O zi din viata mea

“Despre Oana Ioniţă, cunoscută de majoritatea romanilor ca bebeluşa Oana de la Cronica Carcotaşilor, se poate spune că este o femeie de succes, care iubeşte foarte mult dansul şi teatrul, şi care ştie să se bucure de lucrurile mărunte.”

Dacă te-ai întrebat cum este bebeluşa dincolo de momentele în care o admirăm pe micile ecrane, Libertatea.ro îţi arată o zi din viaţa ei. Ne-am înţeles cu Oana să “o urmărim” într-o zi de luni, una dintre cele mai ocupate zile a săptămânii pentru vedeta de la Prima TV.

0-204225-oana

Ora 12.00 Deşi pentru cei mai mulţi dintre noi această oră reprezintă jumătatea unei zile, pentru Oana este abia începutul. Acest lucru are totuşi o explicaţie: noul ei site, la care lucrează până la orele 05-06 dimineaţa şi cu care are planuri mari. Chiar dacă abia s-a trezit, Oana e veselă şi plină de energie. Ne spune că nu ne poate arăta toată casa pentru că încă nu este complet utilată şi mănâncă micul dejun alături de noi: un măr.

0-204226-oana1

0-204228-oanasimamaei

Ora 13.00 Cu zâmbetul pe buze, Oana ne conduce la maşina ei, un Volkswagen despre care ne spune că este mulţumită, dar suţine că marea ei dragoste rămâne tot primul ei autoturism, un Oltcit. ”Am învăţat Bucureştiul după locaţiile service-urilor auto, dar eram îndrăgostită de ea”, ne-a declarat râzând bebeluşa.

thumb_612_x_0_4229-203926-1

Ora 13.10 Plecăm spre sediul Prima TV, iar pe drum Oana ne mărturiseşte că nu este foarte încântată de viaţa în Capitală. ”La 10 ani am venit aici. Nici nu mai ştiu cum arată Ploieştiul (oraşul natal – n.r.). Bucureştiul te schimbă foarte mult. Viaţa e dură şi eşti obligat să te adaptezi”

După acest moment nostalgic, ne împărtăşeşte părerea ei despre ultimele filme pe care le-a văzut. ”Cei care nu văzut „2012”, nu au ratat nimic. Mi-a plăcut în schimb „This is it”. Michael era extraordinar. Nu pot să cred că a murit aşa pur şi simplu. La 50 de ani dansa mult mai bine ca alţii la 20. Era un geniu. Cred totuşi, că dacă ar fi trăit în România ar fi lucrat în vreo uzină si în cel mai bun caz ar fi scos un single la strung”, glumeşte ea.

Ora 13.40 Ajungem la sediul televiziunii. Oana îşi scoate mâncarea din portbagaj, o sticla de lapte bătut “trimis de tata” şi două pungi de pufuleţi, apoi intrăm în clădire, unde vedeta îşi salută cu entuziasm toţi colegii.thumb_612_x_0_4229-203927-2

0-203936-6

0-203935-3

Prima oprire- studioul unde îşi alege muzica pentru coregrafie. Singura condiţiei este ca piesele să fie hituri Kiss Fm.

Ora 13.50 Colegii fac o glumă şi o surprind pe Oana cu un cadou. Rămâne fără cuvinte şi o bufneşte râsul la vederea imensului polonic.0-203944-7

Ora 14.00 După venirea celei de-a doua bebeluşe, Delia, fetele fac o scurtă încălzire şi apoi se apucă de repetiţii. Oana concepe o nouă coregrafie, ţinând totuşi cont şi de sugestiile Deliei. În timp ce frumoasele fete exersau, Oanei îi vin noi idei de paşi pe care îi încadrează în coregrafie. “Trebuie să simţi muzica când dansezi, nu să faci paşii mecanic” 0-203958-d1

0-203966-d3b

0-203967-d4b

Ora 15.00 Bebeluşele merg la machiaj, pregătindu-se pentru o scenetă în care blonda va juca rolul Elenei Udrea, iar bruneta o va interpreta pe EBA.

0-203989-m2

0-203987-m1

Oana întâmpină o mică problemă cu fusta pe care trebuie s-o îmbrace, pentru că fermoarul nu se mai încheie.0-203999-de2

Dezbrăcatu’ sare în ajutorul frumoasei blonde, dar fără succes. Apelează la o soluţie temporară: un ac de siguranţă, urmând ca fusta să ajungă “la mama să o repare.”

Ora 15.20 Încep pregătirile pentru filmări. Odată ajunşi în platou, membrii echipei Cronicii Cârcotaşilor repetă textele scenetei şi nu se pot abţine să facă glume atât pe marginea replicilor, cât şi pe seama personajelor şi a costumaţiilor. Toţi sunt puşi pe şotii şi se simt bine împreună, ceea ce denotă un colectiv unit.0-204015-all0-204221-img_1234

Ora 15.40 Înainte de filmare fac o repetiţie generală. Apoi trag câteva duble pentru scenetă. Bebeluşa se descurcă de minune cu rolul în care o interpretează pamfletar pe Elena Udrea.0-204012-pe110-204013-p2

Ora 16.40 Plecăm de la sediul Prima TV şi ne îndreptăm spre marginea oraşului, unde Oana trebuie să ajungă. Neavând timp de pierdut, nici măcar pentru a mânca, bebeluşa îşi desface a doua pungă de pufuleţi şi ia prânzul în maşină, în trafic.

Ora 17.00 Ajungem repede la sediul firmei La Redoute, a cărei imagine este Oana, unde va trebui să probeze câteva ţinute pentru o şedinţă foto. Cu această ocazie, bebeluşa îşi mai îmbogăţeşte garderoba cu piesele care-i plac cel mai mult.
0-204047-red1

Printre hăinuţe noi, frumoasa blondă dezvăluie faptul că la începutul anului viitor, va realiza un pictorial pentru revista FHM, în care va apărea în costumele de baie din colecţia 2010.

Reprezentanţii firmei explică de ce au ales-o pe Oana Ioniţă ca imagine: “Nu a fost implicată în scandaluri, nu a apărut goală în nicio revistă, este o persoană energică, deci e exact ceea ce aveam nevoie.”0-204040-red6

Ora 18.30 După ce toată ziua a mâncat doar pufuleţi şi lapte, este timpul ca bebeluşa să mănânce ceva mai consistent. Odată ajunsă la un restaurant din zona “Eroilor”, Oana se uită cu jind în meniu, dar îşi alege doar o salată.

În timpul mesei, ne-a povestit despre cursurile ei de dans şi vedetele care vin să înveţe. Ernest şi Daniela Gyorfi sunt doi dintre cei mai conştiincioşi elevi ai ei. Dacă Ernest participă la cursuri împreună cu ceilalţi elevi, Daniela a ales să facă acest lucru în particular.

Vorbind despre capitolul imagine, bebeluşa ne-a spus că a fost afectată de zvonurile care au apărut la adresa ei în timp ce căuta fete pentru Ibiza.thumb_612_x_0_0-204046-redd “S-au vehiculat tot felul de poveşti. Nici nu ştii dacă să te amuzi sau să te enervezi. Unul dintre criteriile după care am făcut preselecţia a fost ca fetele să nu fie vulgare nici ca aspect, nici din punct de vedere comportamental. Acolo dansatoarele nu merg ‘la produs’ aşa cum au inventat unii. Cele care dansează acolo trebuie să dea ce e mai bun din ele, dar pe ringul de dans, nu în altă parte”, a spus frumoasa blondă.

Ora 19.30 Ne întoarcem în mare grabă acasă la bebeluşă, pentru că şi-a dat seama că a uitat CD-ul pe care are muzica pentru cursurile de dans. În 5 minute se întoarce, alergând fericită.

Ora 20.00 Reuşim să ajungem la fix la sala Lady Fit, în zona Unirii, iar Oana este bucuroasă pentru că se pare că este locul la care ţine cu tot dinadinsul să nu întârzie niciodată. “Consider că aceste cursuri reprezintă singurul lucru pe care îl fac doar pentru mine, nu ca să demonstrez ceva”. Cu un minut înainte să intre în sală îşi face apariţia şi Ernest, gata de dans.
thumb_612_x_0_0-204069-er1

Ora 20.40 După 40 de minute de dans, domnişoara profesoară este încă foarte energică şi are grijă ca fiecare cursant să facă mişcările corect. După cum ne spusese şi Oana mai devreme, Ernest încearcă din răsputeri sa ţină ritmul, dar sicronizarea îl depăşeşte total, fiind mereu pe pas greşit.4229-204101-la3


VIDEO / Intră aici pentru a o vedea pe Oana în timpul orelor de dans

“Ernest este foarte silitor, dar are o mare problemă la capitolul coordonare”, ne spune Oana zâmbind.4229-204099-l2

Ora 22.00 După ce îşi ia la revedere de la elevii săi, Oana merge acasă, dar nu ca să se odihnească ci ca să-şi continue munca la noul ei site.

thumb_612_x_0_4229-204092-fin

Interviu Libertatea

Bebeluşa Oana:
”Nu m-aş dezbrăca niciodată într-o revistă pentru bărbaţi”
29 Noiembrie 2009 | Articol semnat de Dragos Costache, Alina Guţă

Liberatea.ro: În copilărie îti doreai ca atunci când vei fi mare să devii balerină/ coregraf sau a fost o pură întâmplare?
Oana Ioniţă: Nu a fost deloc o întâmplare. Când eşti copil, dorinţele sunt vise frumoase şi uşor de realizat, nu îţi imaginezi ce muncă titanică presupune fiecare vis. Mă priveam în oglindă şi îmi plăcea să dansez,.De atunci ştiam că o să fac asta. Familia a fost alături de mine şi a făcut mari sacrificii ca eu să îmi urmez drumul. Nu am făcut decât ce mi-a plăcut şi am crezut în vocea interioară.

Cum ai ajuns coregraf şi imaginea Amnesia?
Îmi place să muncesc, să fiu activă, aşadar am ales să plec pentru trei luni, în timpul vacanţei, să dansez. Aşa am ajuns să cunosc nişte oameni extraordinari, care m-au apreciat şi au decis că pot să-i ajut în conceptul lor de spectacol.

Cum ai devenit bebeluşă la Cronica Cârcotaşilor?
Am intrat în minunata familie a Cronicii acum şapte ani, în urma unui casting. Mai apoi, prin multă muncă şi implicare am primit şi propunerea de a fi coregraful emisiunii.

Care este cel mai plăcut moment pe care ţi-l aminteşti din anii de Cronică?
Deplasările prin ţară, momentele acelea când ajungi să-ţi cunoşti colegii dincolo de munca de platou. Clipele când descopeream în noi, lucruri interesante, fascinante şi din care am avut cu toţii de învăţat.

Există vreun moment penibil din timpul filmărilor pentru Cronică care acum ti se pare amuzant?
Am avut parte de o grămadă de evenimente amuzante. Dar atunci când ţin la un dans şi îl greşesc mă supăr cumplit, îl percep ca penibil şi nu mă amuz deloc.

În timpul colaborării tale cu TNB pentru musicalul Chicago ai fost şi cântăreaţă. Te-ai gândit să faci mai mult în acest domeniu?
Am primit chiar şi propuneri din partea lui Moga, în schimb îmi dau şi eu seama unde trebuie să mă opresc. Sunt făcută pentru altceva şi de aceea sunt convinsă că toţi ar trebui să ne urmăm vocaţia.

Ce s-a întâmplat cu şcoala ta de dans?
Am avut o şcoală de dans, dar pentru că nu am avut suficient timp să mă ocup de ea, am renunţat. Acum predau la două săli. La oră mă concentrez doar la conţinut, la esenţă, nu la cine nu şi-a plătit abonamentul ultima dată. Fiecare zi pentru mine este ca un vis împlinit. Ştiu că sună exagerat, dar aşa este. Mulţi dintre noi uităm să fim fericiţi si să ne bucurăm de realizările noastre.

Oana preda dansul la o scoala particularaCăror vedete le dai lecţii de dans?

Au fost mai multe de-a lungul timpului. Ernest, de exemplu, e un elev conştiincios. Danielei Gyorfi îi predau în particular. Iniţial, trebuie să recunosc că am cam evitat-o, dar mi-am dat seama că greşesc. După ce am cunoscut-o mai bine, am realizat că este o persoană foarte modestă, care probabil că a greşit la capitolul imagine. Este foarte talentată. Făcând o paralelă cu ideea că Michael nu ar fi avut nici pe departe acelaşi succes dacă se năştea în România, eu cred că Daniela ar fi fost la nivelul Madonnei, dacă ar fi trăit în America. Cred că-i lipseşte încrederea în forţele proprii.

Mai ai vreun proiect de televiziune? Este vreo vedetă cu care ai vrea să colaborezi în acest scop?
Îmi place să joc, îmi place teatrul, ador scena şi publicul. Ştiu că vreau să fiu în televiziune, iar restul va veni de la sine.

Dacă nu ai fi fost balerină sau coregraf, ce crezi că ai fi putut deveni?
Actriţă, cu siguranţă.

Ce faci ca să te relaxezi?
Scriu pe blog, construiesc site-ul, învăţ lucruri noi, merg la teatru sau citesc.

Ultimul film, ultima carte, ultima piesă de teatru…
Am văzut „This is it”, o producţie care m-a impresionat, şi „2012”, care nu mi-a plăcut deloc. Ultima carte citită este „La râul Piedra am şezut şi am plâns”, scrisă de Paulo Coelho, iar ultima piesă de teatrul este „Biloxi Blues”, pe care am văzut-o la Teatrul de Comedie. Textul si regia sunt minunate, interpretarea…

Ai vizitat foarte multe locuri. Care te-a impresionat cel mai mult?
Ibiza. Este un loc unic, cu multă energie pozitivă, cu peisaje de vis şi oameni fericiţi.

Care este lucru pe care îl deteşti cel mai mult?
Faptul că oamenii au uitat să iubească.

Care este cea mai mare calitate a ta? Dar defect?
Iubesc ceea ce fac. Întârzii.

Fizic, care crezi că este cel mai mare atu al tău?
Rezistenţa.

Cum te-ai caracteriza în trei cuvinte?
Dinamică, spontană, comunicativă.

Ai accepta să pozezi goală într-o revistă pentru bărbaţi?
Nu este un compromis pe care l-aş face. Nu am nevoie să pozez şi nici să arăt nimanui nimic. Sunt sigură că mai sunt oameni care mă admiră asa cum sunt, mai ales îmbrăcată.

Ai fost desemnată una dintre cele mai dorite femei din România, cum ţi se pare acest caificativ?
Subiectiv. E bine să fii plăcut de oamenii care te înconjoară, de prieteni şi să simţi lucrul ăsta. Sondajele sunt relative.

Ai un iubit?
Nu.

Nu îţi lipseşte un bărbat din viaţa ta?
Mă simt bine cu mine aşa, nu simt că lipseşte nimic momentan.

Cum ar trebui să fie el? Cum te-ar putea cuceri iremediabil?
În primul rând, ar trebui să fie. Omul de lângă mine trebuie să îşi dea interesul, să participe în relaţie şi să mă pot baza pe el. Nu există „iremediabil”. Ar putea încerca însă, prin naturaleţe.

Te gândeşti la o familie, la copii?
Toate la momentul lor. Deocamdată, trăiesc la maxim fiecare clipă.

Crezi că există un prag, o vârstă până la care ar trebui să faci acest pas?
Nu, fiecare cum simte. Unii poate nu o fac niciodată, nu exista în lumea asta nimic care „trebuie”, ci doar liberul arbitru.

Care ţi se pare cel mai sexy bărbat din TV?
Andrei Bărbulescu, de la TVR.

Ce părere ai despre atacurile lui Badea la adresa voastră?
Din punctul meu de vedere, Şerban Huidu şi Mircea Badea sunt foarte buni în ceea ce fac, au mulţi fani şi public comun, pentru că, în esenţă, amândoi fac cam acelaşi lucru. Chiar dacă există un conflict între ei, cred că Badea nu trebuia să ne amestece şi pe noi în povestea asta. Nu îl cunosc şi nici el pe mine. Referitor la articolul de pe blogul lui, aşa cum apărea în context, acuzaţiile şi jignirile nu erau la adresa bebeluşelor, deşi titlul răsunător, „Panaramelor, dans”, făcea să se înţeleagă acest lucru. În opinia mea, s-a ajuns prea departe.

Hoy no me puedo levantar

Maine plec la Barcelona.
Imi doream de mult sa revad muzicalul “Hoy no me puedo levantar”, de Nacho Cano, pentru care a trebuit sa astept 2 ani. La Madrid tin minte ca se juca in fiecare seara cu casa inchisa.
Va puteti imagina ce insemna asta; un spectacol de 4 ore, care se joaca in fiecare zi, mai putin lunea, cu sala plina…ce admosfera, ce lume, ce magie!
Am trait impreuna cu actorii, la toate vibratiile succesive ale muzicii, jocului si dansului.
Visez de atunci sa il mai vad odata, sa rad si sa plang, sa cant si sa dansez timp de 4 ore cu artistii.
Abia astept!
Probabil ca nu o sa va mai scriu nimic pana sambata cand ma intorc, dar macar o sa ma bucur ca am plecat din tara si pot respira in loc de taranie si tiganie, cultura si arta…

Let’s breath fresh air!
P.S. Astept comentariile voastre la postul anterior.

Pleci sau stai?

Ante-scriptum: Traim intr-o tara minunata, “pacat ca este populata”, cum spunea un coleg.
Suntem obisnuiti cu mizeria, lipsa de respect, tiganii, nesimtirea, strazile ciuruite, poduri atarnate in ruine, pitipoancele si manelistii.


Ne complacem in aceasta situatie, pentru ca, intr-o zi speram ca se va schimba ceva. Dar nu-i adevarat! Ne place sa traim aici, unde totul este la mica intelegere, unde te poti fofila si daca esti si putin smecher sau descurcaret ajungi chiar sus, fara prea mari eforturi. Aici totul se nogociaza, tara asta e un mare troc ilegal si o conventie intre jocul meschin al partidelor politice.
Intalnesc aceeasi problema la toti prietenii mei blogarii si nu numai, toti ne plangem, in incapabilitatea noastra de a face ceva. De ce nu plecam fratilor, unde este mai bine? De ce stam aici si ne plangem?

Recenta mea problema, este aceeia a tiganilor care parcheaza masini.
Te simti jenat sa te scuzi ca nu vrei sa-i dai bani, pentru ca tu socotesti ca-i moral ca toti sa munceasca pentru un ban cinstit. Nu sa stai la intins mana, pe un spatiu public.
Nu tine de zgarcenie, dar nu-i corect, ca un tigan cersetor sa faca mai mult pe zi, decat un profesor intr-o luna. MUNCITI, OAMENI BUNI! Fiti demni, e greu la lopata, e greu sa ai program fix, e simplu sa ceri cu nesimtire si culmea sa ti se mai si dea bani!
Hai sa facem ceva! E numai vina noastra. Daca ati vazut Filantropica, o sa va schimbati parerea si despre cersetori, actiunea vehementa si textul clar, ne facem sa deschidem ochii, se sa privim catre Bucurestiul fara scrupule in care traim. E un film pe care l-am vazut cu mult timp in urma, dar pe care nu-l pot uita.

M-am gandit, ca as avea o sansa mai buna afara. Nu vorbesc de bani, casa, familie, pentru ca toate sunt aici, nici macar o viata mai buna, vreau RESPECT.
Nu vreau sa vad tigani la fiecare colt de strada, injurand si cersind, furand sau scuipand, aruncand gunoi pe jos sau agresand pe cineva.
Nu vreau sa platesc o parcare, pentru care deja platesc la stat. Nu vreau sa ma scuz, pentru ca TU, nu vrei sa te duci la munca, pentru ca TU ai impresia ca nu sunt in stare sa-mi parchez singura masina atunci cand gasesc un spatiu gol. Pentru ca TU, consideri ca esti mai smecher decat mine, chiar daca imi vorbesti cu “Tanti” sau “Cucoana”, TU esti un jeg care ar tebui sa faca armata, sau sa lucreze 8 ore pe zi intr-o companie mulinationala, sa simti ce insamna sa fi umil, cuviincios si respectuos.

Pentru ca TU, ai impresia despre noi ca suntem niste fraieri si TU esti cel destept, pentru ca TU sti sa pacalesti legea si noi platim impozite. Pentru ca TU asculti manele si NOI prosti ascultam Coldplay, U2, Lizst sau Bach, Tu esti mai smecher, pentru ca numai TU poti fi mandru de muzica TA, atunci cand urla maneaua in subwoofer de langa butelia de gaz din porbagajul masii tale tunate Dacia 1310.
Da! TU esti smecherul si noi suntem prosti, ca traim impreuna in armonie in aceeasi tara, in care NOI mergem la teatru si TU esti abonat zilnic la Otv.

In tara asta numai unul poate invinge, TU sau EU. Momentan EU imi pun o gramada de intrebari atunci cand incerc sa-mi intemeiz o familie, in timp ce TU, intai faci copiii si mai apoi ce le bagi in gura sau cu cine i-ai facut…si atunci cine va castiga?
EU sau TU?

Noul Look

In aceasta luna a aparut pe piata noul numar al revistei LOOK.
Impreuna cu La Redoute, brandul al carei imagine sunt, (ma dau si eu mare, deh! ca a scris o domnisoara intr-un comentariu, ceva interesant, ca sa zica “am uiatat de unde am plecat”),imi dau seama ca imaginea mea ca si persoana publica cum zic unii, poate fi si alta.
Frumos, orcum eu nu ma consider o vedeta si nici macar o persoana publica. Imi place sa cred despre mine ca sunt o artista, foarte indragostita de dans.
Revenim la revistei Look, care a realizat un pictorial boem, de care sunt foarte mandra si care este pe piata in luna decembrie.
Sedinta foto a avut loc acum cateva saptamani, intr-o locatie ce aduce aminte de castelele boieresti, elegante si impunatoare. Sunt poate cele mai frumoase poze ale mele, desi arat ca o doamna, acum ce mai incolo si-ncoace, se pare ca ma apropii cu pasi repezi de batranete…hihi!hi! Am reusit sa prezint o alta fata a Bebelusei Oana, o persoana matura, melancolica si mai putin copilaroasa.
Nu voi fi Bebelusa pentru totdeauna, trebuie sa ma obisnuiesc ca lucrurile in viata se schimba si in drumul nostru spre maturitate, trecem prin mai multe etape. Adica, mai bine decat, o bebelusa batrana, o adolescenta fasneata…nu? Bine, ma rog, o doamna respectabil, sau o doamna mai tanara si simpatica. Ok! Nu stiu daca tot timpul oi fi si simpatica, dar concluzia este ca pictorialul a iesit foarte bine.
Va place noul “look”?
Let’s dance!

coperta-look

Traim intr-o lume indiferenta…

…sau de fapt noi suntem indiferenti la ce se intampla in jurul nostru?

Privesc si ma intristez…suntem spectatori ai propriei vieti…

Ne doare atat de mult cand cineva ne loveste si incercam sa primim mila, iar atunci cand atacam, nu ne punem niciodata in locul celui atacat.

Sunt fraze fara nici o legatura si totusi sunt situatii desprinse din realitate.

De multe ori, totul se desfasoara atat de repede in fata ochilor nostri incat, ne trezim ca am mai luat o decizie, sau ne blocam in rutina, ca am mai parcurs o etapa spre nemurire, sau ca ne grabim sa ne ingropam, nu realizam cand ajungem batrani si ca am uitat sa traim.

Sunt trista si ma confesez voua, celor care probabil nu ma cunoasteti, dar incercati sa va faceti o parere…despre fata blonda care apare la Cronica, in fiecare miercuri.

De ce oare in viata ni se pun etichete, de ce si noi punem la randul nostru?

De ce nu ne place sa fim criticati, dar simtim cum creste adrenalina si se dezvolta imaginatia cand judecam pe altii, de parca am fi partasi la vietile lor. Sa fim complice la rautati, comentarii si sfidare. Ne place sa ne dam importanti si bagati in seama. Vrem ca maretele noastre fapte de vitejie sa fie luate in seama si puse la loc de cinste sau macar recunoscute.

Mi-as dori sa ma trezesc intr-o alta lume, in care totul are o alta culoare in afara de gri, alb sau negru.

Trec printr-o etapa foarte confuza a vietii mele si imi este greu sa iau o decizie.

Tocmai ce am citit zilele acestea, un mail anonim si parca printr-o coincidenta, (sunt convinsa ca si voua vi se mai intampla sa simtiti ca primiti mesaje subliminale, care va directioneaza) in indecizie mea, mi se comunica sa imi urmez sufletul si sa fac schimbari care ma determina sa pasesc inainte, spre cunoastere, autocunostere si provocare.

Nu stiu cum am ajuns aici, departe sau poate mai aproape decat imi imagiez, stiu doar ca atunci cand lumea ma vede, mi se pune o eticheta. Eu sunt, cutare, care face cutare chestie. De parca toti m-ar cunoaste. Nu mai cunoaste nimeni, noi nu ne cunoastem nici pe noi insine, oameni buni! Noi de multe ori luam o decizie si nici nu stim de ce am luat-o sau regretam lucruri pe care nu le constientizam pe moment.Si asta pentru ca nu judecam cu sufletul, ne pripim sa luam hotarari pentru altii sau impinsi de imprejurari.

Suntem complexati, frustrati, morocanosi, rai si pentru asta nu o sa fim multumiti niciodata nici macar de noi. Sutem condusi de atatia, incat uitam sa ne conducem singuri, uitam ca avem un liber arbitru, care da posibilitatea si creierasului nostru sa mai gandeasc. Evident, uitam ca avem de fiecare data si a doua optiune.

Va vorbesc in general, despre viata, nu incercati sa faceti analogi.

Oare sa fie de vina ceilalti, astrele, D-zeu, karma sau poate chiar noi?

Voi sunteti multumiti de voi, vreti sa schimbati ceva, regretati ceva, vorbiti vreodata cu voi insiva inainte de culcare, atunci cand va faceti rugaciunea?

V-ati gandit ca vorbiti prea mult cu ceilalti si ca uiati sa vorbiti cu voi? Eu m-am gandit si mi-am dat seama ca am cunoscut acum cateva luni, o fata pe numele ei Oana, ea stie ce vrea, cunoaste drumul spre iesire, trebuie doar sa o ascult.

Din cauza asta am fost de multe ori nemultumita, nesigura sau nefericita,pentru ca nu am ascultat-o!

In toata “mizeria” morala, sociala si politica in care traim, un lucru este cert, sufletul, imi arata directie voi gasi iubire, fericirea si adevarul. Daca alti o sa considere ca am gresit, ca am luat-o intr-o directie gresita, ca am crezut in situatii si in oameni, nu o sa fiu dezamagita, cel putin decizia mi-a apartinut, nu dau vina pe nimeni si asta inseamna ca am mai invatat ceva in drumul prin “mizerie”, a fost un sut din care trebuia sa invat ceva. Stiu ca inainte sa vin aici, pe pamant, mi sa dat un traseu, am semnat un “contract”, sau mi-a fost scris ceva, depinde de mine daca aleg drumul stramb sau pe cel drept sa ajung acolo unde mi-am propus.

Iubiti, fiti fericiti si nu uitati de voi!

Casting

Anna Lesko, doreste sa-si mareasca echipa. As dori sa te invit la un casting pentru dansatoare in echipa Annei Lesko.

Evenimentul este organizat de www.danceplanet.roOana Ionita, Bebelusa.

Castingul va avea loc in data de 20 Noiembrie ora 16.00 in clubul Lady fit, in spatele magazinului  Cocor, zona Unirii, Str. Baratiei, nr 35, langa Music Club.http://www.ladyfit.ro/contact

Nu uita sa vii cu buna dispozitie, zambetul pe buze si o tinuta adecvata de dans(pantaloni scurti sau fusta si o bustiera).

Va astept cu drag,

Oana

2012

Ante-scriptum: In ultimele luni, am tot citit ceva carti, articole, mail-uri, legate de aceasta mare trecere care ne asteapta pe toti in anul de gratie 2012. Schimbarea polaritatii, incalzirea globala, criza economica si razboiul din Irak, sunt doar cateva aspecte, care ar trebui sa ne arate ca aceasta “trecere” este in derulare. Despre tot crezul meu legat despre 2012 si nu numai, o sa detaliez  intr-un alt post.

Sa discutam cate ceva despre 2012, filmul care ruleaza in tot orasul.

M-am asteptat sa vad o productie impresionanta, cu o poveste care sa ne arate cat de nesemnificativi suntem in fata naturii si a lui Dumnezeu. O poveste care ar trebui sa ne schimbe in niste oameni mai buni, mai toleranti, mai umili, mai iubitori cu semenii si cu noi insine. Ma asteptam sa gasesc un script si o regie de calitate.

in ce m-am asteptat, din aceasta grandioasa productie, am ramas doar cu efectele speciale si jocul actoricesc al lui John Cusack. In rest este un stereotip americanesc, cu aceleasi intamplari si final tipic, in care binele invinge raul si o parte din rasa umana este salvata, dar mai ales americanii. Nu o sa va povestesc fimul, dar o sa puteti anticipa cu usurinta urmatoare miscare si voi.

Am fost dezamagita de acest film, care s-a lasat asteptat cu un trailer impresionant.

Mai bine vedeam de 2 ori” This is it!”

Let’s dance!

Cursul de dans

Ante-scriptum(Incep si eu ca Bendeac, dar imi place!):Oana

Stiti ca ador dansul, ca este viata si dragostea mea. Ador sa impartasesc sentimentul asta cu mai multi oameni care sunt deschisi noilor provacari. Imi plac cei ce vin la ora de dans, nu sa invete pasi, miscari de legatura, coordonare sau sa slabeasca, oricum , se intampla si asta, numai ca atunci cand descoperi dansul, iti dai seama ca totul merge mult mai departe Starea pe care o obti este dincolo de cuvinte si intelegere. Trebuie doar sa te lasi purtat, sa ai incedere in fortele proprii si o realizezi mai mult decat iti propui.

Subiectul este: ora mea de dans si aici vreau din parte voastra, a doritorii sau celor pasionati de dans  niste pareri.

Momentan predau la o sala la Piata Unirii, usor de gasit, conditiile clientilor sunt bune, sala e nou, ingrijita, cu vestiare si dusuri, dezavantajele ar fi ca:

1.Sala poate gazdui doar cliente,

2.Unii sotii acestora sunt mult prea gelosi sa isi trimita nevestele la o sala si cu barbati sau, unele famei chiar se simt stingherite de prezenta barbatiilor si asa in numar mic ldoar la ora de dans si doresc intimitate…,si de aici prezenta unei anumite categori de public, ce este mai mult interesat de locatie si anturaj decat de miscare si traire.

3.Sunt obligata doar la 50′ de curs, (ma simt ca la cros).

De saptamana viitoare o sa incep sa mai predau la inca o sala, sincer, nu ma pot stapanii doar cu atat, nu ma simt implinita, imi doresc mai mult. Sala se afla pe Mosilor, are un spatiu mai mare, preturile sunt mai mici si am mai multa liberate, basca ca ar putea sa vina si Florin si Laurentiu, cei care m-au urmat peste tot, fiind foarte consecventi, rabdatori, simpatici si invidiati de multi barbati…hi!hi!

O sa predau in continuare si la Piata Unirii. As dori sa pot lucra cu oameni deschisi si sinceri care nu urmaresc sa scoata neaparat un castig de pe urma mea. As dori sa lucrez cu oameni ca mine, sa traiasca ceea ce fac, sa se daruiasca, sa iubeasca oamenii, chiar daca se pare ca oamenii astia nu prea exista in Romania.

Sincer nu stiu cand e ziua de salariu de la sala, deocamdata nici nu am finalizat negocierile pentru anumiti bani, poate credeti ca sunt proasta din punctul asta de vedere, dar tot ce imi doresc este sa dansez, sa am cati mai multi cursanti si cat mai multa libertate.

Daca nu eram prinsa inte evenimente, filmari, sedinte foto, poate era mult mai bine sa fi avut sala mea. Singura problema as fi facut gratis cu toata lumea…macar era distractiv!

Luni o sa predau din nou hip-hop, am vazut ca le place. Saptamana viitoare un alt stil…orice, numai sa ne bucuram ca suntem acolo…

Let’s dance!

Ati vazut “This is it”?

In seara asta am fost la film cu doua prietene. Imi doream sa vad ultimele repetitii generale ale lui Michael Jackson inainte sa moara, chiar daca am fost de-abia azi la cinema, cand filmul a rulat pentru ultima data in Bucuresti.
Oauuu! Sa dansezi asa la 50 de ani, este ceva incredibil. Cat respect si cata dragoste sa ai pentru ceea ce faci? Trebuia sa traiesti doar, pentru si prin asta. Si el o facea, traia pentru muzica si pentru dans.
Am fost absorbita pe tot parcursul filmului, de momentele de dans si muzica, iar Michael, un mare artist, atat de simplu, modest, umil si calm, a dovedit ca trebuie sa-l urmarim si sa-l iubim in continuare.
A incercat sa schimbe lumea oferindu-i iubire, aratandu-i unde greseste (the earth song) si ce ar trebui sa faca (the man in the mirror) si cu dragostea lui a reusit sa faca lumina, pentru cei ce au vrut sa-si deschida sufletul.
Un OM, care chiar daca nu se impunea prin cuvant, prezenta obliga respect, Michael era si este privit ca un ZEU.
Apoi, la o mica analiza, conceptul de spectacol este realizat la un nivel foarte profesionist si de calitate.

Chiar daca privind obiectiv a fost doar o repetitie, nu-mi imaginez ca am putea avea vreodata in Romania un spectacol atat de magic, cu o echipa profesionista si unita, fara ca unul de la recuzita sa nu fie ametit si sa incurce decorurile, ca muierea s-a dus cu portarul, portarul sa-l legitimeze pe Mickael la intrare ca nu avea ochelarii uitati la amanta costumiera, costumiera sa-i arda costumul la calcat, ca era in baie cu testul de sarcina, sau cel de la lumini sa uite de spotul din deschiderea concertului, pentru ca era ingrijorat de cei 3.
Nu vom putea merge mai departe daca nu ne schimbam, daca nu incercam sa traim pentru ceea ce facem, iar serviciul sa fie de fapt pasiune, distractie si placere, nu chin.

If You Wanna Make The World A Better Place,
Take A Look At Yourself And Then Make A Change.

Revenind la subiect, as vrea sa-mi spuneti cum vi s-a parut filmul.
De la unii am auzit ca a fost genial, de la altii, ca a fost o porcarie.

Revenind la subiect, as vrea sa-mi spuneti cum vi s-a parut filmul.

De la unii am auzit ca a fost genial, de la altii, ca a fost o porcarie.

Voi ce credeti?

Let’s dance!