Avem de ales!

Intotdeuna am zis ca, daca gandim negativ, atragem raul, daca suntem tristi, ne vom afunda mai mult in mizerie.

Mergand in trafic in fiecare zi, imi dau seama ca in Romania, oamenii au uitat sa zambeasca. Suntem incrancenati, rautaciosi, nevrotici.
Pentru ca ne place sa atacam, in loc sa fim atacati,nu? Sa tintim cu sarcasm si ironie in altii,pentru ca nu vrem ca ei sa fie fericiti, nici noi nu vom putea fi.

Lucrez intr-o echpa in care, de cele mai multe ori, lasam impresia ca suntem rautaciosi si…Da! Suntem carcotasi.
Stiu cat de fina este granita intre ironie, rautate, inocenta si corectitudine. Nu zic ca noi suntem perfecti.
Respect mult ce fac colegii mei, pentru ca asa mai putem sa deschidem ochii in fata minciunei, prostie si nesimtirii din tara asta
Din pacate asta se vinde in Romania. Da!
Ne place sa ingurgitam minciuna, barfa, prostie si rautate. Romanii au o satisfactie teribile cand privesc pana si acele groaznice stiri legate de morti, scandaluri si tigani. Cum sa ramai indiferent cand, stirile politice sau culturale, au raitinguri mizere in urma dramelor OTV-iste sau stirilor mondene cu Moni, Ogica, Sexy Braileanca, tata Floarea, fotbalisti si pitipoance.

Sa va lamuresc cu ceva.In Romania nu exista celebritati.
Cel mult niste prsoane publice, ce se fac cunoscute tot prin intermediul mass-media. Oamenii de valoare sunt retrasi, modesti, respectuosi si umili. Din aceasta cauza nu o sa vedeti niciodata, un om cu clasa, la o televiziune de nisa, dand interviuri mediocre. De ce? Pentru ca se respecta prea mult si ii respecta si pe ceilalti.
Pe ei ii puteti vedea pe o scena sau dand autografe pe o carte. Ei nu se ascund, ei oricum sunt mai sus decat noi.
Hai sa cinstim calitatea si nu cantitatea!
Hai sa ne respectam si sa ne iubim semenii!
Hai sa ne trezim cu zambetul pe buze, ca si cand este cea mai buna zi din viata noastea…
…si atunci asa va fi!

Ascultati-va sufletul, el nu minte niciodata!

Azi, am facut un om sa zambeasca!

Poate nu multi dintre voi ati observat, dar de azi a inceput noul sezon al Cronicii Carcotasilor.
Ideea de ai avea pe carcotasi in rolul de gangsteri a fost geniala. Lucrul asta a facut ca emisiunea sa aiba o poveste, o tema interesanta, care i-a prins de minune, pe cei doi colegi carcotasi, zic eu.
Dar nu de asta vreau sa va povestesc, pentru ca o sa avem timp sa vorbim de Cronica mult timp de aici inainte, daca vreti si voi, evident!
De cand am ajuns in tara (de 5 zile), nu am avut timp nici sa-mi despachetez bagajele, am intrat intr-un amalgam de repetitii, de stress, de incordere si pe de alta parte de depresie ca sunt din nou inconjurata de prostia si lipsa de respect de pe strada( din trafic). Nu incerc sa acuz pe nimeni, desi stiu ca asa suna, vina este numai a mea, ca aleg sa traiesc aici, cu buna stiinta.

Sa trecem la ce vreau sa va istorisesc.
Azi, am avut o filmare la Snagov si am fost nevoita sa invat tenis intr-o ora. Incercare esuata desigur. Dupa o zi plina de filmare, ma indrept ca orice roman cinstit si obosit de la activitatea zilnica, acasa.
Drumul spre casa, fiind faimosul DN1. Da! Da! ala unde astepti 2 ore doar sa intrii in Bucuresti, pentru ca pasajul, este desigur in constructie, pana la schimbarea polaritatii pamantului, sau poate mult si dupa aceea…of!
Sa revenim. In coloana infinita, ce asteapta resemnata la rand, apare din senin o Dacia Break alba, de pe o banda secundara, fara semnal, direct in fata mea.
Recunosc, si eu mai fac trasnai, dar cer voie, incerc sa fac pe draguta, pentru ca conducand masina de Cronica, oamenii sa nu-si faca o parere gresita.
Acest sofer, intra agresiv pe banda mea, oprindu-se la 1 cm distanta, facandu-ma sa trag de volan in spre autobuzul din stanga.
Nu am putut sta in banca mea, pentru ca sagetatoare fiind, ma inflacarez repede cand e vorba de lipsa de respect.
Nu-mi place sa cred ca toti suntem prosti, numai unul face pe desteptul.
Evident ca ma bag si eu, un paralel cu el si mergand asa stransi cativa metri buni.
Din experienta stiu ca soferii de Dacie tin mult la masina lor, asa ca am insistat.
Soferul se opreste si cu o nesimtire fara margini incepe sa ma injure.
Cei drept, uitasem multe din acele expresii cat am fost plecata, dar nu-i nimic! mi le-am adus aminte repede, cu ajutorul colegului de trafic.
Dupa atata timp petrecut departe de tara si citind niste chestii interesante,
m-am gandit sa ma risc
intr-un experiment.
Dupa ce am aflat din gura soferului, de mama, de tata, de mine si de ce am fost nevoita sa fac, sa conduc o masina a Cronicii, m-am decis sa-i zambesc.
S-a infuriat mai rau, mi-a zis ceva de scoala, de educatie si cum am fost crescuta(va imaginati si voi, ce anume, da!), cei din masina lui, o femeie in dreapta lui si un barbat mai in varsta, pe bancheta din spate, imi faceu semne disperate sa ma opresc.
Eu nu facem nimic, zambeam, ii respundeam cu bun simt si iubire.
A incercat sa ma depasesca, sa intre din nou pe banda mea, sa ma injure, sa scuipe.
In masina eram cu bebe Ioana, care deja era foarte speriata. Normal, la ea la Cluj nu se intampla asa ceva!
Am mai inchis putin geamul, a mai schuipat odata, lasandu-mi saliva pe geam. I-am raspuns ca imi pàre rau daca a avut o zi urata si daca eu i-am cauzat vreo nevralgie prin simpla mea prezenta in trafic, imi pare rau, dar ca mine sunt multi. I-am zambit din nou, de data asta nu a mai intors capul si ma lasat sa trec mai departe, nu inainte de ai spune ” Sa ai o seara frumoasa si iarta-ma inca odata daca te-am facut sa te enervezi!” L-am salutat politicos si am plecat mai departe.
Coincidenta a facut sa avem impreuna acelasi drum. Il vedeam ca-i pare rau.
La primul semafor, am coborat din masina, moment in care a crezut ca l-am filmat sau vreau sa-i fac ceva rau. Ii citeam in privire teama, nesiguranta si incrancenarea.
M-am dus la el si i-am dat un cadou. Un pachet de 4 CD-uri cu balade, muzica clasica, evergreen-uri de la Magic Fm.
I-am spus, ca avem o viata, pe care o risipim aiurea si nu ne bucuram intr-adevar de ea. I-am spus ca trebuie sa zambeasca mai mult si sa iubeasca.
Mi-a raspuns ca a avut o zi dificila si s-a saturat sa stea in trafic. Ca isi cere mii de scuze si mi-a sarutat mana.
“Nu-i nimic!”, i-am spus si am plecat la masina mea.
Azi, am facut un om sa zambeasca!
As face asta in fiecare zi, daca as stii ca oamenii se pot schimba intr-o zi.
…stiu doar, ca pentru cateva minute, el a vazut adevarul!