Izy-Bizy la Grady

Isabel, are doar doi anişori, dar se pregateşte deja pentru grădiniţă. S-a născut în Spania, în Marbella, dar eu vreau să aibă o educaţie englezească, aşa că am înscris-o la Cambridge Kindergarden.
Eleganţa limbajului englezesc este unică şi am decis ca Isabel să înceapă chiar de la vârsta de doi ani să se dezvolte într-un mediu cu mulţi copii, să înveţe să comunice, să progreseze şi mai ales să se descurce singură de mică. Mi s-a explicat că toţi copiii care vin la grădiniţă de la o vârstă fragedă şi se acomodează cu acest sistem educativ, sunt mai descurcăreţi şi nu sunt atât de răsfătaţi.
Isabel a interacţionat deja cu viitorii ei colegi. S-a acomodat repede cu agitaţia din jur şi a intrat în joacă cu ceilalţi copii. Am rămas surprinsă să văd cât de repede au obosit-o toate activitaţile de la grădi, iar după ce a dormit puţin, ne-am întors acasă la porţia de răsfăţ de la Buni. Dupa discuţiile cu cei de la Cambridge Kindergarden am realizat că oricât de importante suntem, eu şi mama mea, în educaţia micuţei Isabel, nu este suficient. Aşadar ne pregătim rucsacul de grădiniţă, pentru că suntem decise să renunţăm la scutece pentru a intra în rândul domnişoarelor bine educate.
Cârcotaşa va fi şi profesoară, atât pentru Isabel cât şi pentru ceilalţi copii de la grădiniţă, pentru că va preda cursuri de dans.
Am realizat că mi-am descoperit o noua pasiune. Îmi place foarte mult să lucrez cu copiii,  abia aşteapt să înceap cursurile cu cei mici şi sa o vad pe Isa la cresa.

 

“Dragoste de mama”- Dan Puric

De cand am fost mic si pana-n ultima ei clipa, mama imi dadea un sfat:

-“Dragul mamei, nu-ti arata inima oricui!”

Si nu stiu de ce, atunci cand imi spunea adevarul acesta, frumosii ei ochi albastri, erau strafulgerati pentru o clipa de o indefinita tristete . Parca ar fi vrut sa ma apere pentru tot restul vietii, si realiza ca nu putea .

Dureroasa fatalitate, ce o facea  sa-si traiasca viata din inabusite strangeri de inima, infinite griji ce-i marcau necrutator fiinta .

O asiguram instinctiv ca totul o sa fie bine . Ca apoi, pe ascuns, sa ma arunc in valurile vietii . Iar viata, imi cerea sa nu imi ascund inima si abia atunci, destinul indiferent o lovea cu tarie, zdrobind-o .

Prabusit, dezamagit cumplit de tradarile vietii, ma-ntorceam in mica ei garsoniera .

Mama se facea ca nu-mi vede rana adanca ce ma-ngenunchease . Imi facea de mancare, apoi imi intindea masa avand grija sa am in farfurie bucatile cele mai bune .

-“Lasa, dragul mamei, ca trece si asta!”

Inima mea se refacea incet-incet, oblojita de invizibile si tandre mangaieri .

N-aveam de unde sa stiu ca, vindecat, plecand apoi, inima ei ramanea cuprinsa de un suvoi de tristete, coplesita de singuratati .

Se spune ca in “realitatea de Rai” oamenii aveau trupul acoperit de haina de har a inimii . Si atunci, oamenii isi vorbeau de la inima la inima . Ce minune facuse Dumnezeu, cand spusese ca “totul o sa fie la vedere!”

Dar, ce cumplit ca acest “totul”a fost distrus, mai apoi, prin pacat . Si atunci, de rusine, se spune ca inima s-a ascuns in trup .

“Trei inimi ai in tine, muritorule!” spun sfintii, “Cea a lui Dumnezeu, cea a sufletului tau si cea de carne si sange prin care curge viata . Si toate trei bat dimpreuna . Dar atunci cand in tine, inima Domnului nu mai bate, sa stii ca esti in  moarte sufleteasca .

Dar eu, simt ca langa inima lui Dumnezeu, mai este o inima …cea  a mamei .

Iar cand aceasta nu mai bate…esti singur!