Ati vazut “This is it”?

In seara asta am fost la film cu doua prietene. Imi doream sa vad ultimele repetitii generale ale lui Michael Jackson inainte sa moara, chiar daca am fost de-abia azi la cinema, cand filmul a rulat pentru ultima data in Bucuresti.
Oauuu! Sa dansezi asa la 50 de ani, este ceva incredibil. Cat respect si cata dragoste sa ai pentru ceea ce faci? Trebuia sa traiesti doar, pentru si prin asta. Si el o facea, traia pentru muzica si pentru dans.
Am fost absorbita pe tot parcursul filmului, de momentele de dans si muzica, iar Michael, un mare artist, atat de simplu, modest, umil si calm, a dovedit ca trebuie sa-l urmarim si sa-l iubim in continuare.
A incercat sa schimbe lumea oferindu-i iubire, aratandu-i unde greseste (the earth song) si ce ar trebui sa faca (the man in the mirror) si cu dragostea lui a reusit sa faca lumina, pentru cei ce au vrut sa-si deschida sufletul.
Un OM, care chiar daca nu se impunea prin cuvant, prezenta obliga respect, Michael era si este privit ca un ZEU.
Apoi, la o mica analiza, conceptul de spectacol este realizat la un nivel foarte profesionist si de calitate.

Chiar daca privind obiectiv a fost doar o repetitie, nu-mi imaginez ca am putea avea vreodata in Romania un spectacol atat de magic, cu o echipa profesionista si unita, fara ca unul de la recuzita sa nu fie ametit si sa incurce decorurile, ca muierea s-a dus cu portarul, portarul sa-l legitimeze pe Mickael la intrare ca nu avea ochelarii uitati la amanta costumiera, costumiera sa-i arda costumul la calcat, ca era in baie cu testul de sarcina, sau cel de la lumini sa uite de spotul din deschiderea concertului, pentru ca era ingrijorat de cei 3.
Nu vom putea merge mai departe daca nu ne schimbam, daca nu incercam sa traim pentru ceea ce facem, iar serviciul sa fie de fapt pasiune, distractie si placere, nu chin.

If You Wanna Make The World A Better Place,
Take A Look At Yourself And Then Make A Change.

Revenind la subiect, as vrea sa-mi spuneti cum vi s-a parut filmul.
De la unii am auzit ca a fost genial, de la altii, ca a fost o porcarie.

Revenind la subiect, as vrea sa-mi spuneti cum vi s-a parut filmul.

De la unii am auzit ca a fost genial, de la altii, ca a fost o porcarie.

Voi ce credeti?

Let’s dance!

Marele actor Gheorghe Dinica

Monstru sacru al scenei romanesti, Gheorge Dinica a facut istorie.

Geniu comic, spontan, jovial,  ne-a insotit cu personajele-i sale minunate, copilaria, adolescenta si maturitatea.

Mi-as fi dorit sa-l mai pot revedea pentru ultima data pe scena Teatrului National, dar timpul ne preseaza si ramanem mereu cu regretul in suflet.

L-am admirat pentru ca a fost un artist complet, actor remarcabil, ce te patrundea cu metaforele incarcate de continut, pana in adancul sufletului.

“In numele trandafirului” si Tache, Ianke si Cadar”, “Azilul de noapte”, au fost  piesele de teatru, in care am reusit sa-l vad pentru ultima data pe maestru Gheorghe Dinica. Radu Beligan, Marin Moraru si Gheorghe Dinica sunt trei capitole de istorie, care au facut ca piesa  lui Victor Ioan Popa, sa fie jucata timp de 7 ani, cu sala plina la fiecare spectacol. Am gandit atunci, cat de fericiti ar trebui sa fim, doar avandu-i langa noi, savurand fiecare gest, cuvant sau privire

In urma cu multi ani, in perioada cand inca mai eram balerina a Operei Nationale Bucuresti, am avut marea onoare sa-l cunosc pe marele actor. Pe atunci nu ascultam decat muzica clasica si balade, muzica lautareasca mi se parea ceva demodat, taranesc si lipsit de profunzime. Credeam ca oamenii cand beau, incep sa cante chestii de vata care nu au nici o importanta. Spectacolul era de fapt o prezentare de moda a creatoarei Liza Panait, conceput si dezvoltat ca o reprezentatie complexa, de teatru, dans si muzica.

Eram pe scena si aveam un moment coregrafic tiganesc, urmat de o improvitzatie, pe muzica lautarilor. Stiam ce se intampla de la repetitii, dar fara sa participam ca si stare la acest moment “banal”.

Ei bine, in timpul spectacolului a fost altceva. Dansul meu , s-a transformat intr-o descatusare de trairi. Muzica cantata de Dinica, a facut ca sufletul sa se scufunde in valtoarea frazelor grele. Starea pe care acele sunete, insotite de cuvintele venite atat de natural din suflet, faceau ca povestea sa fie veridica. Armonia instrumentelor si a vocii, erau cea mai sincera definitie a vietii.

A fost un moment memorabil pentru mine si de atunci am stiut ce inseamna sa traiesti prin muzica.

Am lacrimi in ochi cand ma gandesc, la ce a fost si nimic nu o sa mai fie, pentru ca totul e unic in viata. Nu stim ce o sa traim mai departe sau daca o sa mai traim cu adevarat. Nu trebuie sa regretam nimic din ce am fi putut face sau ce ar fi bine sa facem, ci doar sa facem.

Haideti sa nu uitam ca inca mai avem valori, ca inca sunt printre noi si noi i-am uitat pentru ca ne intoxificam la Otv, la emisiunile repetative electorale, la telenovelele… Ne pierdem…ne indobitocim si nici macar nu ne dam seama!

Haideti la teatru! Inca se mai intampla lucruri incredibile in tara asta retarda, lucruri la care noi inca nu am luat parte. Mai putem schimba ceva!

Am pierdut un luceafar, nu lasati sa cada toate stelele, fara ca voi sa stiti cat de tare au luminat, acolo sus pe cer!

http://www.gheorghedinica.ro/

O descriere coplesitoare a actorului, o face Dan Mihaescu pe al sau blog.

http://www.mihaibendeac.ro/dan_mihaescu/

Noile spoturi Digi

Buna tuturor, pe noul site!
Incerc din rasputeri, sa ma updatez tehnologiei WordPress.
De doua zile incoace nu mai pot dormi, manca sau relaxa, de atata entuziasm in a-mi edita noul blog.
Toti lauda aceasta platforma ca fiind extrem de facila si in acelasi timp complexa.
Eu deocamdata o vad doar complexa. E ca atunci cand te obisnuiesti cu Sagem si toti cailalti vorbesc de Nokia.
Am trecut si prin experienta aceasta si ca sa fac o mica paranteza, Primul meu telefon de acum 12 ani, a fost cea mai longeviva relatie pe care am avut-o cu un telefon. Acel Sagem cu siguranta ar fi facut fata si in zilele da azi, daca nu il lua mama in primire. De atunci am Nokia si schimb telefonul odata la 2 ani, pentru ca nu face fata busiturilor…of, ce sa te faci cu blondele!

Gata cu discutiile lungi, sa trecem la subiect.
Dupa cum ati observat, pe piata media au aparut niste spoturi foarte haioase, cu o realizare de exceptie.
Ele sunt spoturile care se difuzeaza cam pe toate posturile TV, sunt spourile Digi, de care suntem foarte mandrii. Eu, Carcotasii si echipa de productie.

Dupa cateva filmari rapide, Silviu(producatorul de la Topul Rusinica), care a insitat sa faca din noi:
tenismeni, fotbalisti, arbitrii, Sharon Stone, Cristina Aguilera si, Rambo si alte paresonaje.
Ce a iesit puteti vedea si voi in link-urile de mai jos.
Vizionare placuta!