“Vizita batranei doamne”

Teatrul Nationanal Bucuresti a intrat in renovari. Nimic nu mai este ca inainte, nici intrarea actorilor, nici holurile, lifturile si parca nici macar scena.

Imi amintesc de cea mai frumoasa etapa din viata mea profesionala, dupa rigiditatea acelor 18 ani petrecuti in salile de balet, penduland intre durere si placere, lipsa timpului si  lupta cu propriul corp, nu stiu cum am ajuns la un casting.

Un simplu casting care mi-a schimbat viata.
Nu vroiam sa parasesc scena, dar in acelasi timp sa fiu libera sa ma exprim altfel.

Timp de 4 ani am ajuns sa cunosc personalitati ale teatrului romanesc, sa gandesc un personaj, sa-l analizez inainte de a face primul gest, si mai ales sa joc pe scena TNB.

Am cunoscut-o pe d-na Maia Morgenstern in musica-lul “Chicago”,  moment in care am constientizat cat de norocosi suntem noi romanii sa avem un asemenea geniu al interpretarii si sa ne bucuram de trairile atat de profunde ale unui artist atat de complex, live, aproape de noi.

In seara aceasta la TNB, a avut loc marea premiera: ” Vizita batranei doamne” 

Din punctul meu de vedere o capodopera desavarsita. Invazia de personaje bine impartita, momentele sacadate bine insusite de regizor, grotescul confundat uneori cu romanticul, negativul schimbat in pozitiv si viceversa si alegoria bazata pe un plan psihologic bine motivat, fac din aceasta piesa un apogeu al creatiei.  Personajele au o poveste unica de trecere intre forta si abandon. Realitatea le pune in fata unei decizii imposibile, ce a reusit sa-mi ridice si mie ca si spectator, aceiasi intrebare.

Este o piesa de care aveam nevoie.

O piesa cu actori ” mari” ai scenei romanesti.

Pe d-na Maia Morgenstern o admir din toata fiinta mea, este idealul meu ca si maturizare artistica, personalitate absoluta si integra, puternica, dar in acelasi timp feminina, umila, dar impunatoare. Tin minte cand jucam alaturi de dansa, un lucru pe care eu l-am vazut inedit: vorbea chiar si cu cei mai neinsemnati participanti la actul artistic sau chiar din afara lui, cu “dvs”. De atunci imi dau seama ca formele de politete iti impun respectul in comunitate. Fie el si in Ferentari!

Revenind. In momentul in care isi face aparitia pe scena, nici un spectator nu mai misca, fiecare gest al dansei este transformat cu o forta divina in absolut.

D-ul Mircea Rusu, pe care l-am vazut in nenumarate spectacole, il creioneaza pe singurul personaj din piesa care se curata, dar care totodata se ingroapa. D-ul Mircea Albulescu, profesorul,  care paseste cu pasi grei si apasati, dar cu modestia si eleganta specifica unui monstru sacru. Alaturi de ei actori fenomenali, pe care merita sa-i vedeti intr-un recital actoricesc sublim.

Scenografia, muzica, costumele, lumina, tot, dar absolut tot este gandit in cel mai mic detaliu, pentru a face din aceast spectacol o capodopera.

P. S. Daca cumva va puneti in pielea personajelor, sunt curioasa, oare voi ce ati alege?

Rebecca

Nu este vorba de vre-o fata care pleaca la Ibiza si nici despre un brand nou, ci despre muzicalul de la Teatrul de Opereta din Bucuresti.

Pana nu se inchide stagiunea, mai e timp de o desfatare culturala de calitate, nu?

Sala a fost plina in ciuda faptului ca vara a venit. Si daca tot a venit s-a simtit asta si in sala. Ar fi fost mai bine in aer liber, tot mai adie vantul, ca la Opereta nici vorba de vre-un sistem de aerisire. Placuta imaginea din timpul spectacolului, un fel de aripi de fluture care nu conteneau sa bata…erau hartiile oamenilor care incercau cu disperare sa respire.

In rest un spectacol putin morbid, dar cu scenografie, lumini si costume inspirate. Se vede ca si-au bagat ungurii coada…nivelul este european!

Meritele principale ale succesului fiind de departe muzica si coregrafia, inlanturiea momentelor si vocea interpretilor.Anca Turcasiu face un rol negativ implicat, lucrat si corect. Se vede experienta si talentul de la o posta, Bravo, colega! Baletul bine sincronizat, chiar daca a fost vorba de o coregrafie minimalista. De multe ori nu trebuie sa fie un amalgam de miscari sa se transmita o stare, ci de intentia gestului.

Din pacate jocul solistilor a fost neverosimil. Cu riscul de a-mi capata dusmani, declar ca este de neconceput ca la un teatru de asemenea prestigiu, actorii sau ma rog mai bine zis interpretii sa pronunte “da”( cu cratima) in locul lui “de”, limbajul sa fie cu un mic accent de cartier si implicarea emotionala sa lipseasca in momentele de incarcatura maxima…

Per ansamblu un spectacol de neuitat! As fi pus un smile, dar imi lipseste din tastatura…!

 

Un tango mas

In cel de-al 6-lea an de stagiune, apropiindu-se cu pasi repezi de spectacolul cu numarul

100, “Un tango mas” reprezinta dovada clara a faptului ca in Romania mai exista un creatii coregrafice de valoare.

Zilele trecute ma intalnesc din pura coincidenta cu o veche prietena, Monica Petrica. prim-solista a Operei Nationale, pentru care am o stima deosebita.  Ne-am delectat cu o discutie in contradictoriu, legata de romanii de peste graniata. Satisfactia artistului pe plan profesional, atuci cand munca iti este rasplatita la adevarata valoare si dediacarea intru totul meseriei.

Dragi mei, avem o tara plina de artisti si sportivi pe care ii uitam si care in schimb ne poarta numele cu mandrie peste hotare. Ii admir ca lupta pentru a ne demonstra ca nu trebuie sa parcurgem o lume intreaga pentru a vedea un spectacol de calitate, ci doar sa traversam strada. Avem totul chiar sub ochii nostrii si

trebuie sa ne bucuram.

Un astfel de act artistic  il constituie si extraordinarul spectacol de tango argentinian de la Teatrul Odeon.

Razvan Mazilu si Monica Petrica, cuplul de dansatori care au desavarsit arta dansului, reusesc sa umle gesturile simple cu simboluri pline de incarcatura emotionala.

Am fost surprinsa sa-l redescopar pe geniul Razvan Mazilu,, intr-o interpretare teatrala de exceptie. Cel care ii place sa colectioneze premii interne si internationale de la cele mai consacrate festivaluri si spectacole de dans, este un adevarat barometru pentru viitorul dansului contemporan romanesc.

Este incredibil cat de mult poate sa transmita acest spectacol. Pe langa faptul ca fiecare interventie artistica trezea in mine multiple trairi, realizam ca suntem cu adevarat norocosi sa avem pe scena din Bucuresti, acest spectacol cu asemenea artisti.

De la jocul mainilor care mi s-a parut desavarsit, perfectionat pana la extrem, pasii care pareau creatia muzicii, pana la gesturi si mimica, totul a fost conceput cu o precizei uimitoare.

Va recomand sa va bucurati de ei, pentru ca sunt sublimi!

http://www.razvanmazilu.ro/