Party kids people

Am avut o zi grea! Maine va fi una istovitoare. Chiar daca am intrat in week-end, asta nu inseamna ca ne odihnim. Lucram de acasa, de la serviciu, din cafenele, din autobuz, la sala de forta sau la cea de mese sau unii chiar mai indrazneti din parc.

Nu-i asa ca-i frumos sa fii copil si sa-ti bagi mainile in ciocolata pana la cot si sa nu te gandesti cu cate sute de calorii te-ai procopsit? Nu-i asa ca-i minunat sa nu ai nici o grija? De salariu se ocupa adultii. Necesar e sa le comunici doar ce iti doresti de ziua ta…care de multe ori se intampla sa fie saptamanal.

Imi doresc sa mai fiu iarasi copil sa pot schimba cu ochii mari orice suflet trist si abatut intr-o sarbatoare. Sa vreau sa fiu ca mami cand o sa ajung mare si cand o sa fiu ca mami de fapt sa imi doresc sa fiu ca mine acum.

Lucrez pentru si cu copiii de toate varstele si traiesc prin emotiile miscarilor lor, trecutul meu. Ei ma epuizeaza cand sunt prea galagiosi, dar incarcati de atata energie si tot ei ma bucura cand vad evolutia fiecaruia de la o saptamana la alta.

Da! E frumos sa fii copil. Eu parca imi amintesc de cineva care inventase masina timpului…cine stie? Acum cu criza asta, nu ar strica una!

Schimbari

Scriu, ca sa scriu.

Astept ca degetul sa apase tastatura, ca sa stiu ce simt, ce s-a schimbat, ce imi doresc sau ce nu mai vreau.

Nu am mai scris demult si regret in fiecare zi cand ma gandesc ca atunci cand scriam, stiam cine sunt, ce vreau, ma descopeream si ma regaseam. Scriu ca sa scriu acum tot ce nu mi-am mai scris demult sau ce nu am vrut sa aud de la mine.

Daca ai 30 de ani nu inseamna ca ai murit, ca nu mai existi, ca s-a terminat cu viata. Nu devii mai singur. Nu te inchizi in tine. Nu te opresti din toate drumurile pe care ti le-ai dorit sa le urmezi. Nu devii casnica si nu te intrebi cum sa faci sa o iei de la inceput. Viata nu este cum mi-am imaginat-o la 30. Esti matur, responsabil, stresat de obligatii si de tine, esti cum ti-ai dorit sa fii la 20, doar ca nu stiai ce te asteapta.

Ce as da sa fiu din nou la 20 si sa ma bucur cu imaturitate si instabilitate de tot ce ofera viata. Acum ma bucur calculat, numai cand imi organizez programul…urasc cuvantul asta! Desi cateodata mi-as dori sa lucrez intr-un sistem corporatist.

Vreau sa ma avant indiferent care ar fi directia si sa zic: “Imi place!” Nu pot sa o fac, pentru ca sunt selectiva, iar directiile pot fi si proaste.

Nu imi place: faptul ca am devenit o natie individualista si egoista din patria primitoare ce eram; daca ajutam o facem numai la Tv; se inmultesc arabii, rromii si chinezii, iar noi, femeile romance asteptam varsta de 40, sa avem o situatie stabila, inclusiv un sot care nu se stie daca va fi stabil mereu. Cum va reactiona fetita mea cand la gradi unii copii or sa-i povesteasca de Pamela de Romania si Miguel de Italia? Nu pot sa accept ca audienta o fac senzatiile ieftine si ca de fapt nu se incearca o educare a publicului( greseala mea ca ma uit, nu?)…ca un om poate pleca dintr-o functie, nu din cauza unei mese, ci daca vrea cine trebuie. Nu imi plac minciunile, mai ales cele care persista si cand nu-si au rostul.

…si imi dau seama de inca un lucru: mintim prea mult si gratis!

Mai tineti minte ca la oracol cand eram mici scriam in dreptul baiatului preferat ca ne  plac cei sinceri? Acum nu mai e valabil! Cu cat un tip este mai misterios si mai dificil…e pe ala il vrem! Hmmmm! Sa inteleg ca obiectivele si prioritatile in timp se schimba?

Imi e dor sa fiu copil si sa visez la ce mi-as dori sa fiu cand o sa fiu mare. Sa am atatea optiuni si pana la urma sa zic: “mai bine cobor si joc castelul in fata blocului!” Acum nostalgica spun: “ce mult mi-as dori sa joc castelul cu cineva”, dar nu mai stiu cum…