Traim intr-o lume indiferenta…

…sau de fapt noi suntem indiferenti la ce se intampla in jurul nostru?

Privesc si ma intristez…suntem spectatori ai propriei vieti…

Ne doare atat de mult cand cineva ne loveste si incercam sa primim mila, iar atunci cand atacam, nu ne punem niciodata in locul celui atacat.

Sunt fraze fara nici o legatura si totusi sunt situatii desprinse din realitate.

De multe ori, totul se desfasoara atat de repede in fata ochilor nostri incat, ne trezim ca am mai luat o decizie, sau ne blocam in rutina, ca am mai parcurs o etapa spre nemurire, sau ca ne grabim sa ne ingropam, nu realizam cand ajungem batrani si ca am uitat sa traim.

Sunt trista si ma confesez voua, celor care probabil nu ma cunoasteti, dar incercati sa va faceti o parere…despre fata blonda care apare la Cronica, in fiecare miercuri.

De ce oare in viata ni se pun etichete, de ce si noi punem la randul nostru?

De ce nu ne place sa fim criticati, dar simtim cum creste adrenalina si se dezvolta imaginatia cand judecam pe altii, de parca am fi partasi la vietile lor. Sa fim complice la rautati, comentarii si sfidare. Ne place sa ne dam importanti si bagati in seama. Vrem ca maretele noastre fapte de vitejie sa fie luate in seama si puse la loc de cinste sau macar recunoscute.

Mi-as dori sa ma trezesc intr-o alta lume, in care totul are o alta culoare in afara de gri, alb sau negru.

Trec printr-o etapa foarte confuza a vietii mele si imi este greu sa iau o decizie.

Tocmai ce am citit zilele acestea, un mail anonim si parca printr-o coincidenta, (sunt convinsa ca si voua vi se mai intampla sa simtiti ca primiti mesaje subliminale, care va directioneaza) in indecizie mea, mi se comunica sa imi urmez sufletul si sa fac schimbari care ma determina sa pasesc inainte, spre cunoastere, autocunostere si provocare.

Nu stiu cum am ajuns aici, departe sau poate mai aproape decat imi imagiez, stiu doar ca atunci cand lumea ma vede, mi se pune o eticheta. Eu sunt, cutare, care face cutare chestie. De parca toti m-ar cunoaste. Nu mai cunoaste nimeni, noi nu ne cunoastem nici pe noi insine, oameni buni! Noi de multe ori luam o decizie si nici nu stim de ce am luat-o sau regretam lucruri pe care nu le constientizam pe moment.Si asta pentru ca nu judecam cu sufletul, ne pripim sa luam hotarari pentru altii sau impinsi de imprejurari.

Suntem complexati, frustrati, morocanosi, rai si pentru asta nu o sa fim multumiti niciodata nici macar de noi. Sutem condusi de atatia, incat uitam sa ne conducem singuri, uitam ca avem un liber arbitru, care da posibilitatea si creierasului nostru sa mai gandeasc. Evident, uitam ca avem de fiecare data si a doua optiune.

Va vorbesc in general, despre viata, nu incercati sa faceti analogi.

Oare sa fie de vina ceilalti, astrele, D-zeu, karma sau poate chiar noi?

Voi sunteti multumiti de voi, vreti sa schimbati ceva, regretati ceva, vorbiti vreodata cu voi insiva inainte de culcare, atunci cand va faceti rugaciunea?

V-ati gandit ca vorbiti prea mult cu ceilalti si ca uiati sa vorbiti cu voi? Eu m-am gandit si mi-am dat seama ca am cunoscut acum cateva luni, o fata pe numele ei Oana, ea stie ce vrea, cunoaste drumul spre iesire, trebuie doar sa o ascult.

Din cauza asta am fost de multe ori nemultumita, nesigura sau nefericita,pentru ca nu am ascultat-o!

In toata “mizeria” morala, sociala si politica in care traim, un lucru este cert, sufletul, imi arata directie voi gasi iubire, fericirea si adevarul. Daca alti o sa considere ca am gresit, ca am luat-o intr-o directie gresita, ca am crezut in situatii si in oameni, nu o sa fiu dezamagita, cel putin decizia mi-a apartinut, nu dau vina pe nimeni si asta inseamna ca am mai invatat ceva in drumul prin “mizerie”, a fost un sut din care trebuia sa invat ceva. Stiu ca inainte sa vin aici, pe pamant, mi sa dat un traseu, am semnat un “contract”, sau mi-a fost scris ceva, depinde de mine daca aleg drumul stramb sau pe cel drept sa ajung acolo unde mi-am propus.

Iubiti, fiti fericiti si nu uitati de voi!

Author: Oana Daniela Ionita

Eu despre mine…mai bine va las pe voi sa va spuneti parerea, buna sau rea!

24 thoughts on “Traim intr-o lume indiferenta…”

  1. Nu vorbesc neaparat de iubirea dintre un barbat si o femeie, ci de iubirea in general. Iubirea fata de tot ce ne inconjoara. Atunci cand suferim din dragoste, sufera orgoliul, ego-ul, mandria sau gelozia, noi nu suferim atunci cand iubim. E paradoxal,nu? Si totusi la o atenta analiza, asa e.
    Iubirea ne inalta, ne da aripi, incredere, forta, caldura. Iubirea nu creeaza gol, ci umple golul.
    Atunci cand iubim, un om, o floare, o carte, munca ta de zi cu zi, prieteni sau familia, atunci de fapt te iubesti pe tine, gasesti resurse sa construiesti lucruri frumoase cu tine si datorita acestui fapt, iubirea nu are cum sa fie ceva rau.
    Numai bine!

  2. Tare i-mi pare rau ca esti trista! De-ai sti de cate ori mi-ai inseninat ziua cu zambetul tau dragalas (si sigur…nu numai mie)! Asa este, nu ne place sa fim criticati…doar sa criticam de cele mai multe ori in necunostinta de cauza si cu o mare doza de rautate! Doare dar daca nu e de la cineva de care i-ti pasa cu adevarat,incearca sa treci peste! Si bune si rele..toate trec! Ramai te rog ca si pana acum…zambitoare,dulcica si cu pofta de viata!
    Numai bine!

  3. Multi nu au curajul de a lua decizii… decizii a caror posibilitate e sa raneasca pe cel de langa tine,parintii,asa zisii prieteni,a celor din jurul tau. Se gandesc mai mult la ei,decat la persoana lor. Am avut curajul sa iau o decizie importanta acum 5 luni, lasand la o parte toate comentariile, toate ideiile preconcepute ale “apropiatiilor” si urmand drumul care mi l-am dorit..a fost minunat si daca ar fi sa o fac din nou, as face-o inzecit. Intoarsa insa in rutina in care suntem prizonieri inconstienti sau constienti mi-am reluat viata de dinainte… si nu sunt fericita. Nu sunt implinita, nu sunt multumita,nu pot sa zambesc din suflet si nu pot sa traiesc cum imi doresc sa traiesc. Astept urmatoarea ocazie de a evada.. si sigur nu ma voi mai intoarce, indiferent de cat sufera cei “de langa mine” care de fapt… nu sunt.
    Cred ca cel mai important in viata asta, e sa-ti urmezi sufletul! INDIFERENT de pareri,etichete,comentarii,”huiduieli”… INDIFERENT! TU esti cel mai important.. si TU trebuie sa-ti trasezi destinul dupa bunul tau plac.. pt ca se poate si pt ca nu ti-l dicteaza nimeni.
    Te pup Oana… fata aceea care stie ce vrea si cunoastea drumul spre iesire. Amalia(tm)

  4. …mult respect din partea mea Oana.Imi place foarte mult felul cum gandesti,esti o fata demna de respect.Ai grija de tine si nu mai fi trista!ZAMBESTE!

  5. …iti recomand sa citesti “Invierea” de Tolstoi…s-ar putea sa te ajute in ce ti-ai propus(sunt reale similitudini intre tine si unele personaje πŸ˜‰

  6. Oana, eu cand am realizat ca viata trece prea repede si nu am timp sa ma bucur de copii, ca ma gandeam la cum sa fac sa avem bani sa ne permitem de toate; cand m-am scarbit de toate cele politce si sociale; rautatile celor din jur am fact un pas mare si m-am mutat in alta tara. Aici, sincer, am timp de copii, vemin de la munca, facem ceva lectii si ne petrecem timpul impreuna jucandu-ne; aici nu e atata rautate fata de celallat, oamenii sunt mai politicosi, draguti. Nu spun ca sunt intr-o tara perfecta dar cred ca e o alegere mult mai buna pt. copii mei si pt. linistea mea.
    Acum cand citesc despre ceea ce e in tara ma intristeaza si ma face sa aman si mai mult vizita pe meleagurile natale.
    Asculta de ceea ce-ti spune interiorul si fa ceea ce e bine pt. suflet si pt. tine, sa nu-ti dispare optimismul si zambetul acela frumos, pe care il vad la cronica(pe care o urm. pe net).
    Numai bine

  7. Tot ce spui in postare este adevarat. Trebuie insa sa si dai prietenie, sa o accepti, sa o cauti, nu numai sa o primestii, altfel acest mod egoist si egocentrist de a fi duce si el la izolare.
    Cred ca trebuie sa mai spun un lucru si, ….gata. Nu sunt vorbe desarte si nici cu intentie: incearca sa-ti rupi din timp si sa arati intelegere si fata de cei de langa tine, incearca sa-i imbarbatezi, sa le usurezi suferintele, sa le asculti necazurile, etc. Asta este ‘contractul’ depre care spuneti dvs. Lumea cauta, se intreaba si probabil ca nu va sti niciodata de ce a venit pe lume si care este rolul sau aici. De aceea este tot timpul nelinistit, nemultumit. Incearca sa dai bunatate si intelegere fara a astepta sa se intoarca ceva. Darul acesta trebuie facut din inima, atat….
    Nu trebuia sa intervin. Asa am promis, dar starea psihica din postare m-a indemnat sa daruiesc si eu un pic de intelegere si suflet curat cuiva.
    Scuze pentru interventie.

  8. Iertare pentru utilizarea in comentariul meu anterior, in acelasi timp a adresarii la persoana a doua singular si a celui de politete. Numai cel de politete trebuia sa fie utilizat peste tot in textul respectiv. Scuze.

  9. Oana, fiecare dintre noi a trecut (sau trece inca) prin asemenea momente. Sunt momente in care simti ca cineva iti arata calea pe care tu, in subconstientul tau, parca ai vrea s-o urmezi. Si mie mi s-a intamplat… inca ma intreb foarte serios daca fac bine ceea ce fac. Noi, oamenii, in general, suntem foarte reticenti la schimbare. Ne adaptam mai greu decat ne place sa recunoastem. Schimbarea insa, este singura constanta din univers… trebuie s-o acceptam. Asa ca daca ai nelamuriri cu privire la drumul tau in viata… stai de vorba cu acea Oana, pe care ziceai ca ai cunoscut-o acum cateva luni… si asculta-i sfaturile… sunt convins ca este o fata deosebita, puternica si minunata… Traim intr-o lume dura… doar tu si cu tine stiti cel mai bine ce drum trebuie sa urmati. Totusi, tu chiar crezi ca mai sunt multi oameni care-si fac rugaciunea inainte de culcare? Mie mi-e greu sa cred…

  10. mi ai placut la inceput…..dar de cand apari m ai des la emisiuni si la alte evenimente esti cu nasul pe sus tot timpul.ce e si cu omu asta cand se ajunge si nu mai tine minte de unde a plecat

  11. Iti faci prea multe probleme, Florin! Poti sa folosesti persoana a II-a singular, sincer chiar te-as ruga. Ma bucur ca ai revenit pe blog.
    Numai bine!

  12. Frumos noul site. Si dupa cum ai spus si tu, e mult mai accesibila platforma de pe wordpress. Sper insa ca acest nou pas in blogosfera sa vina cu ceva nou. Aveai un stil putin cam dezordonat pe vechiul blog.

    Noi, cititorii, cat si ‘prietenii’ tai virtuali, ne bucuram sa vedem ca in spatele trasaturilor fizice cu care ai fost inzestratata, exista un torent de sentimente si dorinta de afectiune (de care sunt convins ca ai parte).

    Btw, ma surprinde statusul tau de pe Facebook! Single? πŸ™‚

  13. Din ce ai spus mai sus inteleg ca si tu la randul tau ai fost de ambele parti ale situatiei. Ai fost criticata, dar ai criticat la randul tau. Ai simtit mila pentru cineva dar ai si avut nevoie de mila candva. Ce ai scris este adevarat pentru toata lumea. Cateodata te lasi purtat de val si ii ranesti pe altii, ii cataloghezi etc. Insa ceea ce conteaza este faptul ca ai fost capabila sa reflectezi asupra actiunilor tale. Daca ai ranit pe cineva, mai tarziu ti-ai spus “am gresit.” Da, vorbesc despre regret. Si sunt absolut sigur ca toti il avem. Cand cineva ti-a facut un rau, incearca sa te gandesti si sa speri, ca undeva in viitor va fi capabil sa priveasca inapoi si sa isi spuna “am gresit” exact asa cum faci si tu. S-ar putea sa fie intocmai.

    De fiecare data cand “vorbesc cu mine” cum spui tu, si de fiecare data cand ajung la o concluzie, ajung sa aflu ca nu sunt singurul care a ajuns la concluzia respectiva. M-am regasit in ceea ce ai postat aici si sunt siguri ca multi se vor regasi in cuvintele tale. Am constatat ca multi gandim la fel, sau mai bine spus ajungem la aceleasi concluzii… dar dintr-un anume motiv avem impresia ca cel de lnga noi nu stie ce gandim, desi aici ne inselam de multe ori. Problema este ca societatea ne-a invatat sa simplificam relatiile, sa luam decizii egoiste sa facem rau de dragul de a ne integra si a parea mai interesanti, desi suntem dotati cu cele mai bune intentii… dar la sfarsitul zilei, pentru multi dintre noi, constiinta vine si ne intreaba “de ce ai facut asta?” Iar asta este un lucru bun. Faptul ca regreti este un lucru bun pentru ca asta inseamna ca te poti schimba.

    Este doar nevoie de cineva care sa spuna “tu simti vreodata cutare lucru?” ca sa aflii cat de mult semeni cu cel de langa tine, si atunci parca lumea nu mai pare asa de rea. Nu toti gandim la fel, dar din cand in cand gandeste-te ca cel de langa tine isi pune aceleasi probleme existentiale, si s-ar putea sa nu te inseli.

    Nu sunt in masura sa dau sfaturi pentru ca, la fel ca ceilalti, habar n-am ce caut pe pamant si nici nu pretind ca stiu cum se traieste corect dar atunci cand cauti un raspuns corect pentru viata ta, doar tu il vei gasi… altfel ar fi prea simplu.

  14. Mi-a placut tot ce ai scris, partea cu “nu ma cunoaste nimeni, nici macar eu nu ma cunosc” am spus-o si eu de multe ori!

    Despre cine esti tu: eu consider ca aici pe blog intalnesc o alta Oana, nu pe cea de la carcotasi. Mai bine zis aici ma intalnesc cu sufletul si gandirea ta, o Oana abstracta, daca intelegi ce vreau sa spun. Si daca tot am ajuns aici, as vrea sa-ti explic nick-ul meu: eu par un “nobody” dar la o privire mai atenta poti vedea ca ma straduiesc sa fiu un “no body”, o persoana ce incearca sa se detaseze de trup, de viata cotidiana si care vrea sa-si arate frumusetea sufletului, chintesenta, sa cunoasca si sa inteleaga totul! Depinde de cel/cea care incearca sa ma descopere, voi fi un “nimeni” sau “cel fara de trup”.

    Profesoara de romana din liceu mi-a spus odata: “Geniile nu vor gasi niciodata fericirea deoarece cauta in continuu perfectiunea”. Chiar daca mi-a spus-o mie, nu sunt si nici nu ma consider geniu, insa la tine s-ar putea sa se aplice, nu trebuie sa rezolvi misterele universului pentru a fi geniu, este suficient sa excelezi intr-un domeniu, sa-i descoperi secretele, sa-l intelegi, un astfel de domeniu poate fi dansul πŸ˜‰

    Scuza-mi exprimarea mai stangace, dar dupa o zi plina sunt cam obosit, am incercat totusi sa nu scriu tampenii πŸ™‚

  15. Ma bucur ca am intrat pe blogul tau, din curiozitate ce-i drept, pentru ca vad ca esti o persoana profunda, sensibila si cu valori morale si principii foarte sanatoase. Nu imi sta in obicei sa fac comentarii pe bloguri, dar aici am simtit nevoia sa-ti scriu, pentru ca in mare parte sunt de acord cu tine si intr-o mai mica masura as dori sa-ti arat si o alta privire asupra vietii, din experiente proprii. Poate ca nici nu scriam daca nu vedeam mai devreme un reply la un comment de-al meu care m-a facut sa-mi dau seama ca exista multa superficialitate si ca esti etichetat sau judecat fara ca macar sa ti se cunoasca numele. Observ tot mai des starea de confuzie si de tristete despre care vorbesti si tu care apasa o generatie destul de tanara ( eu sunt nascut cu o zi inaintea ta ), stare cu care m-am confruntat personal de vreo 3 ani incoace. Si in tot acest timp mi-am dat seama de evidenta unor lucruri randuite “parca” ( a se citi ” cu siguranta” ) de cineva. Sa-ti dai seama ca lucrurile se intampla cu un scop si ca asa este cel mai bine pentru tine din punctul de vedere al providentei, este usor, dar sa le si accepti este cu totul altceva. Si de aici incep confuzia, intrebarile, tristetea, razvratirea si chiar deznadejdea. Aici intervine iubirea, si te aprob intru totul, nu iubirea dintre un barbat si o femeie ( tu ai spus egoista, orgolioasa, geloasa) eu as spune patimasa intr-un cuvant. Iubirea primordiala, din care am fost facuti. Ma feresc sa aprofundez pentru ca n-as vrea sa se creada ca sunt vreun fanatic religios sau mai stiu eu cum, desi n-ar trebui sa ma intereseze, nu ? Iata cum ajungem sa ne ghidam viata dupa frica de a nu fi etichetati. Daca am vorbi cu unii dintre parintii sfinti, ne-ar spune cu siguranta de unde vine frica de genul asta. Revenind, mai pot spune ca unul din lucrurile importante fara de care nu e cu putinta sa iesi din hatisul confuziei si al tristetii ( direct legat de iubire )este sa nu-ti impietresti sufletul, sa primesti ce ti se da ( la suferinta ma refer ) fara sa te razvratesti , fara sa incerci sa te razbuni in vreun fel.Am convingerea ca toti suntem sortiti sa ne lovim intr-un moment al vietii de Dumnezeu si sa ramanem cu El pana la sfarsit. Cand te apropii macar putin de obarsia ta spirituala, toate lucrurile se limpezesc, inclusiv viziunea asupra vietii nu mai este innegurata de tristete sau deznadejde. Si pot spune asta prin traire nu prin teorie invatata. Exista cu siguranta mai multi oameni care rateaza momentul decat cei ce nu o fac si in mare masura tind sa cred ca nu neaparat din rautate sau convingeri puternice nu dau lui D-zeu ce-i al lui D-zeu, ci mai degraba din nestiinta, un rezultat al indolentei si al lenei. As avea infinit mai multe sa spun, dar ma opresc aici si-mi cer iertare ca am comprimat in raspunsul meu si subiecte din alte teme postate de tine. O seara frumoasa !

  16. Am simtit nevoia sa-ti raspund la aceasta postare a ta cu o alta postare de-a mea..cred ca ce am scris mai jos vine oarecum in completarea textului tau, sper si imi doresc ca lumea sa devina mai buna…daca am reusi s-o schimbam macar putin…
    De ce ne credem cineva..cand de fapt nu suntem nimic? De ce ne hranim dintr-un orgoliu prea mare..ca sa fim niste egoisti…de ce ne gandim doar la noi..si la modul cum sa ne hranim egoismul excesiv? Oare de ce…suntem ironici atunci cand n-ar trebui sa fim asa..? Viata e ciudata..pentru ca este incompleta,imperfecta..si incorecta..viata ne ofere lungi carari..si scurte popasuri..ne ofera dealuri si vai..desert si ape..ne ofera de toate..si din toate cate putin. Viata ne arata cat de mici si nesemnificativi suntem..Viata ne invata sa fim oamenii..sa ne schimbam, sa alergam..sa ne ranim,sa iubim..sa fugim..sa plangem si sa fim fericiti..Viata e jocul cel mai periculos pe care suntem datori sa-l jucam pana la capat..pana la ultima suflare..si nu avem putere asupra ei..si nici macar asupra noastra. Suntem niste nimicuri..in fata celui care ne-a creat..iar cel care se crede cineva..o sa fie pus in fata faptului implinit..se va trezi intr-o zi lovit de soarta..si se va intreba:Cine sunt eu? Ce este viata? Nu va credeti ceea ce nu sunteti..indiferent de meserie, sunteti oamenii..iar oamenii mor,plang,rad..fac lucruri comune si banale..asa ca lasati orgoliul si infumurarea si priviti viata in toate simplitatea ei. Lucrurile sunt simple, noi le complicam…viata e minunata, noi nu stim s-o traim! Ne cream labirinturi..si fugim..de noi insine..pastram distanta de ceilalti..si ne credem mult mai importantii..uitam sa fim altruisti,sa ne iubim semeni ca pe noi insine..si sa fim simpli…pentru noi simplitatea nu mai exista…Filofozia asupra mortii este cea mai adanca filozofie! Ganditi-va putin..la efemeritatea voastra

  17. asta cu ‘numa cunoaste nimeni nicio numa cunosc’ ie la fel de aiurea cu ‘nu bag mina in foc pentru nimeni nici macar pentru mine’ …cum vine asta…io nunteleg..evident ca ma cunosc pe mine mai bine decit pe oricine…nam cum sama surprind pentru ca stiu cind vine o decizie buna/timpita pt ca io o iau…
    uite miam adus aminte de vanilla sky un film foarte misto unde exista acel ‘sweet and sour speech’…foarte adevarat…’we cannot taste the sweet without having experienced the sour’…deci toate mizeriile cotidiene fac ca succesul/fericirea/cistigul sa le simtim mai puternic decit sint..astai motivatia pt care suportam jegu de zi cu zi…
    sa fii multumit cu ce ai astai iar foarte important…rar in socitatea romineasca mai vad oameni multumiti care nu alearga dupa mirajuri din desert…
    in primu matrix agent smith ii explica lui morpheus cum de a ajuns matrixu asa…’the machines’ au incercat inainte safaca viata utopica unde era doar happiness si toata lumea multumita…dupa cum spune agent smith: ‘it was a total disaster, entire crops were lost’…astai adevaru – nu putem sa traim in the garden of eden..am fost dati afara si deacolo…
    deci ie bine asa…ne bucuram ca putem sa ne bucuram…
    iar cu criticile nu prea inteleg…adica lumea zice una alta…si ce?any publicity is good publicity…oricum cine e impotriva ta lasai sa fie!…trebuie sa existe echilibru in orice…iauite! adineaori la protv cica simona senzual sampacat cu maharu…vezi de unde sare fericirea?dupa ce sau injurat ca ultimii ratati live la tv acuma mare dragoste…sweet and sour io ce zic πŸ˜‰

  18. vazut..frumos realizat…placut..dar umpic cam religios petru mine…
    acuma io iti recomand filmu ‘Ghost Dog’…osati placa:)

  19. E interesant si in acelasi timp sa spunem multumitor pentru cei carora le pasa sa vada ca oamenii mai sunt interesati si de probleme fundamentale,intrucat desigur singura modalitate de a accede la o stare sa-i spunem satisfacatoare este sa gasim un raspuns cat de cat rezonabil,daca nu pt. ceilalti macar pentru noi in ce priveste diferitele aspecte ale vietii noastre.Cat despre postarea ta,imi place ca esti totusi optimista in pesimismul tau,in sensul ca desi esti constienta de murdariile si incompetentele evidente ale societatii, totusi incerci sa vezi si partea plina a chestiei asteia.Din pacate pe masura ce progresam,ratiunea noastra cam lasa de dorit,devenim niste papusi voodoo manevrate de egoism si rareori ne mai gandim si la simplele relatii dintre oameni,relatii de prietenie sau simple gesturi de apreciere.

    Oricum,vreau sa spun ca faceti o treaba excelenta acolo,echipa Cronicii si ce sa zic ,keep doing it si fiti veseli!

    i

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *