Interviu Libertatea

Bebeluşa Oana:
”Nu m-aş dezbrăca niciodată într-o revistă pentru bărbaţi”
29 Noiembrie 2009 | Articol semnat de Dragos Costache, Alina Guţă

Liberatea.ro: În copilărie îti doreai ca atunci când vei fi mare să devii balerină/ coregraf sau a fost o pură întâmplare?
Oana Ioniţă: Nu a fost deloc o întâmplare. Când eşti copil, dorinţele sunt vise frumoase şi uşor de realizat, nu îţi imaginezi ce muncă titanică presupune fiecare vis. Mă priveam în oglindă şi îmi plăcea să dansez,.De atunci ştiam că o să fac asta. Familia a fost alături de mine şi a făcut mari sacrificii ca eu să îmi urmez drumul. Nu am făcut decât ce mi-a plăcut şi am crezut în vocea interioară.

Cum ai ajuns coregraf şi imaginea Amnesia?
Îmi place să muncesc, să fiu activă, aşadar am ales să plec pentru trei luni, în timpul vacanţei, să dansez. Aşa am ajuns să cunosc nişte oameni extraordinari, care m-au apreciat şi au decis că pot să-i ajut în conceptul lor de spectacol.

Cum ai devenit bebeluşă la Cronica Cârcotaşilor?
Am intrat în minunata familie a Cronicii acum şapte ani, în urma unui casting. Mai apoi, prin multă muncă şi implicare am primit şi propunerea de a fi coregraful emisiunii.

Care este cel mai plăcut moment pe care ţi-l aminteşti din anii de Cronică?
Deplasările prin ţară, momentele acelea când ajungi să-ţi cunoşti colegii dincolo de munca de platou. Clipele când descopeream în noi, lucruri interesante, fascinante şi din care am avut cu toţii de învăţat.

Există vreun moment penibil din timpul filmărilor pentru Cronică care acum ti se pare amuzant?
Am avut parte de o grămadă de evenimente amuzante. Dar atunci când ţin la un dans şi îl greşesc mă supăr cumplit, îl percep ca penibil şi nu mă amuz deloc.

În timpul colaborării tale cu TNB pentru musicalul Chicago ai fost şi cântăreaţă. Te-ai gândit să faci mai mult în acest domeniu?
Am primit chiar şi propuneri din partea lui Moga, în schimb îmi dau şi eu seama unde trebuie să mă opresc. Sunt făcută pentru altceva şi de aceea sunt convinsă că toţi ar trebui să ne urmăm vocaţia.

Ce s-a întâmplat cu şcoala ta de dans?
Am avut o şcoală de dans, dar pentru că nu am avut suficient timp să mă ocup de ea, am renunţat. Acum predau la două săli. La oră mă concentrez doar la conţinut, la esenţă, nu la cine nu şi-a plătit abonamentul ultima dată. Fiecare zi pentru mine este ca un vis împlinit. Ştiu că sună exagerat, dar aşa este. Mulţi dintre noi uităm să fim fericiţi si să ne bucurăm de realizările noastre.

Oana preda dansul la o scoala particularaCăror vedete le dai lecţii de dans?

Au fost mai multe de-a lungul timpului. Ernest, de exemplu, e un elev conştiincios. Danielei Gyorfi îi predau în particular. Iniţial, trebuie să recunosc că am cam evitat-o, dar mi-am dat seama că greşesc. După ce am cunoscut-o mai bine, am realizat că este o persoană foarte modestă, care probabil că a greşit la capitolul imagine. Este foarte talentată. Făcând o paralelă cu ideea că Michael nu ar fi avut nici pe departe acelaşi succes dacă se năştea în România, eu cred că Daniela ar fi fost la nivelul Madonnei, dacă ar fi trăit în America. Cred că-i lipseşte încrederea în forţele proprii.

Mai ai vreun proiect de televiziune? Este vreo vedetă cu care ai vrea să colaborezi în acest scop?
Îmi place să joc, îmi place teatrul, ador scena şi publicul. Ştiu că vreau să fiu în televiziune, iar restul va veni de la sine.

Dacă nu ai fi fost balerină sau coregraf, ce crezi că ai fi putut deveni?
Actriţă, cu siguranţă.

Ce faci ca să te relaxezi?
Scriu pe blog, construiesc site-ul, învăţ lucruri noi, merg la teatru sau citesc.

Ultimul film, ultima carte, ultima piesă de teatru…
Am văzut „This is it”, o producţie care m-a impresionat, şi „2012”, care nu mi-a plăcut deloc. Ultima carte citită este „La râul Piedra am şezut şi am plâns”, scrisă de Paulo Coelho, iar ultima piesă de teatrul este „Biloxi Blues”, pe care am văzut-o la Teatrul de Comedie. Textul si regia sunt minunate, interpretarea…

Ai vizitat foarte multe locuri. Care te-a impresionat cel mai mult?
Ibiza. Este un loc unic, cu multă energie pozitivă, cu peisaje de vis şi oameni fericiţi.

Care este lucru pe care îl deteşti cel mai mult?
Faptul că oamenii au uitat să iubească.

Care este cea mai mare calitate a ta? Dar defect?
Iubesc ceea ce fac. Întârzii.

Fizic, care crezi că este cel mai mare atu al tău?
Rezistenţa.

Cum te-ai caracteriza în trei cuvinte?
Dinamică, spontană, comunicativă.

Ai accepta să pozezi goală într-o revistă pentru bărbaţi?
Nu este un compromis pe care l-aş face. Nu am nevoie să pozez şi nici să arăt nimanui nimic. Sunt sigură că mai sunt oameni care mă admiră asa cum sunt, mai ales îmbrăcată.

Ai fost desemnată una dintre cele mai dorite femei din România, cum ţi se pare acest caificativ?
Subiectiv. E bine să fii plăcut de oamenii care te înconjoară, de prieteni şi să simţi lucrul ăsta. Sondajele sunt relative.

Ai un iubit?
Nu.

Nu îţi lipseşte un bărbat din viaţa ta?
Mă simt bine cu mine aşa, nu simt că lipseşte nimic momentan.

Cum ar trebui să fie el? Cum te-ar putea cuceri iremediabil?
În primul rând, ar trebui să fie. Omul de lângă mine trebuie să îşi dea interesul, să participe în relaţie şi să mă pot baza pe el. Nu există „iremediabil”. Ar putea încerca însă, prin naturaleţe.

Te gândeşti la o familie, la copii?
Toate la momentul lor. Deocamdată, trăiesc la maxim fiecare clipă.

Crezi că există un prag, o vârstă până la care ar trebui să faci acest pas?
Nu, fiecare cum simte. Unii poate nu o fac niciodată, nu exista în lumea asta nimic care „trebuie”, ci doar liberul arbitru.

Care ţi se pare cel mai sexy bărbat din TV?
Andrei Bărbulescu, de la TVR.

Ce părere ai despre atacurile lui Badea la adresa voastră?
Din punctul meu de vedere, Şerban Huidu şi Mircea Badea sunt foarte buni în ceea ce fac, au mulţi fani şi public comun, pentru că, în esenţă, amândoi fac cam acelaşi lucru. Chiar dacă există un conflict între ei, cred că Badea nu trebuia să ne amestece şi pe noi în povestea asta. Nu îl cunosc şi nici el pe mine. Referitor la articolul de pe blogul lui, aşa cum apărea în context, acuzaţiile şi jignirile nu erau la adresa bebeluşelor, deşi titlul răsunător, „Panaramelor, dans”, făcea să se înţeleagă acest lucru. În opinia mea, s-a ajuns prea departe.