare si dupa ce am platit, mi-am lasat portofelul pe geanta de sub scaunul din fata. Mi-am luat carte lui Coelho- Vrajitoarea din Portobello, care m-a ajutat intr-o oarecare masura sa ies din admosfera haotica din avion si am adormit dupa ceva timp cu cartea in mana.

M-am trezit la aterizarea avionului, atunci cand lumea a inceput sa fluiere, sa aplaude sa comenteze galagios si sa se ridice de pe scaune.

Insotitoarele de bord erau inutile, bucuria de a ajunge acasa se instalase si ele nu mai puteau controla situatia, chiar daca avionul era inca in mers.

Am parasit avionul ultima, pentru ca la iesire era aceasi inchioldeala ca si la plecare, numai ca de data asta tot echipajul si-a luat injuraturi, pentru ca nu montasera scarile mai repede. Nu m-am abtinut sa nu le spun catorva pasageri mai de culoare, ca nu-i nimic deosebit, asa se intampla la toate cursele, numai ca ei se ridicaseara prea devreme,trebuia sa ramana pe scaune pana la oprirea avionului . Mi s-a raspuns ca “trebuie sa-i grabesca cineva, altfel muncesc degeaba astia de la companie!” , un raspuns demn de un roman, mi-am raspuns!

Ajunsa ultima la frontiera, dau sa-mi caut actele din portofelu lasat pe geanta. Nici urma de acte sau portofel. Vorbesc cu cei de la vama sa verifice in avion, cursa Vueling de la Barcelona, locul 16D. Imi spunem in gand, ca am fost ultima care a parasit avionul, trebuia sa fie acolo.

Si nu a fost. In avion s-au inbarcat alti pasageri pentru Paris mi s-a raspuns.

Actele, cartile de credit, bani, si alte maruntisuri din marele portofel rosu disparuse.

Vamesii ma cunosteau, m-au lasat sa trec si-au adus aminte ca ne mai intalniseram acum cativa ani , cand ma intorceam de la Ibiza, atunci imi furasea geanta cu totul din aeroport, fusese primul meu an la Ibiza. Cu siguranta hotii erau romani.

Am zambit, le-am multumit si am plecat. Mama ma astepta afara de o ora.

Am plans. Nu sufar pentru acte, pentru bani sau pentru amintirile mele din porofelul rosu, ci pentru ca azi, m-am aflat impreuna cu ai mei si nu m-am regasit in multime. Pentru ca stiu ca nu sunt multi cei care pleaca afara si invata sa fie oameni cu adevarat.

Sper ca intr-o zi sa pot spune: DA! Sunt romanca, sunt mandra cu romanii mei de peste hotare!

Imi pare rau ca azi m-am intors in tara.

Cred in schimbare, cu totii putem fi buni, motivati, rabdatori si toti avem sufletul plin de iubire. Trebuie doar sa deschidem o poarta.

Luptam sa fim avari, sa furam, sa mintim, sa ne inselam pe noi insine. Pentru ca asta facem, in loc sa iubim, sa visam si sa fim liberi.

Tu ai vrea sa ramai in tara, pentru ca ai salariul e mai bun, ai o familie sau pur si simplu esti mai respectat aici?

Tu de ce nu pleci?

Crezi la fel ca si mine ca putem schimba tara asta?

Ibiza- o insula nebuna!

Oricat de mult as incerca sa exprim in cuvinte, de unde vine magia insulei, trebuie sa traiti experienta vietii frumoase si nebune de aici, numai asa puteti afla.
Stiu ca sunt persoane care nu se regasesc intr-un loc aglomerat si galagios, pe multi ii sacaie zgomotul din exterior cat si cel din interior lor. Multi spunem de multe ori ca aceste cluburile sunt o pierdere de timp si de energie pentru cei tineri, care investesc in niste nopti pierdute nerentabil. Pe de o parte asa si este pentru unii, nu?
Dar aici, pentru altii, cat si pentru mine, TIMPUL se transforma in libertatea de a trai momentul, de a conduce sfera trupului intr-o alta dimensiune, a lasa mintea sa viseze si sufletul sa fie liber. Aici nu sunt numai tineri, sunt cei care vin in fiecare an, cei peste care TIMPUL nu a lasat urme adanci, pentru ca sufletul lor este mereu tanar. Au invatat asta aici, au invatat sa se bucure de libertate, cei carora le zic bastinasi, au vazut multe si trait multe sub lumina noptii din Ibiza.
Ibiza este un loc pentru toti, indiferent de varsta, orientare sexuala, handicap sau nationalitate, nivel social. Aici toti suntem egali cum am mai spus-o si in alte postari.

In seara asta am dansat. Nu am mai dansat de ceva timp, pentru ca anul asta am spus ca o sa ma relaxez, o sa vad filme, o sa citesc

si merg la work shop-uri. De multe ori rutina isi spune cuvantul si te transforma din creeator de arta, in sclavul”fabricii”. Pentru mine cei 6 ani petrecuti aici, au insemnat multe ore petrecute in “fabrica”, dar si un studiu al mintii si corpului.

In noapta asta ca in multe din noptile de aici, a venit magia(muzica, lumina, atmosfera) si nu am putut sa ma opresc din dans multe ore. Am intalnit de asemenea multi romani care m-au salutat si apreciat, dar nu caut apreciere cand dansez. Ma bucur ca pot impati cu cei ce ma privesc, o parte din viata mea. Ma bucur cand sunt fericiti si mandrii.

Dar adevarul e ca dansez intr-un mod egoist, doar pentru mine, pentru a traversa galaxia si pentru a lasa muzica sa-mi vibreze sufletul. A ma elibera de frici, frustrari si rani, de a primi iubire, fericire si intelegere. Multi o fac prin meditatie, altii prin transa sau altii prin dans.
Ce sentiment divin!
Par cuvinte impopotonate, nu sunt, sunt doar o forma pe care o dau starii mele in contact cu muzica. Cei care danseaza cu adevarat stiti de ce anume bat campii aici, pe ceilalti nu pot decat sa va invit sa va deschideti sufletul si sa iubiti.
Acum schimb subiectul, ca sa nu insist prea tare pe tema.
Joi ma intorc in tara pentru o saptamana.
Am semnat un contract de imagine, cu un brand important pe piata mondiala. Inseamna foarte mult pentru mine, e un proiect semnificativ. O sa va dau mai multe detalii cand se vor aparea declaratiile oficiale in august.
Pana atunci mai am 2 zile sa ma bucur de aceasta insula, de soare, de marea clara, de muzica si de viata.
Let’s dance!

Despre SDK.

Am trecut printr-o saptamana inedita.
Pe langa faptul ca am invatat din experienta unor generatii care au pus bazele structurii de house dance, hop-hop, popping, locking, hip-hop jazz, am vazut cum e sa dormi in cort, in sac de dormit si in frig.
Un loc superb, un lac enorm, padure, aer curat si multa ploaie. Am racit in prima zi, pentru ca era un frig ingrozitor noaptea si extrem de cald ziua. Am dansat de dimineata pana seara, pe 7 scene amenajate special, 4 in aer liber si 3 in teatre sau sali de sport. Trebuia sa mergem mult pe jos de la o sala la alta si nu numai spre sala de dans, ci si la toaleta si la dusuri a fost aceiasi poveste si pe langa asta din lipsa de timp am macat numai hot dog toata saptamana.
Am cunoscut niste promotori ai dansului modern, oameni foarte modesti, simpli si extrem de amabili. Ei inseamna enorm pentru mine si generatiile ce vor veni.
Salah este cel care m-a impresionat cel mai mult. Coregraf, interpret, dansator, actor, mim, poate sa reproduca orice miscare si stil de dans, poate creea iluzii vizuale de miscare si te frapeaza prin abilitatea de a-si coordona miscarile.

Este un show man, prin simpla lui prezenta la work shop, socheaza. Toata lumea il priveste curioasa pentru a astepta urmatorea poveste de miscare. Se reinventeaza la fiecare clasa si compune miscari unice, de care esti captivat si pe care incerci sa ti le insusesti cat mai repede. Dar, cum spune el toti suntem unici si avem propriile povesti de miscare. Ca sa putem fi ca el, trebuie in primul rand sa fim ca noi.

Are 30 de ani si arata ca un adolescent de 15 ani, zambeste, este amuzant si ii place sa faca vraji. Personajul preferat este clovnul, pentru ca asa cum spune si el, clovnul, poate fi orice personaj dus la extrem.
Aici gasiti mai multe despre el.
In acest week end o sa plec la Barcelona, pentru ca am auzit ca el va fi acolo si va avea un work shop…super! Am ocazia sa lucrez din nou cu cel mai bun dansator din lume.
Mi-as dori sa va pot arata niste filmulete de la SDK, dar deocamdata mai am de invatat montaj video, pentru ca nu stiu sa le tai…dar o sa fac tot posibilul sa vedeti cum a fost aceasta saptamana pentru mine.
Acum trebuie sa plec in Amnesia unde probabil se intampla o nebunie, ca in fiecare noapte, asa ca numai bine si…
…let’s dance!