Despre…mine. Despre comenturile lui Adi. Despre oameni.

Se pare ca nu exista coincidente, ci doar lucruri care trebuie sa se intample, potriviri cosmice.
Am incercat sa deschid ochii si cred ca m-am transformat de cateva luni intr-un om mai bun, mai optimist, mai vesel, iubind mai mult, tot ce inseamna exterior. Am incercat sa-mi deschid sufletul, sa ma cunosc si sa incerc sa-i cunosc pe ceilalti.
Sunt convinsa ca nu suntem singuri in imensitatea ce ne inconjoara, ca sunt forte pe care nu le intelegem, atata timp cat judecam doar 10% din creier. Ca ne impartim in buni si rai( inuaki si
anunnakki), sau in cei care se vor deschide fata de adevar si o multime ce nu folosesc nici 10% din capacitatea crierului(si aici nu ma refer la blonde, hi,hi,hi! aviz celor de la Libertatea. Va rog, nu preluati stirea!).
Ca sa fac o paranteza, vorbind despre cei ce nu vor sa-si folosesaca nici cei 10%, sunt cititorii de cartier sau cei ce opineaza pe site-urile on line.
Adadar, la insistentele unei prietene, am intrat pe un site, unde, am vazut o stire preluata de pe blogul meu, in care se specifica doar o parte din continutul exprimarii, pentru a creea curiozitate sau stimula critici nejustificate. Am fost socata sa vad cati au postat comenturi neavenite la adresa mea.
Suntem faimosi de inexacti in a prevedea probabilitati.
Nu am pretentii de vedeta, nu doresc sa fiu recunoscuta ca o inovatoare sau o filozoafa. Sunt un simplu om, ce-si exprima anumite stari prin intermediul miscarilor in dans si prin cuvinte aici pe blog.
Nu cer nimanui sa citesca nimic, daca considera ca o agramata isi da cu parerea aiurea, nici nu doresc sa se preia informatia pentru a se publica mai apoi intr-un ziar de nisa. E trist ca se intampla asta.
Pe masura ce citeam comentariile, am realizat ca unii oameni nu se vor schimba niciodata si am zambit mai apoi. Ma consolez cu faptul ca intr-o zi voi trai alaturi de cei ca mine, cei ce stiu sa iubeasca, sa traiasca, sa zambeasca, sa danseze…
Nu judec pe nimeni, cu toti avem frustrarile si ranile interioare.
Ce imi doresc de la ce ce imi citesc gandurile din cuvinte, cei ce pot sa priceapa ca pentru mine blogul asta nu inseamna o etalare de toale de firma, de vacante scumpe si fara continut, pentru ca pe blogul meu nu poate fi vorba de asa ceva, este sa vada dincolo de forma. Vreau sa impartasesc lucrurile simple, cu valoare persoanala, ce ma fac sa vibrez, sa traiesc si sa iubesc. Scriu, pentru cei ce vor ca tara lor sa fie privita nu ca o “tiganiada” de hoti si cersetori, pentru oameni ca mine.
Adi, este unul dintre cei ca mine, desi nu-l cunosc, ma bucur ca vede clar prin ceata cotidiana.
Mecanismul uman este extrem de complicat, dar poate deveni foarte simplu. Incercam sa cautam raspunsuri, adevaruri, drumuri in viata, cand totul ne este la indemana. Adevarul este in noi, noi suntem o parte din divin, din Matrice, sau din tot ce exista. Lucrurile materiale, ce le dam diverse conotatii macrocosmice sau de cele mai multe ori valoare financiara, sunt efemere.
Trebuie sa ne bucuram de prezent, sa zambim, sa incercam sa fim mai buni cu noi si asa vom deveni mai buni si cu ceilalti.
Numai bine si Let’s dance!