Monthly Archives: September 2009

Andorra.

Posted on by
43

Am disparut pentru 4 zile din peisajul mioritic, pentru o scurta vacanta, planuita pe moment.
De cateva luni, de cand am inceput sa ma redescopar, observ ca visele nu au limite. Ca pentru a fi cu adevarat fericit, nu trebuie sa astepti in speranta realizarii visului. Nu trebuie sa iti consumi energia prezentului, cu insatisfactii, suferinte si munca in speranta unui viitor fericit. Trebuie sa traiesti clipa, sa te bucuri de ce ai acum, pentru ca numai acum poti fi cu adevarat implinit. Viitorul este improbabil, nu iti ofera nici o siguranta, nici macar aceea ca el ar putea exista.
A trai, suferi in prezent, in vedera incertitudinii unei libertati sau bucuri din viitor, ne da de cele mai multe ori o satisfactie a sigurantei de moment. Spunem: “Voi munci, pentru a fi mai bun”, esti bun oricum, munca te face sa capeti experienta, ea trebuie vazuta ca un lucru pozitiv, pentru realizarea personala, nu pentru a demonstra altora calitatile tale. Tu esti.
“Lasa! Sufar acum, pentru ca in 3 ani o sa plec in vacanta!”. Of! Poate chiar o sa pleci in 3 ani in vacanta, dar nu va mai fi la fel.
NU! Siguranta o avem acum.
In prezent, suntem nefericiti si o sa fim mereu, daca nu incepem sa traim liberi clipa si apoi sa ne gandim la viitor sau trecut.
Intotdeauna se intampla ca, atunci cand intr-adevar sa ajungem la trofeu, sa ne dorim un altul. Niciodata nu este suficient pentru si nu stim sa ne oprim din lupta de a avea mai mult. Nu avem nevoie de mai mult, tot ce ne trebuie este aici si acum.
Mai bine ma opresc din filozofat si trec la exemple.
Miercuri, m-am hotarat brusc sa plec, din nou, din tara.
Am ales Spania, pentru ca imi doream mult sa vad musicalul meu preferat “Hoy no me puedo levantar”, pe care nu am apucat sa-l vad evident, asa cum mi-am planuit, pentru ca in Barcelona m-am decis sa vad Pirineii.
Asadar, am plecat spre Andora.
Un principat independent, ce se invecineaza cu Franta si Spania si al carui drapel foloseste aceleasi culori ca si Romania, rosul, galbenul si albastrul, doar ca are o stema. O tara cu impozite foarte mici si fara TVA. Daca in Spania, gama de produse este mai larga si mai ieftina, in Andora sunt si mai ieftine, aproape ca ti le dau gratis in magazine si sunt si mult mai civilizati decat comerciantii din en ros-urile de lux, stil Europa, de pa langa Bucuresti. De produse numai vorbim, raportul calitate-pret, este adoptat perioadei de criza.
Am avut parte de o priveliste de vis, peisaje muntoase, ce te relaxeaza si te duce cu gandul la iernile friguroase de schi si cumparaturi minime, in general aruncatul cu privirea. Magazinele de lux, raman tot magazine scumpe, oricum.
Vorbeam la inceput de prezent.
Imi dau seama cat de mult am invatat in cateva zile, ce experiente noi si placute iti aduc visele libere. Cu siguranta, daca stateam in Bucuresti, in aceste zile as fi facut aceleasi si aceleasi lucruri de fiecare zi.
Ce fericita as fi, sa pot avea in fiecare saptamana cate o mica vacanta.
Voi ati spune: …”si cand mai lucrezi!?!”
hi!hi!
Miercuri seara la Cronica…Of!Of!
Tot muncesc de la 16 ani, fara zi de nastere,Revelion sau alte cumetrii, ci doar munca. Stiu ca sunt altii care fac asta pana la pensie, fara sa stie cei aia o vacanta, dar asta nu-i o lauda.
Numai suntem pe vremea comunistilor sa ne laudam la vecini cat am mai muncit si sa ne transformam in victime, ca sa castigam mila. Nu vecinii sau rudele traiesc pentru noi, ci noi insine. Stiu ca suna egoist, dar dac noi nu stim sa fim impliniti cu noi, nu o sa putem oferi nici altora iubire, ci doar suferinta.
Am stiut sa ma bucur de viata, doar din perspectiva viitorului, fara a-mi trai copilaria, ci doar studiind si gandindu-ma ca intr-o zi voi trai cu adevarat.

Acum, nu o sa mai astept.

Acum, o sa invat sa traiesc cu adevarat.
Asa eram eu la 18 ani. In stanga, este o poza pe scena Operei Romane la spectacolul de Bacalaureat, interpretand un dans contemporan in coregrafia proprie.
Let’s dance!

Ramai tanar!

Posted on by
39

Mesajul asta l-am primit de la un prieten, o sa-mi dau silinta sa-l citesc in fiecare zi…v-as recomanda si voua sa aruncati un ochi.
1. Ignorati numerele neesentiale. Inclusiv varsta, greutatea si inaltimea.. sunt efemere.
2. Inconjurati-va de prieteni veseli. Aia mohorati va deprima.
3. Invatati. Studiati computerul, dansul, teatrul, schiatul, orice. Nu lasati creierul sa leneveasca. “O minte inceata este atelierul diavolului.” Si numele diavolului este Alzheimer.
4. Savurati lucrurile simple.
5. Radeti des, mult si din toata inima. Radeti pana nu mai puteti si va trebuie aer…eu asa fac!
6. Mai apar si lacrimi. Indurati, suferiti si treceti mai departe.. Singura persoana care ne insoteste toata viata, suntem NOI INSINE. Fiti “VII”, cat sunteti in viata..
7. Inconjurati-va cu dragoste, indiferent ca asta inseamna familia, animale dragi, muzica, plante, hobbi-uri, ce-o fi. Casa voastra este refugiul vostru.

8. Pretuiti-va sanatatea. Daca este buna, pastrati-o. Daca mai are “hibe”, reparati-o. Daca nu tine de voi “reparatia”, cautati sprijin.

9. Nu va cautati vina. Faceti vizita la mall, in alt judet, in alta tara , dar NU unde este vina.
10. Spuneti-le oamenilor pe care ii iubiti, ca ii iubiti, cu orice ocazie.
Cel mai tare mi se pare fraza cu Fiti vii, daca tot sunteti in viata!
Let’s dance!

Azi, am facut un om sa zambeasca!

Posted on by
56
Poate nu multi dintre voi ati observat, dar de azi a inceput noul sezon al Cronicii Carcotasilor.
Ideea de ai avea pe carcotasi in rolul de gangsteri a fost geniala. Lucrul asta a facut ca emisiunea sa aiba o poveste, o tema interesanta, care i-a prins de minune, pe cei doi colegi carcotasi, zic eu.
Dar nu de asta vreau sa va povestesc, pentru ca o sa avem timp sa vorbim de Cronica mult timp de aici inainte, daca vreti si voi, evident!
De cand am ajuns in tara (de 5 zile), nu am avut timp nici sa-mi despachetez bagajele, am intrat intr-un amalgam de repetitii, de stress, de incordere si pe de alta parte de depresie ca sunt din nou inconjurata de prostia si lipsa de respect de pe strada( din trafic). Nu incerc sa acuz pe nimeni, desi stiu ca asa suna, vina este numai a mea, ca aleg sa traiesc aici, cu buna stiinta.

Sa trecem la ce vreau sa va istorisesc.
Azi, am avut o filmare la Snagov si am fost nevoita sa invat tenis intr-o ora. Incercare esuata desigur. Dupa o zi plina de filmare, ma indrept ca orice roman cinstit si obosit de la activitatea zilnica, acasa.
Drumul spre casa, fiind faimosul DN1. Da! Da! ala unde astepti 2 ore doar sa intrii in Bucuresti, pentru ca pasajul, este desigur in constructie, pana la schimbarea polaritatii pamantului, sau poate mult si dupa aceea…of!
Sa revenim. In coloana infinita, ce asteapta resemnata la rand, apare din senin o Dacia Break alba, de pe o banda secundara, fara semnal, direct in fata mea.
Recunosc, si eu mai fac trasnai, dar cer voie, incerc sa fac pe draguta, pentru ca conducand masina de Cronica, oamenii sa nu-si faca o parere gresita.
Acest sofer, intra agresiv pe banda mea, oprindu-se la 1 cm distanta, facandu-ma sa trag de volan in spre autobuzul din stanga.
Nu am putut sta in banca mea, pentru ca sagetatoare fiind, ma inflacarez repede cand e vorba de lipsa de respect.
Nu-mi place sa cred ca toti suntem prosti, numai unul face pe desteptul.
Evident ca ma bag si eu, un paralel cu el si mergand asa stransi cativa metri buni.
Din experienta stiu ca soferii de Dacie tin mult la masina lor, asa ca am insistat.
Soferul se opreste si cu o nesimtire fara margini incepe sa ma injure.
Cei drept, uitasem multe din acele expresii cat am fost plecata, dar nu-i nimic! mi le-am adus aminte repede, cu ajutorul colegului de trafic.
Dupa atata timp petrecut departe de tara si citind niste chestii interesante,
m-am gandit sa ma risc
intr-un experiment.
Dupa ce am aflat din gura soferului, de mama, de tata, de mine si de ce am fost nevoita sa fac, sa conduc o masina a Cronicii, m-am decis sa-i zambesc.
S-a infuriat mai rau, mi-a zis ceva de scoala, de educatie si cum am fost crescuta(va imaginati si voi, ce anume, da!), cei din masina lui, o femeie in dreapta lui si un barbat mai in varsta, pe bancheta din spate, imi faceu semne disperate sa ma opresc.
Eu nu facem nimic, zambeam, ii respundeam cu bun simt si iubire.
A incercat sa ma depasesca, sa intre din nou pe banda mea, sa ma injure, sa scuipe.
In masina eram cu bebe Ioana, care deja era foarte speriata. Normal, la ea la Cluj nu se intampla asa ceva!
Am mai inchis putin geamul, a mai schuipat odata, lasandu-mi saliva pe geam. I-am raspuns ca imi pàre rau daca a avut o zi urata si daca eu i-am cauzat vreo nevralgie prin simpla mea prezenta in trafic, imi pare rau, dar ca mine sunt multi. I-am zambit din nou, de data asta nu a mai intors capul si ma lasat sa trec mai departe, nu inainte de ai spune ” Sa ai o seara frumoasa si iarta-ma inca odata daca te-am facut sa te enervezi!” L-am salutat politicos si am plecat mai departe.
Coincidenta a facut sa avem impreuna acelasi drum. Il vedeam ca-i pare rau.
La primul semafor, am coborat din masina, moment in care a crezut ca l-am filmat sau vreau sa-i fac ceva rau. Ii citeam in privire teama, nesiguranta si incrancenarea.
M-am dus la el si i-am dat un cadou. Un pachet de 4 CD-uri cu balade, muzica clasica, evergreen-uri de la Magic Fm.
I-am spus, ca avem o viata, pe care o risipim aiurea si nu ne bucuram intr-adevar de ea. I-am spus ca trebuie sa zambeasca mai mult si sa iubeasca.
Mi-a raspuns ca a avut o zi dificila si s-a saturat sa stea in trafic. Ca isi cere mii de scuze si mi-a sarutat mana.
“Nu-i nimic!”, i-am spus si am plecat la masina mea.
Azi, am facut un om sa zambeasca!
As face asta in fiecare zi, daca as stii ca oamenii se pot schimba intr-o zi.
…stiu doar, ca pentru cateva minute, el a vazut adevarul!

S-a terminat vacanta.

Posted on by
14

Incep sa ma acomodez cu greu, noilor obiceiuri, din vechile imprejurari si locuri; in casa mea, la Cronica, in Bucuresti, cu manelele din masina vecinului de la semafor, cu oamenii stresati, care-si blestema in cuvinte murdare insactisfactiile, zilele, noptile, prietenii si dusmanii…of!…cand o sa ne schimbam vreodata? Suntem o natie de neadaptati in Romania, insa, care se poate descurca atat de bine oriunde in lume si chiar putem fi fericiti. Putem lupta pentru a obtine rezidenta, numai pentru a fi departe de tara.
Pentru ca intotdeauna e mai bine la altii decat la noi.
Putem munci atat de consecvent pentru altii, dar nu pentru noi. Putem fi fericiti acolo, dar nu si aici…de ce?
Ca in fiecare an, o sa-mi ia ceva timp sa ma reobisnuiesc cu ritmul furtunos made in Romania.
Nu am timp sa fiu nostalgica, am inceput repetitiile pentru noul sezon, in forta.
In curand, o sa apara inperceptibil stresul si nervii si farmecul “fascinant” al frumosei capitalei isi va face simtita prezenta…
Deocamdata, let’s dance!

Despre…mine. Despre comenturile lui Adi. Despre oameni.

Posted on by
22
Se pare ca nu exista coincidente, ci doar lucruri care trebuie sa se intample, potriviri cosmice.
Am incercat sa deschid ochii si cred ca m-am transformat de cateva luni intr-un om mai bun, mai optimist, mai vesel, iubind mai mult, tot ce inseamna exterior. Am incercat sa-mi deschid sufletul, sa ma cunosc si sa incerc sa-i cunosc pe ceilalti.
Sunt convinsa ca nu suntem singuri in imensitatea ce ne inconjoara, ca sunt forte pe care nu le intelegem, atata timp cat judecam doar 10% din creier. Ca ne impartim in buni si rai( inuaki si
anunnakki), sau in cei care se vor deschide fata de adevar si o multime ce nu folosesc nici 10% din capacitatea crierului(si aici nu ma refer la blonde, hi,hi,hi! aviz celor de la Libertatea. Va rog, nu preluati stirea!).
Ca sa fac o paranteza, vorbind despre cei ce nu vor sa-si folosesaca nici cei 10%, sunt cititorii de cartier sau cei ce opineaza pe site-urile on line.
Adadar, la insistentele unei prietene, am intrat pe un site, unde, am vazut o stire preluata de pe blogul meu, in care se specifica doar o parte din continutul exprimarii, pentru a creea curiozitate sau stimula critici nejustificate. Am fost socata sa vad cati au postat comenturi neavenite la adresa mea.
Suntem faimosi de inexacti in a prevedea probabilitati.
Nu am pretentii de vedeta, nu doresc sa fiu recunoscuta ca o inovatoare sau o filozoafa. Sunt un simplu om, ce-si exprima anumite stari prin intermediul miscarilor in dans si prin cuvinte aici pe blog.
Nu cer nimanui sa citesca nimic, daca considera ca o agramata isi da cu parerea aiurea, nici nu doresc sa se preia informatia pentru a se publica mai apoi intr-un ziar de nisa. E trist ca se intampla asta.
Pe masura ce citeam comentariile, am realizat ca unii oameni nu se vor schimba niciodata si am zambit mai apoi. Ma consolez cu faptul ca intr-o zi voi trai alaturi de cei ca mine, cei ce stiu sa iubeasca, sa traiasca, sa zambeasca, sa danseze…
Nu judec pe nimeni, cu toti avem frustrarile si ranile interioare.
Ce imi doresc de la ce ce imi citesc gandurile din cuvinte, cei ce pot sa priceapa ca pentru mine blogul asta nu inseamna o etalare de toale de firma, de vacante scumpe si fara continut, pentru ca pe blogul meu nu poate fi vorba de asa ceva, este sa vada dincolo de forma. Vreau sa impartasesc lucrurile simple, cu valoare persoanala, ce ma fac sa vibrez, sa traiesc si sa iubesc. Scriu, pentru cei ce vor ca tara lor sa fie privita nu ca o “tiganiada” de hoti si cersetori, pentru oameni ca mine.
Adi, este unul dintre cei ca mine, desi nu-l cunosc, ma bucur ca vede clar prin ceata cotidiana.
Mecanismul uman este extrem de complicat, dar poate deveni foarte simplu. Incercam sa cautam raspunsuri, adevaruri, drumuri in viata, cand totul ne este la indemana. Adevarul este in noi, noi suntem o parte din divin, din Matrice, sau din tot ce exista. Lucrurile materiale, ce le dam diverse conotatii macrocosmice sau de cele mai multe ori valoare financiara, sunt efemere.
Trebuie sa ne bucuram de prezent, sa zambim, sa incercam sa fim mai buni cu noi si asa vom deveni mai buni si cu ceilalti.
Numai bine si Let’s dance!

Postul lui Adi. Capitolul 5.

Posted on by
7

Nu trebuie sa cititi tot, daca nu va place, dar daca sunteti curiosi puteti sa incepeti cu primul capitol.
“Pământul trebuie să se cureţe de vibraţiile acestea şi automat de tot ceea ce înseamnă manipulare financiară. Prea mult timp am stat sub dominaţia anunnakkilor. A: Şi ce vom mânca? D: Ceea ce avem sau producem. Trebuie să avem mici rezerve de alimente, este necesar să ştim acest lucru. A: Nu prea sună bine! D: Este foarte bine. Eu de-abia aştept să ajungem dincolo de 2012. De fapt după februarie 2013 totul se va stabiliza şi vom începe o nouă eră. O eră a Terrei şi a locuitorilor ei. O era a binelui, a păcii. Să ştii că pământenii sunt buni. Toţi care sunt creaţi din ADN-uI inuakilor sunt speciali. Aproape toţi vor merge mai departe. A: Dar câţi sunt? D: Foarte mulţi. Nu îi ştiu ca număr, dar îi văd pe stradă. Îi recunosc drept fraţi. De altfel România este foarte pură în această privinţă. Aici nu prea se află sângele anunnakkilor. Sunt şi aici, dar foarte puţini. A: Dar cum îi poţi recunoaşte? D: Eu îi recunosc pe cei dragi, după vibraţie. Mă uit la ei şi ştiu. Şi tu poţi face acelaşi lucru. A: Şi pe cei negativi? D: Îţi propun un joc. Uită-te în ochii persoanei cu care vorbeşti. Doar în ochi. Nu te uita la zâmbet sau la gesturi. Priveşte-I şi întreabă-te dacă este inuaki sau anunnakki. Sinele îţi va răspunde. A: Şi dacă aflu că este anunnakki, ce fac?D: Roagă sinele să îţi arate adevărata sa natură şi atunci vei înţelege. Tot ceea ce trebuie să faci este să îi eviţi. Să nu ţii cont de sfaturile şi îndrumările lor. A: Dar ei ştiu că sunt anunnakki? D: Unii da, însă marea majoritate nu. Ştiu doar cei ce sunt la vârf. Acestora Ii s-a explicat şi şi-au acceptat condiţia, ba mai mult, au lucrat conştient la înrobirea planetei. A: Şi pe cei care nu ştiu, nu îi putem ajuta? D: Nu. Căci ei au o înclinare către rău. Le vine de undeva din interior. De ce crezi că există acele oculte financiare, de ce doar unii subscriu anumitor organizaţii, de ce doar unii îşi văd propriul interes în detrimentul unor mase întregi de oameni? A: Şi cu cei de genul ăsta ce se va întâmpla? D: Ei vor pleca pe calea lor. Nu trebuie să ne amestecăm în planurile Matricei. A: Dar dacă există totuşi persoane care vor să se schimbe? Acestora nu le este permis să rămână? D: Nu. Ei nu au cum să corespundă noii energii. Au altă structura. Au drumul lor. A: Eu nu cred totuşi că toţi cei cu sange de anunnakki sunt grupaţi. Trebuie să mai existe şi oameni care nu fac parte din nici un fel de grup! D: Crede-mă că nu există. Este ceva ce nu poate fi explicat. Ei se recunosc la nivel vibraţional şi deşi poate nu conştientizează de ce fac acest lucru, se grupează în organizaţii. A: Şi toţi din organizaţii sunt cu ADN de anunnakki. D: Nu. Au intrat şi cei ce nu au acest ADN. Aceştia sunt cei care vor avea şansa să se schimbe. A: Dar de ce crezi că au aderat la aceste grupări, dacă sinele lor nu o simţea? D: De curiozitate, de frică, din dorinţa de a accede pe scara ierarhică sau pur şi simplu fiindcă aşa este bine acum. Poate unii au moştenit acest lucru de la părinţi. Poate alţii au fost păcăliţi, li s-a prezentat o realitate falsă. Sunt multe motive. A: Şi ce trebuie să facă aceştia pentru a avea şansa să se adapteze noii vibraţii? D: Nimic. Matricea va hotărî acest lucru. Dacă perturbările aduse de ei nu sunt ample, atunci li se va permite ieşirea lor din segmentul matricial al anunnakkilor. Dacă perturbările sunt grave, atunci asta este,.. a fost alegerea lor şi vor merge mai departe împreună cu aceştia… Păcat!

Vreau să-ţi spun despre anunnakki.
A: Te rog. D: E… Vreau să-ţi spun despre anunnakki. A: Te rog. D: Ei trăiesc acum cea mai tristă perioadă a vieţii lor. A: De ce? D: Pentru că ei ştiu că în curând vor fi demascaţi. Timpul lor se apropie de sfârşit şi ei sunt dispuşi să facă orice spre a împiedica acest lucru. Ei ştiu că mintea umană emite acele unde care pot modifica spaţiul şi timpul şi pot influenţa Matricea. De aceea ei vor căuta prin orice mijloace să manipuleze populaţia spre a-i face să creeze anumite forme-gând-energie care să blocheze măcar pentru un timp schimbarea. A: Dar ei nu pot crea singuri aceste energii de blocare? D: Nu, căci acest dar este doar al nostru. Noi suntem fiii Matricei şi noi corespundem segmentului aferent nouă. Ei sunt doar un fel de paraziţi. Numai noi putem crea schimbarea sau o putem bloca. Ei au doar capacitatea de a emite anumite energii care să ne facă obtuzi în faţa informaţiilor venite din Matrice, au posibilitatea de a ne influenţa gândirea, însă referilor la soarta Terrei nu pot face nimic.A: Şi cum vor să ne manipuleze? D: Prin frică. Ei sunt mari maeştri în a genera panica, frica, ura, materialismul. Ei sunt buni propagatori ai acestor sentimente. La ora actuală asupra Terrei se revarsă Adevărul. Acesta vine şi ne influenţează gândirea. Noi toţi am început să ne punem întrebări, să scormonim, pentru a ajunge la realitate. Sunt oameni care au înţeles deja ce se întâmplă, cine suntem noi, de unde venim şi încotro ne îndreptăm. Vocile lor încep să fie auzite. Se vorbeşte mai peste tot despre anul 2012, despre schimbarea polilor, diverse crize economice sau despre încălzirea globală. Cei care o fac aduc serioase argumente, însă întotdeauna există câţiva care fie vin şi contracarează aceste informaţii, fie induc ideea de cataclism, distrugere, moarte. Tot ce vreau să spun este că aşa trebuie să fie. Pentru ca noi să putem trece mai departe, trebuie să renunţăm la vechile obiceiuri, să spargem limitele cunoaşterii şi să acceptăm cu tot sufletul ceea ce va veni; lumea va trebui să sufere, însă va fi o suferinţă de scurtă durată. Inuei iau trebuit sute de ani pentru a se acomoda cu noua vibraţie. Nouă ne vor trebui doar câţiva ani. Este un dar al Matricei. A: Şi noi ce trebuie să facem? D: Trebuie să ne dorim schimbarea. Trebuie să lansăm către Matrice acele formegând-energie prin care să cerem ca acest lucru să se întâmple. Cu cât mai mulţi oameni se vor uni în gânduri, cu atât saltul va fi făcut mai uşor, mai repede şi fără pierderi uriaşe. A: Dar Matricea nu va face aceste schimbări şi fără ca noi să participăm activ? D: Ba da, însă schimbarea va fi dureroasă şi anevoioasă, deoarece Matricea va trebui să ănlăture toate forţele contrare, spre a crea echilibrul. Abia după ce perturbatorii vor fi scoşi din segmentul matricial al Terrei se va putea vorbi de armonie. Dacă din contra, întreaga omenire colaborează, atunci formele-gândenergie ce intră în Matrice sunt ajutătoare, iar Matricea la rândul ei, constatând că nu există factori potrivnici, va răspunde adecvat, reducând pagubele. A: Îţi dai seama că este imposibil să faci întreaga omenire să gândească la fel! D: Nu este imposibil. Fiecare persoană care se va alia noului curent matricial va face ca puterea acestuia să sporească, fapt ce va duce la o creştere exponenţiala a participanţilor activi. După cum ţi-am spus, nu uita, cei mulţi dau tonul. A: Tot nu înţeleg de ce anunnakki nu ne lasă în pace. Poate îi vom accepta şi pe ei. D: Nu îi putem accepta, căci dacă i-am fi cunoscut cum sunt în realitate, demult i-am fi alungat. Însă chiar dacă noi i-am accepta, ei nu vor mai putea sta aici, deoarece nu mai corespund noii vibraţii a Terrei. Pe de altă parte, oamenii vor înţelege în sfârşit că sunt proprii stăpâni. Că ei se pot conduce singuri, fără a fi sclavii guvernelor, a unor anumite familii, a băncilor, că nu depind de nimeni şi de nimic. Acum este momentul în care trebuie să ne trezim şi să începem să simţim, să ne luăm în mâini frâiele propriilor vieţi. Nu mai trebuie să ne Iăsăm influenţaţi de alţii. Nu mai trebuie să înghiţim intoxicările zilnice.”

Postul lui Adi. Capitolul 4

Posted on by
20

“A: Şi deci noi o să intrăm direct în dimensiunea a cincea? D: Cam aşa ceva, însă înainte de asta vom înţelege şi conştientiza anumite aspecte, inclusiv cum este cu diversele aşa-zise dimensiuni.
A: Vrei să spui că noi ne culcăm şi brusc a doua zi când ne trezim suntem în dimensiunea a cincea? D: Nu ne vom culca şi trezi brusc în altă lume, căci multe lucruri se vor abate asupra pământului. Acestea vor fi semne premergătoare. Oricum trecerea se va face în 3 luni. În aceste trei luni noi vom înţelege de fapt ce este cu adevărat dimensiunea a patra. A: La ce semne te refereai? D: Mai întâi de toate anul 2009 va fi hotărâtor. În a doua jumătate Pământul va avea de înfruntat anumite cataclisme grave, unele soldate chiar cu pierderi de teritorii. Apa va revendica pământul şi multe din aşezările de pe ţărmuri vor fi afectate. Apoi vor începe să crească în intensitate vulcanii, ceea ce va duce la trezirea unora ce se credea a fi de mult stinşi. Cutremurele de pământ se vor înteţi şi vor apărea concomitent în diverse zone. În anul 2011 omenirea va avea de înfruntat o gravă furtuna solara, care va face ca electricitatea să fie imposibil de furnizat. Furtunile electromagnetice vor şterge sistemele informaţionale, făcându-le inutilizabile. A: Ştii cumva când pleacă următoarea nava spre Inua, poate obţin un bilet! D: Din păcate nu există nave către acea destinaţie! A: Din relatare înţeleg că ne aşteaptă o perioadă sumbră. D: Este o perioadă ca oricare alta. Pământul îşi va începe purificarea şi noi trebuie să trecem prin aceasta împreună cu el. Va fi o perioadă dificilă, însă ceea ce va veni merită. Va fi într-un fel o altă lume. Eu nu ştiu cum să îţi explic ca să mă înţelegi. Aceste lucruri trebuiesc trăite, văzute, altfel nu ai la ce să te raportezi. A: Poate la o lume utopică! Ar fi bine să fie aşa, să ne trezim într-o lume perfectă. D: După cum spuneam, aşa va fi, dar nu dintr-o dată. Vor fi câţiva ani de bulversare totală, ani în care totul se va schimba şi toate vor trebui reformulate. Ma refer aici inclusiv la ştiinţă şi religie. A: Cât crezi că va dura această perioadă de stabilizare? D: Între trei şi cinci ani tereştri. A: Înainte sau după 2012? D: După. Înainte va trebui să înţelegem că nu suntem singuri în acest univers.A: Din câte ştiu în 2012 Pământul se va alinia cu centrul galaxiei, care este o gaură neagră. Îmi poţi spune ce este gaura neagră? D: Gaura neagră este locul în care nu există nici o dimensiune. Este vid absolut. Este un fel de punct zero al universului, un loc în care creaţia încetează să mai existe. A: Adică nu există nimic? La ce foloseşte? D: Este locul unde toate reziduurile se descompun, atrase de o uriaşă forţă rotativă. Aici sunt înghiţite planete stinse, asteroizi, comete, praf. Dacă vrei o poţi compara cu un malaxor gigantic în care tot ceea ce intră este desfăcut, redus la nivel subatomic şi apoi transformat în energie, căci nimic nu trebuie irosit. A: Se spune că sunt porţi de trecere către alte lumi. D: Nu, ele sunt ceea ce ţi-am spus. Conexiunile intra-universuri sunt făcute cu ajutorul unor vortexuri, care există de când există creaţia. Bineînţeles că asemenea conexiuni pot fi create şi artificial. A: Cum? D: Cu ajutorul gândului şi al unor imense cristale. Prin proiecţia ideii în cristal, se creează o formă-gând care este amplificată şi aceasta creează o perturbare în Matrice, care la randul ei formează în plan fizic, adica mă refer în cosmos, un fel de canal, foarte asemănător unui tunel, care comprimă spaţiul, creând o punte de legătură între universuri. A: De aici trebuie să înţeleg că există mai multe universuri? D: Ele sunt zece.”
Şi fiecare univers este ca al nostru? D: Ele sunt … Şi fiecare univers este ca al nostru? D: Ele sunt individuale. Se aseamană doar la nivelul creaţiei şi au corespondenţă în Matrice, însă fiecare este de sine stătător şi are propria organizare. A: Şi Dumnezeu este coordonatorul tuturor? D: Depinde acum la care Dumnezeu te referi. A: La cel căruia ne rugăm. D: Da, ne rugăm unui Dumnezeu, pe care l-am moştenit, însă el nu este Creatorul. Fiecare Univers îşi are propriul Creator şi propriile entităţi coordonatoare, însă deasupra tuturor stă ceva mare, imens, o formă de energie, pe care o putem defini ca fiind Dumnezeul Suprem, Originea, Absolutul. Toată creaţia se află în El. Adică toate Universurile, Lumile, ceilalţi Dumnezei Coordonatori şi entităţi. El înglobează tot. A: Şi în afara Lui există ceva? D: Nu ştiu, nu cred. Nu cred că ştie cineva! A: Dar dacă şi El face parte dintr-un alt Dumnezeu? D: Interesantă idee, dar inuaki au aceste lucruri scrise în Codul Legilor şi nu am văzut şi nici nu am auzit aşa ceva. Poate există, însă atunci nimeni nu a ajuns la acel grad de conştientizare încât să demonstreze acest lucru. A: Oricum nu contează. Deja ceea ce mi-ai spus depăşeşte capacitatea de asimilare. D: Da, căci noi ne raportăm strict la ştiinţa şi cunoaşterea pământeană, însă acestea sunt doar limitări impuse de semenii noştri. Creaţia este cu totul altceva. Nu are nici o legătură cu ceea ce ştim sau percepem. Omul nu este doar un mecanism, este ceva mult mai profund. A: Asta ştim cu totii! În noi există înglobat sufletul care este nemuritor.D: Nu prea înglobat! A: Adică? D: Sufletul, aşa cum îi spui tu, nu se află înglobat în corp, adică nu în totalitate. A: Dar unde se găseşte? D: El se află undeva sus, deasupra fiecărei entităţi. A: Şi cum stă acolo? D: Să îţi explic. Deasupra fiecărui om se afIă ceva foarte asemănător cu un balon. Este o formaţiune transparentă, alburie, în care se găseşte un fel de copie în miniatură a formei fizice. Imaginează-ţi-o ca un fel de dublură de mici dimensiuni. Acest balon se află legat de corp cu un cordon gros, răsucit, care pleacă de la această formaţiune şi o leagă de trup în zona capului. Această funie este cam de 15-20 de centimetri. Adică, cam atât are la maturitate, căci la naştere este foarte subţire, cam de un centimetru. Cu cât omul înaintează în vârstă cu atât ea se îngroaşă, pentru ca apoi, cu apropierea morţii să se subţieze, ajutând astfel ca desprinderea de trup să se facă uşor. A: Bine, dar dacă persoana este tânără şi moare într-un accident? D: Asta nu contează, căci dimensiunea lui corespunde unui om matur. În caz de accident se produce o rupere bruscă. Este o desprindere agresivă, dureroasă. A: Şi asta este tot? Noi suntem legaţi de un fel de balon? D: Nu, cu siguranţă. Este forma simplă de a-ţi explica acest aspect. Noi suntem legaţi de sferă cu acest cordon, dar din locul de legătură cu corpul, pleacă mii de ramificaţii, care se regăsesc în tot corpul. Ele sunt asemeni unor rădăcini. Au diverse culori şi grosimi. Spre exemplu la nivelul degetelor sunt subţiri şi albastre. A: Ce se întâmplă dacă un om îşi pierde o mână? Se retrag? D: Nu. Acestea rămân acolo, ca şi cum mâna ar exista în continuare. A: Ce se întâmplă cu ele în momentul morţii? D: Înainte de ruperea cordonului, acestea încep să se retragă uşor. Întâi cele de la mâini şi picioare, apoi din umeri şi şolduri, urmează cele din stomac şi cap, iar ultima se retrage cea din inimă. A: Unde se retrag? D: Toate se retrag întâi într-un canal situat în şira spinării. Chiar şi cel din inimă. Aici stau cam trei zile şi abia apoi se rupe cordonul şi atunci sfera poate pleca. A: Este adevărat că omul ia cu el faptele sale? D: Faptele nu. Însuşirile, calităţile, defectele da. Va urma…

Postul lui Adi. Capitolul 3.

Posted on by
4

“A: Voi aveţi copii? D: Da, dar sistemul este altfel. Când se constată că este nevoie de forţe noi, se caută doritori şi atunci aceştia concep un urmaş, care este crescut într-un loc special, gândit optim, pentru ca dezvoltarea să fie perfectă. E ca un fel de casă de copii, numai că aici ei au tot ceea ce le trebuie. Învaţă istoria planetei, comportament, meditaţie, telepatie, creşterea plantelor, tehnica şi multe altele. Profesorii lor sunt întotdeauna Inuaki cei mai experimentaţi, mai în vârstă. Cei mici îşi pot vedea părinţii ori de câte ori doresc şi invers. Oricum ei pot comunica telepatic aşa că această separare nu este o problemă. De fapt acolo distanţa nu constituie un impediment. A: Urmaşii lor se nasc vii, sau din ouă, precum repilele? D: Se nasc vii, dar de fapt nu se nasc, căci ei sunt concepuţi şi crescuţi ca embrioni în locuri speciale. Părinţii se duc acolo şi lasă materialul genetic, iar apoi aceştia cresc şi se dezvoltă într-un mediu controlat. De aceea ei nu sunt bolnavi, sau nu există defecţiuni genetice. A: Şi casa, bunurile rămân ale urmaşilor, le poţi lăsa moştenire? D: Dacă vrei, dar nu are rost, căci o entitate ajunsă la maturitate este ajutată să îşi facă un rost al ei, nu are sens să iei ceva de la altcineva din moment ce poţi avea orice. A: Bine, dar dacă ai bijuterii de familie? De fapt există aşa ceva? D: Nu, căci sunt de prisos, şi noi avem aur, însă el este folosit mai mult la nave şi la diverse aliaje, căci nu are nici un rost să pui aur sau alte metale pe tine, acestea doar îţi perturbă câmpul. A: Aici este foarte apreciat. D: Da, căci el îţi conferă un anumit statut, te situează de-o parte a societăţii, însă la ei nu ai cum să pari altceva decât ceea ce eşti, deoarece toţi ştiu cu cine stau de vorbă, ce ştie să facă, ce capacităţi are. A: Dar din câte înţeleg toţi sunt cam la acelaşi nivel. D: Nu, căci experienţa lor diferă, şi acolo sunt inuaki care au anumite aptitudini sau înclinaţii. Unii se pricep la construcţii, alţii la plante, alţii la educaţie. Asta nu înseamnă că ceilalţi nu ştiu aceste lucruri. Acolo trebuie să înveţi de toate şi după ce ţi-ai însuşit informaţiile poţi vedea ce ţi se potriveşte cel mai bine.A: Voi aveţi cupluri? Soţ şi soţie? Sexe diferite? D: Sunt sexe diferite, formează cupluri, dar nu este ca aici. Acolo nu te obligă nimeni să stai, dacă nu îţi mai doreşti acest lucru. Poţi oricând să rămâi singur sau să îţi cauţi altă pereche. Copiii de asemenea pot sta cu părinţii atunci când ajung la maturitate, însă nu se întâmplă acest lucru. Este voie, dar nimeni nu simte nevoia. Acolo, toţi sunt prieteni. A: Se întâlnesc ca aici, la petreceri? D: Ei se întâlnesc oricând doresc, însă nu am văzut petreceri ca aici. A: Dar dacă cineva se ceartă cu vecinul? D: Nu există aşa ceva. Nu am auzit să se fi întâmplat. Dacă totuşi există o divergenţă se cheamă consiliul şi se face apel la Codul Legilor, însă de foarte mult timp nu s-a mai întâmplat asta. A: Ce este Codul legilor? D: Este un cristal uriaş, în care strămoşii lor au lăsat scrise anumite reguli. De fapt sunt reguli universale. Când ai o problemă, pui mâinile pe cristal şi acesta îţi trimite în cap soluţia, în conformitate cu normele înscrise acolo. A: Cum îţi trimite în cap? D: Nu ştiu exact, deoarece nu am făcut asta niciodata, dar am înţeles că sunt ca nişte imagini care îţi apar arătându-ţi ce trebuie să faci. A: Şi se respectă? D: Sigur! A: Bine, dar dacă cineva zice că el nu vrea acest rezultat, el vrea să facă altceva şi nu este mulţumit! D: Nu se poate. Cum să nu facă ceea ce a văzut? Toţi respectă acest lucru. A: Bine, dar să presupunem că nu vrea, s-a hotărât să omoare entitatea care i-a adus un prejudiciu. D: (râzând în hohote) Este imposibil. A omori pe cineva înseamnă să te omori pe tine. Prin ucidere se creează o perturbare în Matrice, care se întoarce şi îţi face rău. Aşa ceva nu s-a mai pomenit. Poate că a existat în trecut, însă ei au ieşit de mult din ceea ce aici se cheamă legea cauzei şi a efectului.
Nu ştiu cum să te fac să înţelegi,însă ei nu ştiu să facă rău. Nu cunosc aceste lucruri. Pur şi simplu nu există. Ţin minte că atunci când am aflat că au existat asemenea forme de gând mi s-a părut o aberaţie. A: Dar au existat? D: Da, dar cu mult timp în urmă. Am învăţat despre aceste lucruri, însă ele nu mai pot fi trăite astăzi. A: Îmi poţi traduce în ani tereştri? D: (după o lungă perioadă de gândire) Cam cinci sute de mii de ani! A: Deci voi de cinci sute de mii de ani trăiţi aşa, într-o simbioză perfectă? D: Nu, de mai puţin, la început a fost greu şi pentru ei, până s-au desprins. A: S-au desprins de ce? D: Aş dori să continuăm discuţia data viitoare. A: Sigur. Îmi iau rămas bun de la David şi caut să înţeleg tot ceea ce a vrut să îmi spună. Uitându-mă în urmă, îmi dau seama că aş fi putut pune alte întrebări, mult mai orientative, mai punctuale, însă noutatea informaţiilor m-a bulversat, făcându-mă întrucâtva să îmi pierd concentrarea. Mă hotărăsc să îmi notez anumite aspecte ce consider că ar trebui reluate.IIA: Mă gândeam să îmi mai explici odată cum este cu locuitul pe Inua. Au casele lor individuale sau sunt la comun? D: Nu, fiecare are casa lui. De fapt nu sunt case ca aici şi nu există blocuri. A: Dar cum sunt casele lor? D: Sunt construite în pământ. Ei şi-au dat seama că nu are rost să le facă la suprafaţă, căci ar pierde foarte mult sol şi de aceea le construiesc înăuntru. Deasupra caselor poţi cultiva plante şi în acest mod totul poate fi folosit optim. A: Din ce sunt făcute casele? D: Pereţii sunt făcuţi dintr-un fel de nisip, care se amestecă cu praf de cristale, de diferite tipuri. Acestea sunt topite cu ajutorul undelor, la fel ca navele, iar din acest amestec rezultă plăci mari, care pot fi tăiate la dimensiuniie dorite. Acestea se pun în pământ şi se unesc tot prin topire, făcându-se un fel de cub perfect. A: Au mobilă? D: Da, dar altfel şi toată este făcută din materiale naturale. Ceva foarte asemănător cu bambusul sau lemnul, şi nu există materiale textile. A: Adică ei umbla goi? D: Da, dar este ceva normal. Ar fi ciudat să se îmbrace. A: Nu le este frig? D: Nu, căci dacă le este frig, cer din Matricea Universala căldură. A: Cum adică? D: Dacă mie mi-e frig, mă racordez la Matricea Universală şi cer caldură. În acel moment corpul meu se încălzeşte şi senzaţia de răcoare dispare. Este ca şi cum organismul meu mă ajută şi îşi ridică temperatura. A: Poţi face aşa ceva şi aici? D: Da, dar nu ţine mult, căci aici sunt multe interferenţe. A: Şi Iumina cum o obţin? D: În acelaşi mod. Cer Iumină din Matricea Universală şi o obţin. A: Adică dacă eu cer acum lumină şi mă conectez la matrice, se luminează camera? D: Cu siguranţa nu. Aici nu este încă posibil, dar va fi. Momentan există perturbaţii şi nici tu nu eşti capabilă să faci aşa ceva, cel puţin nu pe o perioadă mai lungă de timp, poate cu ajutor şi concentrare să reuşeşti, însă efectul va dispărea după câteva secunde, deoarece câmpul morfogenetic al Terrei nu permite. A: Ai spus că nu încă. Va fi posibil? D: Chiar mai curând decât crezi. A: Când? D: Destul de curând. Tot ce îţi pot spune este că vei apuca să vezi. A: Poate într-o altă viaţă! D: Nu, sigur în aceasta. A: Îmi poţi da detalii? D: În curând planeta va face un salt vibraţional. A: Adică faimosul an 2012!D: Da. Planeta va intra în cea de-a cincea dimensiune şi atunci… A: Cum să intre în a cincea dimensiune, când noi suntem în a treia? Sărim peste a patra? D: Noi suntem în a patra dimensiune! A: Nu, noi avem o lume tridimensională. Asta ştie toată lumea. D: Toată lumea care nu vrea să considere ca fiind dimensiune şi latura temporală. A: Timpul este o unitate de masură! D: Ca şi lungimea, lăţimea şi înălţimea! A: Da, dar a fost inventat de oameni. D: Şi lungimea, lăţimea şi absolut tot ceea ce se poate măsura şi contabiliza pe acest pământ a fost creat de oameni.”

Postul lui Adi. Capitolul 2.

Posted on by
6

“L-am întrebat cum îi este mai comod, să îi pun întrebări sau să îl las pe el să îmi povestească? După o scurtă perioadă de gândire mi-a răspuns că ar prefera să fie întrebat. Aryana: Cum te numeşti tu aici pe pământ? David: David. A: Mai ai şi un alt nume? D: Acum nu. Am avut multe nume, dar acum am unul singur. A: Cum preferi să îţi spun? D: David. A: De ce? D: Pentru că acesta este numele meu actual. A: Mi-ai spus la început că ai sosit la încarnare de pe o altă planetă. Ştii cum se numeşte? D: Se numeste Inua şi se află în apropiere de Orion. A: Şi locuitorii ei se numesc tot Inua? D: Nu, se numesc inuaki. A: Deci tu eşti inuaki? D: Am fost inuaki, acum sunt pământean. A: Cum este fosta ta planetă ? D: Mai frumoasă ca Pământul. A: Are acelaşi relief? D: Aproape. Are ape, munţi, câmpii, însă diferă plantele. Copacii de acolo au majoritatea culori care seamană cu argintiul de aici, numai că un pic mai alb. A: Aveţi anotimpuri? D: Da, dar nu ca aici. Acolo nu este niciodată iarnă, nu există zăpadă. Doar ploaie. Şi pomilor nu le cad frunzele. Şi nu este cald cum este aici vara. A: Aveţi mări şi oceane?D: Da, mările se numesc avata şi oceanele surim. Avem şi peşti, numai că au alte culori. De fapt, totul are altă culoare. A: Ce fel de culoare? D: Altfel, nu ştiu cum, sunt aceleaşi nuanţe, numai că mai şterse. Roşu nu e roşu ca aici ci un fel de rosu – alb. A: Adică roz? D: Nu, un roşu mai puţin aprins, ca şi cum ai da cu alb peste el. A: Şi inuaki cum sunt? Sunt oameni? D: Nu, sunt inuaki. Ei seamănă foarte tare cu şopârlele, dar şi cu oamenii. A: Adică sunt reptile? D: Nu sunt reptile. Sunt inuaki. A: Îmi poţi descrie unul? D: Sunt înalti, cam cât biblioteca ta (2 m), stau în picioare, au două mâini, cam ca ale noastre, dar au trei degete, merg la fel, numai că au o coadă groasă şi destul de puternică. Au pielea albă şi ochii auriu-violet, şi vorbesc şi ca noi şi ca ei. A: Cum adica ca ei? D: Adică în gând. Spun ceva în gând şi ceilalţi aud. A: Un fel de mesaje, aşa cum primeşti tu? D: Da, exact. A: Şi pielea lor cum este? Are solzi? D: Nu, este moale, ca a noastră, catifelată, dar nu au păr şi nici sprâncene. A: Au dinţi? D: Da. A: Ce mănâncă aceşti inuaki? D: Mâncare, ca şi noi, însă nu carne. Ei se hrănesc cu ceea ce am putea numi legume, fructe şi seminţe. A: Aceste plante le cultivă la fel ca noi? D: Da, într-un fel, însă nu durează aşa de mult. A: Cum adică? D: Acolo, pui o sămânţă în pământ, adaugi un fel de apă şi te gândeşti cât de repede trebuie să obţii rezultatul, şi apare atunci când ai hotărât. A: Adică dacă eu vreau ca mâine să am mere, mâine le pot culege din pom? D: Nu chiar aşa de repede. Cel mai scurt timp este de două rotaţii. A: Ce fel de rotaţii? D: Ale planetei. Asta ar fi cam 5 zile pământene. A: Şi fiecare îşi seamănă şi culege mâncarea? D: Da, sau dacă ai nevoie şi nu te-ai gândit la timp, poţi cere oricui, căci toţi sunt dispuşi să ajute, dar nu se întâmplă prea des. A: Şi cum se întâmplă acest miracol? Cum reuşesc inuaki să obţină ceea ce vor? Pământul este responsabil? D: Într-un fel, căci solul este puţin diferit de cel de aici, şi în orice caz este foarte curat. Dar să nu crezi că este suficient. Contează intenţia. Tu ceri ceva din Matrice şi acest lucru se materializează, deoarece ai nevoie. Ei nu cer decât ceea ce le este necesar. Nimic în plus. Totul este proaspăt, deoarece nu ar avea sens să ţii mâncarea în frigider, din moment ce o poţi culege oricând. Nu are sens să ceri nici în plus, căci ar însemna pierdere şi acest lucru nu place Matricei.
A: Şi cum se procedează? Pui sămânţa şi te gândeştii să crească? D: Cam aşa. Pui sămânţa în pământ, îi pui un fel de apă, o umpli de lumină şi iubire şi apoi te rogi să se conecteze rapid la matricea ei universală, din care să îşi tragă toate informaţiile necesare pentru a ajunge la maturitate în câte zile vrei tu. În acel moment în interiorul ei se aprinde ca o lumină şi din ea începe să iasă un firicel luminos, care se duce şi se racordează la matrice, şi astfel începe procesul. A: Şi după ce culegi fructele sau legumele, ce se întâmplă cu restul plantei? D: Aceasta fie rămâne în continuare, dar fructele sau legumele viitoare vor fi folosite doar ca seminţe, fie se lasă să se usuce, după care se cere disiparea ei rapidă, în elementele din care s-a format, pentru a nu fi un balast pentru planetă. A: Să înţeleg că voi nu aveţi gunoi? D: Nu prea. Ei nu au gunoi, deoarece nu au ambalaje şi resturi menajere. În caz că totuşi ceva trebuie aruncat, este dus într-un anume loc, unde sunt inuaki care ajută la descompunerea lor în particule primare. În acest fel, la ei nu există gropi de gunoi sau lucruri aruncate. A: Bine, dar dacă totuşi cineva nu duce ceea ce vrea să arunce acolo, ci îI aruncă pur şi simplu în drum? D: De ce să faca aşa ceva? Eu nu am auzit ca cineva să facă un asemenea lucru. Nu ar avea nici o logică. A: Voi aveţi maşini, sau mijloace de transport? D: Un fel de. În afara planetei călătorim cu ceea ce pământenii numesc farfurii zburătoare, iar pe Inua se folosesc acelaşi gen de aparate, însă de mici dimensiuni. A: Ce fel de combustibil folosesc? D: Nu folosesc combustibil de loc. Sunt un fel de perpetuum mobile. Ele funcţionează veşnic, fără combustibil, căci au un fel de cercuri suprapuse, din magnet, de polarităţi opuse, care generează un câmp, care la rândul lui este activat cu ceea ce pe Pământ se numeşte Merkaba. Adică prin forţa gândului sunt activate două tetraedre, în al căror mijloc se află magneţii. Câmpurile acestora sunt prinse cumva în interiorul tetraedrelor şi acestea încep să se învârtă, generând un fel de câmp de forţă care face ca vehicolul să se mişte. Prin schimbarea polaritatii îl poţi coborî şi ridica, iar prin înclinarea magneţilor îi poţi da direcţia. Acest lucru se realizează cu ajutorul unui fel de cască, pe care ţi-o pui pe cap şi care este în directă legătură cu inima navei. A: Într-un fel sunt conduse cu forţa gândului. D: Şi cu forţa gândului, dar fără magneţi acestea nu ar funcţiona. A: Din ce sunt construite navele? D: Dintr-un fel de metal, pe care noi nu îI avem aici pe pământ. De fapt sunt 5 metale combinate. Acest amestec se realizează cu ajutorul unor fascicole de raze, de diferite culori. Aceste raze se obţin cu ajutorul unor cristale mari. A: Fiecare poate avea o asemenea nava? D: Da, însă doar dacă ai nevoie. A: Şi când iei o navă rămâne proprietatea ta, chiar dacă o foloseşti sau nu?D: Navele sunt ale tuturor. Dacă nu îţi mai trebuie, o duci la loc, de unde ai luato. Nu are nici un rost să o păstrezi. În acest fel altcineva o poate lua atunci când îi trebuie. A: Ele se plătesc? De fapt există bani? D: Nu, acolo nu există bani, căci nu sunt necesari. Toţi lucrează atunci când este nevoie, ajută atunci când sunt solicitaţi şi au tot ceea ce le trebuie. A: Aveţi conducători? D: Într-un fel. La fiecare a 260 rotaţie a planetei se alege un conducător şi un consiliu format din 12 fiinţe. Sunt ca un fel de alegeri aici, însă nimeni nu are voie să fie ales de mai multe ori la rând. Când cineva este ales, el nu mai are voie să fie din nou. Abia după ce toţi locuitorii au fost aleşi, pot veni din nou aceiaşi. Oricum, nu poţi fi conducător sau în consiliu, dacă nu ai 5200 de rotaţii de planetă. A: Cred că este un lucru bun! D: Da, căci fiecare vine cu optimism şi dăruire, şi când îţi doresti ca totul să fie bine, sigur reuşeşti.”

Postul lui Adi.Capitolul 1.

Posted on by
5

Pe Adi l-am cunoscut la lansarea cartii lui Misu Gainusa in Bucuresti, in parcul Izvor.
A venit si mi-a dat o carte ( Cristofor Magul din Carpatii de Aryana Havah), fara sa-mi spuna prea multe a disparut prin multime. Nu avea nici un interes pentru a se face interesant, nici nu parea un fan al emisiunii sau admirator secret.
Asadar am luat cartea cu mine la Ibiza si am citit-o. Dupa ce am trait multe coincidente, sunt gata sa va impartasesc cate ceva din mica descoperire. Cartea asta m-a facut sa deschid ochii, sa gandesc(nu ca inainte nu o faceam, dar cu siguranta, pierdeam fericirea din gandurile mele) pozitiv. Si nu neaparat sa gandesc, cat sa traiesc diferit. Nu pot spune ca o carte iti schimba viata, dar coincidentele, da.
Pe Adi, l-am intalnit din nou, aici pe blog. Are doar 19 ani, dar gandeste diferit de varsta lui.Interasat de cum mi-a placut cartea si scriidu-mi niste pasaje pe care as vrea sa le ordonez putin pentru voi.
Mi-am dat seama, ca nu trebuie sa traiesti experiente sau sa ai maturitatea anumitei varse pentru a avea ochii deschisi spre realitate. Nu-l cunosc, iinsa avem in comun ceva, nu place sciitoarea Aryana Havah. Dezvaluirile despre trecutul, prezentul, pamantului de aceasi scriitoare s-ar putea sa va faca sa priviti cu alti ochi lumea.
Mi-a scris si postul lui nu vreau sa il las ca un simplu coment, ci vreau sa-l cititi si voi. Este vorba de un dialog intre un psihiatru si un copil. Este vorba de o lume paralela, in care mi-as dori sa traiesc, in care oamenii stiu sa traiasca cu adevarat.
Pasajul este din cartea “Aryana Inuaki, Dezvaluiri tulburatoare despre trecutul, prezentul, pamantului.”
POSTUL LUI ADI…
“Înainte de orice aş dori să vă povestesc câte ceva despre mine. Nu sunt o persoană facilă, din contra, sunt una din fiinţele care caută, scormonesc, contestă şi îşi bazează logica nu atât pe argumente ştiinţifice, cât pe trăiri sau experienţe proprii. Nu pot spune că sunt o novice în domeniul paranomalului, căci încă din copilărie primesc mesaje şi comunicări, însă datorită pregătirii, mă uit întâi la disfuncţiile interlocutorului şi abia apoi la capacităţi. Trebuie să vă spun, că eu sunt psiholog şi lucrez preponderent cu copiii. Am copii de toate vârstele şi de toate categoriile sociale. Am copii a căror părinţi ar trebui consiliaţi şi copii care au reale probleme de adaptare. Unii sunt introverti, alţii exuberanţi, dar toţi la un loc sunt suflete care încearcă să se adapteze la condiţia de om, care încearcă să se ajusteze la frecvenţa acestei planete, să se integreze în societate şi să devină membru ai ei. Spun tot timpul că ar trebui înfiinţată o şcoală a părinţilor, care să fie obligatorie înainte de a aduce un suflet pe lume. Copiilor nu le sunt de folos daruri nenumărate şi bunuri peste măsură, ei au nevoie de dragoste, afecţiune şi atenţie, însă noi, din lipsă de timp, sau poate pentru că suntem prea stresaţi şi obosiţi, îi respingem, îi trimitem în camera lor sau afară la joacă, sau mai rău, lăsăm pe alţii să se ocupe de ei, de nevoile şi problemele lor, de educaţia lor, iar apoi ne întrebăm cu cine seamană acest copil, agresiv sau timid, de la cine a moştenit această cruzime sau acest limbaj. Căutăm în neam tot felul de asemănări – şi întotdeauna găsim vinovaţii situaţi de partea cea mai slabă a arborelui genealogic – o facem din dorinţa de a ne ascunde nouă înşine eşecul, din dorinţa de a brava, de a ne amăgi, însăadânc în sufletul nostru stă ascunsă identitatea vinovatului, vinovat ce nu va fi niciodată demascat, arătat lumii întregi, vinovat ce nu va fi adus nici măcar la nivelul conşiinţei. Cu asta mă lupt eu în fiecare zi. Uneori câştig bătălia, alteori o pierd sau nu se întâmplă nimic, dar ce pot spune cu siguranţă este faptul că între părinţi şi copii, în urma consilierii, se înfiripă o mică punte de legătură, ca un firicel luminos de aţă, care creşte şi se îngroaşă cu fiecare mângâiere sau vorbă bună, cu fiecare poveste citită, cu fiecare sărut de noapte bună. Dar să revenim la povestea noastră. Ţin minte că era o dimineaţă de vară, cu cer înnorat. Era o atmosferă apăsătoare, sufocantă. Am decis să deschid geamul în speranţa că uşorul disconfort pe care îl simţeam va fi alungat de aerul proaspăt. Nu mă simţeam în apele mele, aveam o uşoară presiune în plexul solar; ştiam că această apăsare este alarma mea interioară, care îmi dă de ştire că anumite evenimente mai puţin agreabile mie, urmează să se producă. Speram din tot sufletul să fie o alarmă falsă, mai ales că ştiam că trebuie să vină un baieţel nou. La ora stabilită acesta intră în cabinet împreună cu mama sa. Puştiul, un copil superb, cu ochii albaştri precum cerul de vară, cu părul şaten, ciufulit, era îmbrăcat într-o pereche de blugi nu foarte noi şi un tricou galben pe care scria Love me. Mă gândesc ce bine ar fi să scriem pe hainele tuturor copiilor lubiţi-mă. În felul acesta nu am mai uita.
Se uită lung la mine, după care se aşeză hotărât pe fotoliu. Aflu, deşi ştiam din fişă, că se numeşte David (aici nu este numele lui real) şi că are 7 ani. De obicei, după o scurtă perioada de acomodare, când simt că pot comunica cu copilul, rog părintele însoţitor să aştepte în sala de aşteptare, însă spre surprinderea mea, David îi spune mamei lui să plece. Sunt intrigată de reacţia lui, mai ales că nu adusesem vorba despre aşa ceva şi încerc să ma lămuresc. Aflu de la el că a fost adus aici de către mama lui ca urmare a faptului că el aude „o voce în cap, ca şi cum ar fi la telefon”, care îi vorbeşte şi pe care o întreabă vrute şi nevrute, inclusiv cum să treacă la anumite niveluri pe calculator, voce care întotdeauna îi dă răspunsuri corecte. Îl întreb dacă ştie cum se numeşte acea voce şi îmi spune că el îI cheamă cu numele de Agthon, că acesta vine dintr-o altă constelaţie, din care a sosit şi el la reîncarnare, şi că au stabilit să rămână în contact pe toată durata şederii lui aici, pe acest pământ. ÎI întreb cât va sta pe la noi şi îmi răspunde că dacă ar fi să numărăm în anii actuali ar fi cam 200, însă curând vom socoti altfel timpul şi de aceea nu îmi poate spune. Am continuat discuţia aproape o oră şi am rămas uimită de maturitatea şi profunzimea răspunsurilor sale. Am aflat pe parcursul discuţiei că unele dintre răspunsuri erau date de „vocea de la telefonul din cap”. Înainte să iasă pe uşa camerei, s-a întors către mine şi mi-a spus că aseară după ce aflase de la mama lui că trebuie să vină la mine, Aghton i-a spus să-i transmită psiholoagei că o roagă să scrie tot ceea ce va discuta cu el într-o carte, chiar dacă nu îi este pe plac şi totodata, ca el să fie crezut că ceea ce spune este real, a zis să-i transmită psiholoagei să nu îi pară rău după vaza pe care a spart-o acasă, de dimineaţă, când a încercat să închidă geamul.Vă închipuiţi ce senzaţie de panică am trăit în acel moment, mai ales că eram singura care ştiam acest lucru! În acea clipă am avut confirmarea că toate trăirile şi experienţele lui erau reale. Era ca şi cum deodată un văl gros mi se ridicase de pe ochi. Atunci mi-am dat seama că ideile de la care plecam, chiar dacă se pot numi deformaţie profesională şi anume că ceea ce aude este rodul unei imaginaţii bogate, a unor trăiri esoterice de natură schizofrenică, sau a unor comunicări izvorâte din dorinţa de a avea ceva în plus faţă de ceilalţi, de a fi diferit faţă de medie, sunt nefondate. Aşa am ajuns astăzi aici, în postura de scriitor. Am încercat, bineînţeles sub îndrumarea lui, să adun cele mai importante mesaje primite. Vi le redau exact aşa cum au venit, fără a face corecturi, spre a păstra autenticitatea şi acurateţea lor. Vă mulţumesc anticipat pentru timpul alocat citirii acestei cărţi. Unii o vor considera o nebunie, alţii o vor înţelege. Primilor le cer iertare, celorlalţi le doresc să îşi găsească drumul şi să-şi conştientizeze misiunea.ILa a doua întâlnire m-am simţit cumva apropiată de acest puşti. Era ca şi cum ne cunoşteam de foarte multă vreme, ba mai mult, între noi apăruse acel sentiment de comuniune, cum numai prietenii foarte vechi îI au.”