Tara mea

M-am gandit ca v-a fost dor de mine…si de aceea v-am pregatit o surpriza!

Nu am putut sa stau departe de tot ce insamna familia mea carcotasa si m-am hotarat sa vin intr-o vizita.

Ma confesez voua, prietenilor mei virtuali, ca mi-a fost dor de peisajul mioritic, cu bune si cu rele, este tara mea. Da! In restul Europei este bine, civilizat, curat, fara personajele multicolore de la semafor si fara tigania verbala. Lucru pe care il dorim cu totii pentru tarisoara noastra draga, dar ce ne-am face daca ele nu ar exista…ne-am plictisi!

Asta e tot farmecul si tot de aici umorul romanului inspirat din realitate.

Si in Spania este rau si ei au “gitano”-si lor si ei se injura(doar ca o fac in spaniola), dar din nefericire nu au acelasi gust la mancare!!! Nu sunt o gurmanda dar imi place la nebunie mancarea noastra traditionala!

Ce sa va spun, ca dupa niste luni bune petrecute in Marbella, am devenit o nationalista convinsa. Sunt mandra de tara mea, sunt mandra de tot ce am invatat, cum gandesc si mai ales ce SUNT.

Nu mi-a fost dor de aeroportul nostru mic, numit in popor “autogara”, inghesuiala pe pungile de rafie pe banda de bagaje, ring tonurile pasagerilor cu Guta si Minune,  gropile din trafic, de administratorul blocului si de strazile blocate…dar ce sa facem, sunt altii si mai rau ca noi!

Mi-a fost dor de persoanele dragi, zapada, aer, casa mea, limba mea, chiar si de sistemul medical, chiar daca mai scartie pe ici-colo.

Lasand banalitatile la o parte, e bine! Chiar daca ne plangem, ca asta am facut-o mereu si o s-o facem intotdeuna, pentra ca stim ca este loc si de mai bine, trebuie sa fim fericiti si mandrii ca suntem romani!

Mi-a fost dor de voi, fratilor!

 

 

 

Oare asa suntem noi, romanii?

Am sosit in Bucuresti…De ce? era asa bine in Spania!

Dupa ce am opinat cu multi prieteni de-ai mei, mi-am dat seama ca nu sunt singura care intra in depresie cand se intoarce in tara.

Oare de ce? Mi-am dat seama ca nu toti suntem la fel, pentru ca altii sunt si nationalisti (dupa ce praduiesc de peste tot, se intorc cu marile trofee in tara.

Frumos,nu!). Putem fi mandrii de asta, ca doar o lume intreaga ne cunoste gloria.

Azi am fost nevoita sa parcurg 3 ore jumate intr-un avion zis si rata de la Titu (no offence, a fost primul oras care mi-a venit in cap). Hei! Nu sunt vreo pipita ieftina cu pretentii sau vreo fandosita, ci doar adopt metoda bunului simt, al respectului si al celor 7 ani d-acasa.

Azi am luat parte la propria-mi revolta interioara.

Sunt multi care calatoresc cu companii low cost, dar intr-un avion plin cu nemti nu ai sa vezi niciodata mizeria pe care am vazut-o eu astazi si sunt sigura ca sunt multi cei care-mi impartasesc opinia.

Imi pare rau s-o spun, dar azi mai mult ca niciodata, mi-a fost rusine ca sunt romanca.

Lume ne cunoaste ca natie de tagani, hoti si prostituate, o natie prost educata sau total needucata. Am tinut permanent sa demontrez contrariul, dar astazi nu am putut sa-mi demonstrez nici mie.

Azi, prin frumosul aeroport din Barcelona, pe cand ma indreptam spre poarta de imbarcare, am inceput sa aud tot felul de injuraturi caracteristice romanesti (am vrut sa dau niste exemple, dar nu vreau sa va stric parerea despre mine). In momentul acela mi-am dat seama ca ma apropii de patrie. Am urmarit cu atentie sa vad daca la celelalte gate-uri (porti) se intampla la fel ca si gate-ul 56, dar noi eram cei mai galagiosi din aeroport.

Cu sarsanale, cu prunci de 2-3 saptamani in brate, neingrijiti, barbatii burtosi cu tricou branduit la vedere si femei cu par pe picioare si batice pe cap.

Inca de la check-in a inceput inghioldeala, desi era clar ca avionul nu ar fi plecat fara multime, ei continuau sa lupte sa ajunga in fata. Cu totii stim ca epoca lui Ceausescu s-a incheiat acum 20 de ani, dar se pare ca nu reusim sa scapam de prejudecati si teama. Teama sa dorim, teama ca nu putem avea, apoi ca putem pierde, teama de vecini, teama de vorbe, teama sa fim liberi.

In autobuzul ce duce spre avion am fost acostata de un barbat, care in ciuda hainelor elegante, era roman pe dinauntru. A insistat agresiv sa intre in vorba cu mine, in ciuda refuzurilor vehemente si netolerate, nu ma cunostea cu siguranta.

Intr-un final, m-am intors cu spatele, pentru ai da de inteles ca nu vreau sa am deaface cu interlocutorul meu si incerc sa privesc la nepasarea toatala a celor din jur.

In avion ma asez langa un cuplu tanar si neexperimentat, cu un copil de numai 3 saptamani. Incercand sa-i puna bebelusului centura de siguranta, care era evident imensa pentru cele 8 kg ale mititelului, acesta s-a lovit in nenumarate randuri cu capul de cotiera scaunului.

Nepasare sau doar prostie?

In avion, odata cu decolarea,la putin timp, s-a instalat usor, o boare de transpiratie, galagie si multa agitatie pe culoarul ce a devenit rapid un bulevard interactiv de corpuri.

Dupa alta jumatate de ora la wc nu mai exista hartie, bebelusul de langa mine numai avea scutece si parintii au devenit si mai agitati.

Ma mir ca dupa o ora avionul, inca nu fusese furat in intregime…

Mi-am luat ceva de mancare, pentru ca la companiile low cost nu ai nici un serviciu in plus, decat cel de nepasare si dupa ce am platit, mi-am lasat portofelul pe geanta de sub scaunul din fata. Mi-am luat carte lui Coelho- Vrajitoarea din Portobello, care m-a ajutat intr-o oarecare masura sa ies din admosfera haotica din avion si am adormit dupa ceva timp cu cartea in mana.

M-am trezit la aterizarea avionului, atunci cand lumea a inceput sa fluiere, sa aplaude sa comenteze galagios si sa se ridice de pe scaune.

Insotitoarele de bord erau inutile, bucuria de a ajunge acasa se instalase si ele nu mai puteau controla situatia, chiar daca avionul era inca in mers.

Am parasit avionul ultima, pentru ca la iesire era aceasi inchioldeala ca si la plecare, numai ca de data asta tot echipajul si-a luat injuraturi, pentru ca nu montasera scarile mai repede. Nu m-am abtinut sa nu le spun catorva pasageri mai de culoare, ca nu-i nimic deosebit, asa se intampla la toate cursele, numai ca ei se ridicaseara prea devreme,trebuia sa ramana pe scaune pana la oprirea avionului . Mi s-a raspuns ca “trebuie sa-i grabesca cineva, altfel muncesc degeaba astia de la companie!” , un raspuns demn de un roman, mi-am raspuns!

Ajunsa ultima la frontiera, dau sa-mi caut actele din portofelu lasat pe geanta. Nici urma de acte sau portofel. Vorbesc cu cei de la vama sa verifice in avion, cursa Vueling de la Barcelona, locul 16D. Imi spunem in gand, ca am fost ultima care a parasit avionul, trebuia sa fie acolo.

Si nu a fost. In avion s-au inbarcat alti pasageri pentru Paris mi s-a raspuns.

Actele, cartile de credit, bani, si alte maruntisuri din marele portofel rosu disparuse.

Vamesii ma cunosteau, m-au lasat sa trec si-au adus aminte ca ne mai intalniseram acum cativa ani , cand ma intorceam de la Ibiza, atunci imi furasea geanta cu totul din aeroport, fusese primul meu an la Ibiza. Cu siguranta hotii erau romani.

Am zambit, le-am multumit si am plecat. Mama ma astepta afara de o ora.

Am plans. Nu sufar pentru acte, pentru bani sau pentru amintirile mele din porofelul rosu, ci pentru ca azi, m-am aflat impreuna cu ai mei si nu m-am regasit in multime. Pentru ca stiu ca nu sunt multi cei care pleaca afara si invata sa fie oameni cu adevarat.

Sper ca intr-o zi sa pot spune: DA! Sunt romanca, sunt mandra cu romanii mei de peste hotare!

Imi pare rau ca azi m-am intors in tara.

Cred in schimbare, cu totii putem fi buni, motivati, rabdatori si toti avem sufletul plin de iubire. Trebuie doar sa deschidem o poarta.

Luptam sa fim avari, sa furam, sa mintim, sa ne inselam pe noi insine. Pentru ca asta facem, in loc sa iubim, sa visam si sa fim liberi.

Tu ai vrea sa ramai in tara, pentru ca ai salariul e mai bun, ai o familie sau pur si simplu esti mai respectat aici?

Tu de ce nu pleci?

Crezi la fel ca si mine ca putem schimba tara asta?