Ora de ieri/house.

Una dintre cele mai mari satisfactii ale mele, este tocmai o ora de dans.
De saptamana aceasta, o sa ma intalniti in sala de dans mai multe ore pe saptamana si asta tocmai pentru ca mi se pare ca am tras chiulul in ultimul timp.
Imi dau seama ca oricat de mult m-as relaxa, as pleca in vacanta, as citi sau mi-as ocupa timpul, nu pot sa traiesc fara sa predau un curs de dans.
Motivul pentru care fac asta, este din egoism, recunosc, nu pentru bani, ci pentru mine.
Constiinta m-a determinat de 4 ani incoace sa ma oblig la un program de miscare, pentru ca altfel cad in letargie. Lenea si comoditatea ma coplesec si nu ma mai simt implinita.
Pentru ca daca ar fi sa fac o comparitie, intre orele muncite pana la epuizare, petrecute in salile de la Opera si ritmul de acum, mai bine ma multumesc cu libertatea de expresie pe care o am acum.

Satisfactia pe care o am la o ora de dans nu se compara cu nimic.
Ador sa impart tot ce am invatat in acesti ani si inca continui sa invat de la dans, de la altii, de la viata si de la mine. Sunt sigura ca atat pentru mine cat si pentru cei care vin la curs, invatam de fiecare data ceva mai mult decat sa dansam, invatam sa ne cunoastem.

Faptul ca autosugestia te determina sa vii la un curs de dans pentru a invata niste pasi de dans, coordonare si ritm si lucrul cu tine in sala, face ca sa trezeasca in toti stari pe care nu le poti descoperi de unul singur. Toata lupta pe care o dai peste a trece peste anumite limite, e o lupta cu tine insuti spre autocunoastere. Tocmai de aceea dupa fiecare ora, simtim ca umplem o parte de golul din noi.
Toata lumea cand intra in sala trebuie sa uite de griji, familie, sefi, probleme. Am doua cerinte: sa incerci sa dialoghezi cu tine prin intermediul miscarilor, ca se te cunosti si sa te distrezi.

De la toate stagiile la care am fost, in tara si strainatate, am descoperit ca house-ul e un stil in care ma regasesc cu usurinta si tocmai de aceea am hotarat sa insit spre a-l preda.
Pacat ca la noi in tara nu preda nimeni asa ceva. Mi-as dori ca asa zisii coregrafi si pedagogi sa lase putin supraestimarea si orgoliul la o parte si sa inceapa sa studieze.
Imi pare rau ca nu exista scoala de dans si ca Liceul de Coregrafie, se ocupa numai cu studiul dansului clasic.
Sper ca intr-o zi sa pot preda in acelasi liceu pe care l-am absolvit cu mandrie si multa determinare, un stil de dans care nu se preda: dansul modern (hip-hop, latino, jazz, house, locking, etc).
Deocamdata ma limitez la cele cateva ore, in care ma dedic cu totul.
Cursul este considerat, o cale spre terapie prin miscare.
Maine ne asteapta, din nou, un curs de house.
Let’s dance!
P.S. Pozele sunt de saptamana asta, din Bran.