Andorra.

Am disparut pentru 4 zile din peisajul mioritic, pentru o scurta vacanta, planuita pe moment.
De cateva luni, de cand am inceput sa ma redescopar, observ ca visele nu au limite. Ca pentru a fi cu adevarat fericit, nu trebuie sa astepti in speranta realizarii visului. Nu trebuie sa iti consumi energia prezentului, cu insatisfactii, suferinte si munca in speranta unui viitor fericit. Trebuie sa traiesti clipa, sa te bucuri de ce ai acum, pentru ca numai acum poti fi cu adevarat implinit. Viitorul este improbabil, nu iti ofera nici o siguranta, nici macar aceea ca el ar putea exista.
A trai, suferi in prezent, in vedera incertitudinii unei libertati sau bucuri din viitor, ne da de cele mai multe ori o satisfactie a sigurantei de moment. Spunem: “Voi munci, pentru a fi mai bun”, esti bun oricum, munca te face sa capeti experienta, ea trebuie vazuta ca un lucru pozitiv, pentru realizarea personala, nu pentru a demonstra altora calitatile tale. Tu esti.
“Lasa! Sufar acum, pentru ca in 3 ani o sa plec in vacanta!”. Of! Poate chiar o sa pleci in 3 ani in vacanta, dar nu va mai fi la fel.
NU! Siguranta o avem acum.
In prezent, suntem nefericiti si o sa fim mereu, daca nu incepem sa traim liberi clipa si apoi sa ne gandim la viitor sau trecut.
Intotdeauna se intampla ca, atunci cand intr-adevar sa ajungem la trofeu, sa ne dorim un altul. Niciodata nu este suficient pentru si nu stim sa ne oprim din lupta de a avea mai mult. Nu avem nevoie de mai mult, tot ce ne trebuie este aici si acum.
Mai bine ma opresc din filozofat si trec la exemple.
Miercuri, m-am hotarat brusc sa plec, din nou, din tara.
Am ales Spania, pentru ca imi doream mult sa vad musicalul meu preferat “Hoy no me puedo levantar”, pe care nu am apucat sa-l vad evident, asa cum mi-am planuit, pentru ca in Barcelona m-am decis sa vad Pirineii.
Asadar, am plecat spre Andora.
Un principat independent, ce se invecineaza cu Franta si Spania si al carui drapel foloseste aceleasi culori ca si Romania, rosul, galbenul si albastrul, doar ca are o stema. O tara cu impozite foarte mici si fara TVA. Daca in Spania, gama de produse este mai larga si mai ieftina, in Andora sunt si mai ieftine, aproape ca ti le dau gratis in magazine si sunt si mult mai civilizati decat comerciantii din en ros-urile de lux, stil Europa, de pa langa Bucuresti. De produse numai vorbim, raportul calitate-pret, este adoptat perioadei de criza.
Am avut parte de o priveliste de vis, peisaje muntoase, ce te relaxeaza si te duce cu gandul la iernile friguroase de schi si cumparaturi minime, in general aruncatul cu privirea. Magazinele de lux, raman tot magazine scumpe, oricum.
Vorbeam la inceput de prezent.
Imi dau seama cat de mult am invatat in cateva zile, ce experiente noi si placute iti aduc visele libere. Cu siguranta, daca stateam in Bucuresti, in aceste zile as fi facut aceleasi si aceleasi lucruri de fiecare zi.
Ce fericita as fi, sa pot avea in fiecare saptamana cate o mica vacanta.
Voi ati spune: …”si cand mai lucrezi!?!”
hi!hi!
Miercuri seara la Cronica…Of!Of!
Tot muncesc de la 16 ani, fara zi de nastere,Revelion sau alte cumetrii, ci doar munca. Stiu ca sunt altii care fac asta pana la pensie, fara sa stie cei aia o vacanta, dar asta nu-i o lauda.
Numai suntem pe vremea comunistilor sa ne laudam la vecini cat am mai muncit si sa ne transformam in victime, ca sa castigam mila. Nu vecinii sau rudele traiesc pentru noi, ci noi insine. Stiu ca suna egoist, dar dac noi nu stim sa fim impliniti cu noi, nu o sa putem oferi nici altora iubire, ci doar suferinta.
Am stiut sa ma bucur de viata, doar din perspectiva viitorului, fara a-mi trai copilaria, ci doar studiind si gandindu-ma ca intr-o zi voi trai cu adevarat.

Acum, nu o sa mai astept.

Acum, o sa invat sa traiesc cu adevarat.
Asa eram eu la 18 ani. In stanga, este o poza pe scena Operei Romane la spectacolul de Bacalaureat, interpretand un dans contemporan in coregrafia proprie.
Let’s dance!

S-a terminat vacanta.


Incep sa ma acomodez cu greu, noilor obiceiuri, din vechile imprejurari si locuri; in casa mea, la Cronica, in Bucuresti, cu manelele din masina vecinului de la semafor, cu oamenii stresati, care-si blestema in cuvinte murdare insactisfactiile, zilele, noptile, prietenii si dusmanii…of!…cand o sa ne schimbam vreodata? Suntem o natie de neadaptati in Romania, insa, care se poate descurca atat de bine oriunde in lume si chiar putem fi fericiti. Putem lupta pentru a obtine rezidenta, numai pentru a fi departe de tara.
Pentru ca intotdeauna e mai bine la altii decat la noi.
Putem munci atat de consecvent pentru altii, dar nu pentru noi. Putem fi fericiti acolo, dar nu si aici…de ce?
Ca in fiecare an, o sa-mi ia ceva timp sa ma reobisnuiesc cu ritmul furtunos made in Romania.
Nu am timp sa fiu nostalgica, am inceput repetitiile pentru noul sezon, in forta.
In curand, o sa apara inperceptibil stresul si nervii si farmecul “fascinant” al frumosei capitalei isi va face simtita prezenta…
Deocamdata, let’s dance!

Din mini vacanta!

Diferenta mare de la Casablanca la Milano! de la cultura, oameni, temperatura, nivel de trai, etc.
Am vizitat Domul, Galleria Vitto Emanuele II din Piazza Duomo (considerată a fi cel mai vechi shopping mall al lumii)Scala din Milano, (daca stagiunea era deschisa cu siguranta mi-as fi cumparat un bilet la un spectacol de balet, dar asa m-am multumit cu parcul de distractii), Gardaland.

La Palazzo Reale am putut vedea tablourile pictorului impresionist Claude Monet. Monet si Japonia. Timpul nuferilor, despre care am invatat atatea in facultate.

Mi-am dat seama in aceasta mini vacanta, ca nu-i important locul in care esti, ci cat de liber poti fi intr-un loc in care esti singur de fapt, cat de mult poti invata de la acel loc, ce trezeste in tine fiecare pas descoperit intr-un nou univers.

Nivelul de trai se poate vedea si la mana aproape fiecarei femei care poarta cate o geanta Luis Vuitton, sau balerini Gucci. Milano este un oras superb, pacat ca nu am putut sta mai mult si nu am plecat cu gasca de prieteni, puteam sa ma distrez mai bine…dar sa nu regretam trecutul!
Sa revenim la distractii.
Gardaland este cel mai mare parc de distractii in care
am fost vreodata, este tarziu sa fiu din nou copil, am zis, dar acolo am intalnit pitici de toate varstele.

Cel mai tare a fost cu trenuletul “infarct”. Nu mergi decat 3 minute pe sinele suspendate, suficient cat sa spui ca nu mai vrei in viata ta…pana te dai jos si iti iei inca un bilet…hi!hi!hi!
Pana la Gardaland mergi 1h jumate cu trenul si apoi cu o rata locala, dar merita tot drumul pana acolo.
Magazinele sunt interzise! nu intrati, preturile sunt pentru bastinasi…eu mi-am luat o curea, pe care o s-o pun in vitrina…glumesc evident…este un breloc!

Nu, acum nu-i de glumit cu preturile, e cazul sa-mi gasesc un iubit cu bani pentru noua vacanta la Milano, sa-mi faca cadouri…de fapt mai bine imi i-au singura o vacanta in Bucuresti, ca acum prind reducerile…hi!hi!hi!

Acum sincer, cine vrea sa vada locuri noi, are nevoie doar de biletul de avion, hotel si de conditie fizica.
Banii si toate hainele de firma nu cumpara sanatatea unui copil cu o

boala incurabila, nici nu schimba stari ale sufletului, cultura omului sau fericirea.

Mai am o alte doua saptamani de vacanta la Ibiza, suficient timp cat sa ascult toata muzica si sa vad toate DVD-urile pe care le-am cumparat din Milano.

Numai bine!