Pleci sau stai?

Ante-scriptum: Traim intr-o tara minunata, “pacat ca este populata”, cum spunea un coleg.
Suntem obisnuiti cu mizeria, lipsa de respect, tiganii, nesimtirea, strazile ciuruite, poduri atarnate in ruine, pitipoancele si manelistii.


Ne complacem in aceasta situatie, pentru ca, intr-o zi speram ca se va schimba ceva. Dar nu-i adevarat! Ne place sa traim aici, unde totul este la mica intelegere, unde te poti fofila si daca esti si putin smecher sau descurcaret ajungi chiar sus, fara prea mari eforturi. Aici totul se nogociaza, tara asta e un mare troc ilegal si o conventie intre jocul meschin al partidelor politice.
Intalnesc aceeasi problema la toti prietenii mei blogarii si nu numai, toti ne plangem, in incapabilitatea noastra de a face ceva. De ce nu plecam fratilor, unde este mai bine? De ce stam aici si ne plangem?

Recenta mea problema, este aceeia a tiganilor care parcheaza masini.
Te simti jenat sa te scuzi ca nu vrei sa-i dai bani, pentru ca tu socotesti ca-i moral ca toti sa munceasca pentru un ban cinstit. Nu sa stai la intins mana, pe un spatiu public.
Nu tine de zgarcenie, dar nu-i corect, ca un tigan cersetor sa faca mai mult pe zi, decat un profesor intr-o luna. MUNCITI, OAMENI BUNI! Fiti demni, e greu la lopata, e greu sa ai program fix, e simplu sa ceri cu nesimtire si culmea sa ti se mai si dea bani!
Hai sa facem ceva! E numai vina noastra. Daca ati vazut Filantropica, o sa va schimbati parerea si despre cersetori, actiunea vehementa si textul clar, ne facem sa deschidem ochii, se sa privim catre Bucurestiul fara scrupule in care traim. E un film pe care l-am vazut cu mult timp in urma, dar pe care nu-l pot uita.

M-am gandit, ca as avea o sansa mai buna afara. Nu vorbesc de bani, casa, familie, pentru ca toate sunt aici, nici macar o viata mai buna, vreau RESPECT.
Nu vreau sa vad tigani la fiecare colt de strada, injurand si cersind, furand sau scuipand, aruncand gunoi pe jos sau agresand pe cineva.
Nu vreau sa platesc o parcare, pentru care deja platesc la stat. Nu vreau sa ma scuz, pentru ca TU, nu vrei sa te duci la munca, pentru ca TU ai impresia ca nu sunt in stare sa-mi parchez singura masina atunci cand gasesc un spatiu gol. Pentru ca TU, consideri ca esti mai smecher decat mine, chiar daca imi vorbesti cu “Tanti” sau “Cucoana”, TU esti un jeg care ar tebui sa faca armata, sau sa lucreze 8 ore pe zi intr-o companie mulinationala, sa simti ce insamna sa fi umil, cuviincios si respectuos.

Pentru ca TU, ai impresia despre noi ca suntem niste fraieri si TU esti cel destept, pentru ca TU sti sa pacalesti legea si noi platim impozite. Pentru ca TU asculti manele si NOI prosti ascultam Coldplay, U2, Lizst sau Bach, Tu esti mai smecher, pentru ca numai TU poti fi mandru de muzica TA, atunci cand urla maneaua in subwoofer de langa butelia de gaz din porbagajul masii tale tunate Dacia 1310.
Da! TU esti smecherul si noi suntem prosti, ca traim impreuna in armonie in aceeasi tara, in care NOI mergem la teatru si TU esti abonat zilnic la Otv.

In tara asta numai unul poate invinge, TU sau EU. Momentan EU imi pun o gramada de intrebari atunci cand incerc sa-mi intemeiz o familie, in timp ce TU, intai faci copiii si mai apoi ce le bagi in gura sau cu cine i-ai facut…si atunci cine va castiga?
EU sau TU?

Noul Look

In aceasta luna a aparut pe piata noul numar al revistei LOOK.
Impreuna cu La Redoute, brandul al carei imagine sunt, (ma dau si eu mare, deh! ca a scris o domnisoara intr-un comentariu, ceva interesant, ca sa zica “am uiatat de unde am plecat”),imi dau seama ca imaginea mea ca si persoana publica cum zic unii, poate fi si alta.
Frumos, orcum eu nu ma consider o vedeta si nici macar o persoana publica. Imi place sa cred despre mine ca sunt o artista, foarte indragostita de dans.
Revenim la revistei Look, care a realizat un pictorial boem, de care sunt foarte mandra si care este pe piata in luna decembrie.
Sedinta foto a avut loc acum cateva saptamani, intr-o locatie ce aduce aminte de castelele boieresti, elegante si impunatoare. Sunt poate cele mai frumoase poze ale mele, desi arat ca o doamna, acum ce mai incolo si-ncoace, se pare ca ma apropii cu pasi repezi de batranete…hihi!hi! Am reusit sa prezint o alta fata a Bebelusei Oana, o persoana matura, melancolica si mai putin copilaroasa.
Nu voi fi Bebelusa pentru totdeauna, trebuie sa ma obisnuiesc ca lucrurile in viata se schimba si in drumul nostru spre maturitate, trecem prin mai multe etape. Adica, mai bine decat, o bebelusa batrana, o adolescenta fasneata…nu? Bine, ma rog, o doamna respectabil, sau o doamna mai tanara si simpatica. Ok! Nu stiu daca tot timpul oi fi si simpatica, dar concluzia este ca pictorialul a iesit foarte bine.
Va place noul “look”?
Let’s dance!

coperta-look

Traim intr-o lume indiferenta…

…sau de fapt noi suntem indiferenti la ce se intampla in jurul nostru?

Privesc si ma intristez…suntem spectatori ai propriei vieti…

Ne doare atat de mult cand cineva ne loveste si incercam sa primim mila, iar atunci cand atacam, nu ne punem niciodata in locul celui atacat.

Sunt fraze fara nici o legatura si totusi sunt situatii desprinse din realitate.

De multe ori, totul se desfasoara atat de repede in fata ochilor nostri incat, ne trezim ca am mai luat o decizie, sau ne blocam in rutina, ca am mai parcurs o etapa spre nemurire, sau ca ne grabim sa ne ingropam, nu realizam cand ajungem batrani si ca am uitat sa traim.

Sunt trista si ma confesez voua, celor care probabil nu ma cunoasteti, dar incercati sa va faceti o parere…despre fata blonda care apare la Cronica, in fiecare miercuri.

De ce oare in viata ni se pun etichete, de ce si noi punem la randul nostru?

De ce nu ne place sa fim criticati, dar simtim cum creste adrenalina si se dezvolta imaginatia cand judecam pe altii, de parca am fi partasi la vietile lor. Sa fim complice la rautati, comentarii si sfidare. Ne place sa ne dam importanti si bagati in seama. Vrem ca maretele noastre fapte de vitejie sa fie luate in seama si puse la loc de cinste sau macar recunoscute.

Mi-as dori sa ma trezesc intr-o alta lume, in care totul are o alta culoare in afara de gri, alb sau negru.

Trec printr-o etapa foarte confuza a vietii mele si imi este greu sa iau o decizie.

Tocmai ce am citit zilele acestea, un mail anonim si parca printr-o coincidenta, (sunt convinsa ca si voua vi se mai intampla sa simtiti ca primiti mesaje subliminale, care va directioneaza) in indecizie mea, mi se comunica sa imi urmez sufletul si sa fac schimbari care ma determina sa pasesc inainte, spre cunoastere, autocunostere si provocare.

Nu stiu cum am ajuns aici, departe sau poate mai aproape decat imi imagiez, stiu doar ca atunci cand lumea ma vede, mi se pune o eticheta. Eu sunt, cutare, care face cutare chestie. De parca toti m-ar cunoaste. Nu mai cunoaste nimeni, noi nu ne cunoastem nici pe noi insine, oameni buni! Noi de multe ori luam o decizie si nici nu stim de ce am luat-o sau regretam lucruri pe care nu le constientizam pe moment.Si asta pentru ca nu judecam cu sufletul, ne pripim sa luam hotarari pentru altii sau impinsi de imprejurari.

Suntem complexati, frustrati, morocanosi, rai si pentru asta nu o sa fim multumiti niciodata nici macar de noi. Sutem condusi de atatia, incat uitam sa ne conducem singuri, uitam ca avem un liber arbitru, care da posibilitatea si creierasului nostru sa mai gandeasc. Evident, uitam ca avem de fiecare data si a doua optiune.

Va vorbesc in general, despre viata, nu incercati sa faceti analogi.

Oare sa fie de vina ceilalti, astrele, D-zeu, karma sau poate chiar noi?

Voi sunteti multumiti de voi, vreti sa schimbati ceva, regretati ceva, vorbiti vreodata cu voi insiva inainte de culcare, atunci cand va faceti rugaciunea?

V-ati gandit ca vorbiti prea mult cu ceilalti si ca uiati sa vorbiti cu voi? Eu m-am gandit si mi-am dat seama ca am cunoscut acum cateva luni, o fata pe numele ei Oana, ea stie ce vrea, cunoaste drumul spre iesire, trebuie doar sa o ascult.

Din cauza asta am fost de multe ori nemultumita, nesigura sau nefericita,pentru ca nu am ascultat-o!

In toata “mizeria” morala, sociala si politica in care traim, un lucru este cert, sufletul, imi arata directie voi gasi iubire, fericirea si adevarul. Daca alti o sa considere ca am gresit, ca am luat-o intr-o directie gresita, ca am crezut in situatii si in oameni, nu o sa fiu dezamagita, cel putin decizia mi-a apartinut, nu dau vina pe nimeni si asta inseamna ca am mai invatat ceva in drumul prin “mizerie”, a fost un sut din care trebuia sa invat ceva. Stiu ca inainte sa vin aici, pe pamant, mi sa dat un traseu, am semnat un “contract”, sau mi-a fost scris ceva, depinde de mine daca aleg drumul stramb sau pe cel drept sa ajung acolo unde mi-am propus.

Iubiti, fiti fericiti si nu uitati de voi!