Yes or not Bucuresti?

Banuiesc ca puteti gasi multe motive sa locuiti in Bucuresti.
Banuiesc ca aveti si mai multe insatisfactii legate de mizeria, cersetorii, cocalarii si taranismul din acesta capitala europeana.
O sa variez ideile pe tema postului anterior, pentru ca imi este greu sa ma readaptez.
Multi, dupa anumita perioada de supravietuit in Bucuresti,ne obisnuim cu Dezolarea, faptului ca razboiul e condus de o minoritete,ajungem ne complacem in acest compromis cu noi insine.
Ieri, pentru ca nu mai am acte, ca un cetatea cuviincios, am fost la prima sectie de politie pentru a ma directiona spre eliberarea unor noi acte. Am nevoie rapid de un nou buletin, pentru ca joi am zborul cate Barcelona, din nou( nici nu vreau sa ma gandesc). Am fost trimisa din Drumul Taberei, pe Lascar Catargiu, de la Unirii, in Pipera si apoi din nou la Unirii. Tot asa pana s-a terminat programul. Acum, macar stiu sigur unde trebuie sa fiu luni…! Politia Romana isi face datoria, buna, proasta e a noastra.
Problemele se rezolva in timp, nu are rost sa ma grabesc, asa e la noi, mi-am zis.
Seara tarziu, la benzinarie, vad o masina fara numar pe fata si pe spate 2 numere pe spate acoperite cu un al treilea diferit,in care erau 3 persoane de culoare(rromi). Situatie suspecta, mi-am spus!!! Dau sa sun la Politie, cand un prieten ma opreste. Ce faci? Ce-i cu tine? Vrei sa-ti pui satra in cap? Cauti galceava? Ai uitat ca tu nici macar nu ai acte, da! te apuci sa schimbi tu tara. Apoi trece o masina de Politie, dau sa merg la ea, cand mi se spune cu insistenta sa stau linistita. Pe strada, pe sens interzis vine o alta masina galagioasa si trece chiar prin fata masinii de Politie. Ei nu fac nimic, probabil erau doar in timpul serviciului, si nu puteau sa-i sanctioneze, cu o contraventie…eu nu fac nimic. Ma simt subjugata sistemului si ma resemnez. Prietenul meu avea dreptate, ce puteam sa fac? cel mult sa ajung sa depun o plangere(desi cei din prima masina nu mi-au facut nimic), pentru ca mi s-a parut o masina de romi suspecta? Atunci inseamna ca sunt rasista, nu? Si mai mult ca sigur sa ajung eu victima investigatiei, pentru ca nu ma puteam legitima….Pentru ce toate astea, sa-mi stric linistea!(cum zice prietenul de langa mine). Grav este ca el are dreptate.
Astazi seara, pentru a-mi continua suferinta, am iesit intr-un club Bucurestean, impreuna cu Misu, Gabi si catva prieteni. Dupa ce am fost sa mancam, sa discutam si sa analizam situatii, Bendeac, Gabi si cu mine plecam spre locatie, fiecare in cate o masina, pentru ca Misu mi-a comunicat de la inceput ca nu-i plac fitele si galagia. Fair enough!
Ajunsi la masa, oamenii din jur incep sa-si dea coate. Fetele roiesc in jurul lui Misu incepe sesiunea de poze, printre care si o mireasa. Am facut si eu sa nu fiu mai prejos….hi!hi!
Incep instinctiv sa analizez sitatia, vad aceleasi tricouri din avionul cu romani, fetele purtand acelasi nivel de fusta numai ca de data asta cu mai mult sclipici, iar servetelele incep fi aruncate.
Nu am putut intelege niciodata aceasta extrovertire a cocalarilor, ce vor sa arate? ca-si permit sa arunce cu servetele, atunci cand se plictisesc de aruncat cu privirea prin club?
Jenent si lipsit de inspiratie.
Voi cat de des mergeti in club? Ardeti grasimea pana dimineata sau aruncati cu servetele? Burtile de sub tricourile mulate, nu scad doar la aruncarea unor servetele.
Asa ca let’s dance cu adevarat in cluburi, la sala, in casa sau pe strada, cu asta nu trebuie sa ne fie rusine. Trebuie sa fim noi, sa nu imitam pe nimeni.
Let’s dance!

Oare asa suntem noi, romanii?

Am sosit in Bucuresti…De ce? era asa bine in Spania!

Dupa ce am opinat cu multi prieteni de-ai mei, mi-am dat seama ca nu sunt singura care intra in depresie cand se intoarce in tara.

Oare de ce? Mi-am dat seama ca nu toti suntem la fel, pentru ca altii sunt si nationalisti (dupa ce praduiesc de peste tot, se intorc cu marile trofee in tara.

Frumos,nu!). Putem fi mandrii de asta, ca doar o lume intreaga ne cunoste gloria.

Azi am fost nevoita sa parcurg 3 ore jumate intr-un avion zis si rata de la Titu (no offence, a fost primul oras care mi-a venit in cap). Hei! Nu sunt vreo pipita ieftina cu pretentii sau vreo fandosita, ci doar adopt metoda bunului simt, al respectului si al celor 7 ani d-acasa.

Azi am luat parte la propria-mi revolta interioara.

Sunt multi care calatoresc cu companii low cost, dar intr-un avion plin cu nemti nu ai sa vezi niciodata mizeria pe care am vazut-o eu astazi si sunt sigura ca sunt multi cei care-mi impartasesc opinia.

Imi pare rau s-o spun, dar azi mai mult ca niciodata, mi-a fost rusine ca sunt romanca.

Lume ne cunoaste ca natie de tagani, hoti si prostituate, o natie prost educata sau total needucata. Am tinut permanent sa demontrez contrariul, dar astazi nu am putut sa-mi demonstrez nici mie.

Azi, prin frumosul aeroport din Barcelona, pe cand ma indreptam spre poarta de imbarcare, am inceput sa aud tot felul de injuraturi caracteristice romanesti (am vrut sa dau niste exemple, dar nu vreau sa va stric parerea despre mine). In momentul acela mi-am dat seama ca ma apropii de patrie. Am urmarit cu atentie sa vad daca la celelalte gate-uri (porti) se intampla la fel ca si gate-ul 56, dar noi eram cei mai galagiosi din aeroport.

Cu sarsanale, cu prunci de 2-3 saptamani in brate, neingrijiti, barbatii burtosi cu tricou branduit la vedere si femei cu par pe picioare si batice pe cap.

Inca de la check-in a inceput inghioldeala, desi era clar ca avionul nu ar fi plecat fara multime, ei continuau sa lupte sa ajunga in fata. Cu totii stim ca epoca lui Ceausescu s-a incheiat acum 20 de ani, dar se pare ca nu reusim sa scapam de prejudecati si teama. Teama sa dorim, teama ca nu putem avea, apoi ca putem pierde, teama de vecini, teama de vorbe, teama sa fim liberi.

In autobuzul ce duce spre avion am fost acostata de un barbat, care in ciuda hainelor elegante, era roman pe dinauntru. A insistat agresiv sa intre in vorba cu mine, in ciuda refuzurilor vehemente si netolerate, nu ma cunostea cu siguranta.

Intr-un final, m-am intors cu spatele, pentru ai da de inteles ca nu vreau sa am deaface cu interlocutorul meu si incerc sa privesc la nepasarea toatala a celor din jur.

In avion ma asez langa un cuplu tanar si neexperimentat, cu un copil de numai 3 saptamani. Incercand sa-i puna bebelusului centura de siguranta, care era evident imensa pentru cele 8 kg ale mititelului, acesta s-a lovit in nenumarate randuri cu capul de cotiera scaunului.

Nepasare sau doar prostie?

In avion, odata cu decolarea,la putin timp, s-a instalat usor, o boare de transpiratie, galagie si multa agitatie pe culoarul ce a devenit rapid un bulevard interactiv de corpuri.

Dupa alta jumatate de ora la wc nu mai exista hartie, bebelusul de langa mine numai avea scutece si parintii au devenit si mai agitati.

Ma mir ca dupa o ora avionul, inca nu fusese furat in intregime…

Mi-am luat ceva de mancare, pentru ca la companiile low cost nu ai nici un serviciu in plus, decat cel de nepasare si dupa ce am platit, mi-am lasat portofelul pe geanta de sub scaunul din fata. Mi-am luat carte lui Coelho- Vrajitoarea din Portobello, care m-a ajutat intr-o oarecare masura sa ies din admosfera haotica din avion si am adormit dupa ceva timp cu cartea in mana.

M-am trezit la aterizarea avionului, atunci cand lumea a inceput sa fluiere, sa aplaude sa comenteze galagios si sa se ridice de pe scaune.

Insotitoarele de bord erau inutile, bucuria de a ajunge acasa se instalase si ele nu mai puteau controla situatia, chiar daca avionul era inca in mers.

Am parasit avionul ultima, pentru ca la iesire era aceasi inchioldeala ca si la plecare, numai ca de data asta tot echipajul si-a luat injuraturi, pentru ca nu montasera scarile mai repede. Nu m-am abtinut sa nu le spun catorva pasageri mai de culoare, ca nu-i nimic deosebit, asa se intampla la toate cursele, numai ca ei se ridicaseara prea devreme,trebuia sa ramana pe scaune pana la oprirea avionului . Mi s-a raspuns ca “trebuie sa-i grabesca cineva, altfel muncesc degeaba astia de la companie!” , un raspuns demn de un roman, mi-am raspuns!

Ajunsa ultima la frontiera, dau sa-mi caut actele din portofelu lasat pe geanta. Nici urma de acte sau portofel. Vorbesc cu cei de la vama sa verifice in avion, cursa Vueling de la Barcelona, locul 16D. Imi spunem in gand, ca am fost ultima care a parasit avionul, trebuia sa fie acolo.

Si nu a fost. In avion s-au inbarcat alti pasageri pentru Paris mi s-a raspuns.

Actele, cartile de credit, bani, si alte maruntisuri din marele portofel rosu disparuse.

Vamesii ma cunosteau, m-au lasat sa trec si-au adus aminte ca ne mai intalniseram acum cativa ani , cand ma intorceam de la Ibiza, atunci imi furasea geanta cu totul din aeroport, fusese primul meu an la Ibiza. Cu siguranta hotii erau romani.

Am zambit, le-am multumit si am plecat. Mama ma astepta afara de o ora.

Am plans. Nu sufar pentru acte, pentru bani sau pentru amintirile mele din porofelul rosu, ci pentru ca azi, m-am aflat impreuna cu ai mei si nu m-am regasit in multime. Pentru ca stiu ca nu sunt multi cei care pleaca afara si invata sa fie oameni cu adevarat.

Sper ca intr-o zi sa pot spune: DA! Sunt romanca, sunt mandra cu romanii mei de peste hotare!

Imi pare rau ca azi m-am intors in tara.

Cred in schimbare, cu totii putem fi buni, motivati, rabdatori si toti avem sufletul plin de iubire. Trebuie doar sa deschidem o poarta.

Luptam sa fim avari, sa furam, sa mintim, sa ne inselam pe noi insine. Pentru ca asta facem, in loc sa iubim, sa visam si sa fim liberi.

Tu ai vrea sa ramai in tara, pentru ca ai salariul e mai bun, ai o familie sau pur si simplu esti mai respectat aici?

Tu de ce nu pleci?

Crezi la fel ca si mine ca putem schimba tara asta?

…diverse…

Am terminat castingul. Fetele care au participat pot afla mai multe detalii pe http://www.danceplanet.ro/, asadar am scapat de balamuc si ca sa ma relaxez, am participat in acest week-end la un curs de hip-hop, locking si house cu Eszteca, un dansator genial si un coregraf inspirat, el a venit tocmai din Amsterdam, sa ne arate cum se danseaza profi aceste stiluri relativ noi. Azi am invatat multe de la mine, uitasem cum e sa fi adolescent si sa fi liber, lipsit de inhibitii si frustrari.
Daca toata lumea ar intelege cum sta treaba cu dansul, cu siguranta am trai intr-o lume mai buna.
O sa invat sa pun filmulete pe blog, ca sa vedeti ca nu vorbesc aiurea, iar pana plec la Ibiza va astept la dans.
E luni 1 iunie, La multi ani tuturor cu suflet tanar!
Eu o sa sarbatoresc maine ziua copilului, ca astazi am trecut prin multe peripetii, incheiate la sfarsitul zilei cu o pana la masina. Norocul meu a fost ca m-au ajutat 7 barbati, hi!hi!. Foarte frumos! nu credeam ca mai exista gentlemen.
Let’s dance!