“Vizita batranei doamne”

Teatrul Nationanal Bucuresti a intrat in renovari. Nimic nu mai este ca inainte, nici intrarea actorilor, nici holurile, lifturile si parca nici macar scena.

Imi amintesc de cea mai frumoasa etapa din viata mea profesionala, dupa rigiditatea acelor 18 ani petrecuti in salile de balet, penduland intre durere si placere, lipsa timpului si  lupta cu propriul corp, nu stiu cum am ajuns la un casting.

Un simplu casting care mi-a schimbat viata.
Nu vroiam sa parasesc scena, dar in acelasi timp sa fiu libera sa ma exprim altfel.

Timp de 4 ani am ajuns sa cunosc personalitati ale teatrului romanesc, sa gandesc un personaj, sa-l analizez inainte de a face primul gest, si mai ales sa joc pe scena TNB.

Am cunoscut-o pe d-na Maia Morgenstern in musica-lul “Chicago”,  moment in care am constientizat cat de norocosi suntem noi romanii sa avem un asemenea geniu al interpretarii si sa ne bucuram de trairile atat de profunde ale unui artist atat de complex, live, aproape de noi.

In seara aceasta la TNB, a avut loc marea premiera: ” Vizita batranei doamne” 

Din punctul meu de vedere o capodopera desavarsita. Invazia de personaje bine impartita, momentele sacadate bine insusite de regizor, grotescul confundat uneori cu romanticul, negativul schimbat in pozitiv si viceversa si alegoria bazata pe un plan psihologic bine motivat, fac din aceasta piesa un apogeu al creatiei.  Personajele au o poveste unica de trecere intre forta si abandon. Realitatea le pune in fata unei decizii imposibile, ce a reusit sa-mi ridice si mie ca si spectator, aceiasi intrebare.

Este o piesa de care aveam nevoie.

O piesa cu actori ” mari” ai scenei romanesti.

Pe d-na Maia Morgenstern o admir din toata fiinta mea, este idealul meu ca si maturizare artistica, personalitate absoluta si integra, puternica, dar in acelasi timp feminina, umila, dar impunatoare. Tin minte cand jucam alaturi de dansa, un lucru pe care eu l-am vazut inedit: vorbea chiar si cu cei mai neinsemnati participanti la actul artistic sau chiar din afara lui, cu “dvs”. De atunci imi dau seama ca formele de politete iti impun respectul in comunitate. Fie el si in Ferentari!

Revenind. In momentul in care isi face aparitia pe scena, nici un spectator nu mai misca, fiecare gest al dansei este transformat cu o forta divina in absolut.

D-ul Mircea Rusu, pe care l-am vazut in nenumarate spectacole, il creioneaza pe singurul personaj din piesa care se curata, dar care totodata se ingroapa. D-ul Mircea Albulescu, profesorul,  care paseste cu pasi grei si apasati, dar cu modestia si eleganta specifica unui monstru sacru. Alaturi de ei actori fenomenali, pe care merita sa-i vedeti intr-un recital actoricesc sublim.

Scenografia, muzica, costumele, lumina, tot, dar absolut tot este gandit in cel mai mic detaliu, pentru a face din aceast spectacol o capodopera.

P. S. Daca cumva va puneti in pielea personajelor, sunt curioasa, oare voi ce ati alege?

Inca o zi…

Dupa ce toata vara am trait cu impresia ca viata trebuie traita in fiecare zi la fel de intens…iluzii frumose, carti filozofice si filme memorabile, ce parca te aduc la viata si te ajuta sa-ti limpezesti gandurie pentru noi inceputuri….Dupa ce am realizat ca sunt atatea lucruri frumoase care se intampla cu noi. Dupa ce m-am bucurat in fiecare zi de frumusetea vietii…a venit si ziua cand m-am oprit!

Ziua cand te trezesti si vrei sa inchizi ochii la loc ca sa visezi. Nu-i asa! Nu se poate! Oricat de mult ne dorim sa traim in poezie, muzica sau dans, vine un moment de liniste profunda, in care ne socheaza frica confruntarii cu realitatea.

Pauza este cel mai groaznic moment. Stopul la care te opresti si nu sti in ce directie sa pornesti. Tacera morbida si tristetea apasatoare. Granita intre iluzie si realitate, adrevar sau fals, viata si moarte.

Inca o zi! O zi in care cazi in tacere.

Am mers astazi cu Toni ultimul drum. Am mers cu totii…asa cum o facem mereu la fiecare filmare sau plecare prin tara. Am mers pentru ultima data, numai ca de data asta mult mai incet si in liniste. Am plecat in cortegiu cu Dezbra si Tavi la brat si bebelusele in fata. Ne era atat de greu sa vorbim, desi toata lumea vroia un interviu. Ce sa spunem? Ce este in sufletele noastre numai D-zeu stia!

A fost o inmormantare asa cum i-ar fi placut lui Toni, insa cu siguranta nu ar fi vrut sa ne vada tristi, ci spunand bancuri si glume. Nu ar fi vrut niciodata sa plangem pentru el.

Dupa ce acum mai bine de 20 de ani am fost la inmormantarea bunicilor mei, a fost pentru prima data in viata mea cand am trecut prin suferinta de a pierde un prieten si coleg tanar, cu care am petrecut atatea momente frumoase in ultimii 5 ani.

Pentru mine a fost crunt sa vad cum pleaca Toni. Poate sunt prea sensibila sau poate admosfera sfasietoare te obliga la indurerare. A fost o zi care nu credeam ca o sa vina vreodata.

Sunt convinsa ca multe din afirmatiile si concluziile trase de pe urma decesului lui Toni, au fost pentru a mediatiza efectele pandemiei. Multi m-au sunat si m-au intrebat daca am facut un test sau vaccin sau daca am patit ceva.

Haideti sa va explic.

Medicii au spus ca avea acest virus A( /H1/N1) in organism cu 8 zile inainte de internare. Imi este greu sa cred ca eu nu am nimic. Este vorba de o pandemie, nu? Ar trebui sa fie extrem de periculos sa intri in contact cu o persoana avand o boala inalt contagioasa. Noi am plecat la munte impreuna(doar eu cu el in masina) spre filmarile de sarbatori, chiar cu 5 zile inainte de internare, am respirat acelasi aer timp de 8 ore. La filmare chiar am facut o gluma si am mancat de la el din mancare. Sunt o fire destul de sensibila la raceli, chiar e posibil sa nu am nimic? Nici macar o raceala avand in vedere ca in scoala luam orice raceala foarte repede.

Este cumva vorba de o mediatizare a unui virus care se doreste a fi condus spre manipularea maselor?

Oare asemenea “pandemie” functioneaza ca o gripa oarecare? In fiecare an mor oameni de gripa sau pneumonie. Nu am studiat medicina, dar imi pot da seama ca Toni pur si simplu nu a acceptat sa recunoasca ca este bonlav. S-a contrazis ca o sa se faca bine, tocmai pentru ca adora atat de mult ceea ce facea si nu putea sa stea nici macar o zi in casa sa se faca bine.

Asa a fost sa fie si nu ar trebui sa ne folosim de Toni sa cream stiri “senzationale” ca la Otv, doar pentru a vinde mai mult informatia sau acest vaccin(care cu siguranta are si efecte secundare).

Nu se mediatizeaza prea mult totusi acest virus?

Eu vreau doar sa-l lasam pe Toni sa se odihneasca in pace.

Sa-i purtam in memorie cele mai frumoase ganduri.

Marele actor Gheorghe Dinica

Monstru sacru al scenei romanesti, Gheorge Dinica a facut istorie.

Geniu comic, spontan, jovial,  ne-a insotit cu personajele-i sale minunate, copilaria, adolescenta si maturitatea.

Mi-as fi dorit sa-l mai pot revedea pentru ultima data pe scena Teatrului National, dar timpul ne preseaza si ramanem mereu cu regretul in suflet.

L-am admirat pentru ca a fost un artist complet, actor remarcabil, ce te patrundea cu metaforele incarcate de continut, pana in adancul sufletului.

“In numele trandafirului” si Tache, Ianke si Cadar”, “Azilul de noapte”, au fost  piesele de teatru, in care am reusit sa-l vad pentru ultima data pe maestru Gheorghe Dinica. Radu Beligan, Marin Moraru si Gheorghe Dinica sunt trei capitole de istorie, care au facut ca piesa  lui Victor Ioan Popa, sa fie jucata timp de 7 ani, cu sala plina la fiecare spectacol. Am gandit atunci, cat de fericiti ar trebui sa fim, doar avandu-i langa noi, savurand fiecare gest, cuvant sau privire

In urma cu multi ani, in perioada cand inca mai eram balerina a Operei Nationale Bucuresti, am avut marea onoare sa-l cunosc pe marele actor. Pe atunci nu ascultam decat muzica clasica si balade, muzica lautareasca mi se parea ceva demodat, taranesc si lipsit de profunzime. Credeam ca oamenii cand beau, incep sa cante chestii de vata care nu au nici o importanta. Spectacolul era de fapt o prezentare de moda a creatoarei Liza Panait, conceput si dezvoltat ca o reprezentatie complexa, de teatru, dans si muzica.

Eram pe scena si aveam un moment coregrafic tiganesc, urmat de o improvitzatie, pe muzica lautarilor. Stiam ce se intampla de la repetitii, dar fara sa participam ca si stare la acest moment “banal”.

Ei bine, in timpul spectacolului a fost altceva. Dansul meu , s-a transformat intr-o descatusare de trairi. Muzica cantata de Dinica, a facut ca sufletul sa se scufunde in valtoarea frazelor grele. Starea pe care acele sunete, insotite de cuvintele venite atat de natural din suflet, faceau ca povestea sa fie veridica. Armonia instrumentelor si a vocii, erau cea mai sincera definitie a vietii.

A fost un moment memorabil pentru mine si de atunci am stiut ce inseamna sa traiesti prin muzica.

Am lacrimi in ochi cand ma gandesc, la ce a fost si nimic nu o sa mai fie, pentru ca totul e unic in viata. Nu stim ce o sa traim mai departe sau daca o sa mai traim cu adevarat. Nu trebuie sa regretam nimic din ce am fi putut face sau ce ar fi bine sa facem, ci doar sa facem.

Haideti sa nu uitam ca inca mai avem valori, ca inca sunt printre noi si noi i-am uitat pentru ca ne intoxificam la Otv, la emisiunile repetative electorale, la telenovelele… Ne pierdem…ne indobitocim si nici macar nu ne dam seama!

Haideti la teatru! Inca se mai intampla lucruri incredibile in tara asta retarda, lucruri la care noi inca nu am luat parte. Mai putem schimba ceva!

Am pierdut un luceafar, nu lasati sa cada toate stelele, fara ca voi sa stiti cat de tare au luminat, acolo sus pe cer!

http://www.gheorghedinica.ro/

O descriere coplesitoare a actorului, o face Dan Mihaescu pe al sau blog.

http://www.mihaibendeac.ro/dan_mihaescu/