Rebecca

Nu este vorba de vre-o fata care pleaca la Ibiza si nici despre un brand nou, ci despre muzicalul de la Teatrul de Opereta din Bucuresti.

Pana nu se inchide stagiunea, mai e timp de o desfatare culturala de calitate, nu?

Sala a fost plina in ciuda faptului ca vara a venit. Si daca tot a venit s-a simtit asta si in sala. Ar fi fost mai bine in aer liber, tot mai adie vantul, ca la Opereta nici vorba de vre-un sistem de aerisire. Placuta imaginea din timpul spectacolului, un fel de aripi de fluture care nu conteneau sa bata…erau hartiile oamenilor care incercau cu disperare sa respire.

In rest un spectacol putin morbid, dar cu scenografie, lumini si costume inspirate. Se vede ca si-au bagat ungurii coada…nivelul este european!

Meritele principale ale succesului fiind de departe muzica si coregrafia, inlanturiea momentelor si vocea interpretilor.Anca Turcasiu face un rol negativ implicat, lucrat si corect. Se vede experienta si talentul de la o posta, Bravo, colega! Baletul bine sincronizat, chiar daca a fost vorba de o coregrafie minimalista. De multe ori nu trebuie sa fie un amalgam de miscari sa se transmita o stare, ci de intentia gestului.

Din pacate jocul solistilor a fost neverosimil. Cu riscul de a-mi capata dusmani, declar ca este de neconceput ca la un teatru de asemenea prestigiu, actorii sau ma rog mai bine zis interpretii sa pronunte “da”( cu cratima) in locul lui “de”, limbajul sa fie cu un mic accent de cartier si implicarea emotionala sa lipseasca in momentele de incarcatura maxima…

Per ansamblu un spectacol de neuitat! As fi pus un smile, dar imi lipseste din tastatura…!

 

Brodas Bros

Ieri seara am vazut un spectacol de dans incredibil, care a rulat timp de o luna in Barcelona, in fiecare zi cu sala plina si care m-a tinut timp de o ora jumate fara sa clipesc.383x255-images-stories-brodasbros

Brodas Bros este un spectacol ce aduce dansul strazii pe scena unui teatru( Teatrul Victoria, care a fost gazda celor mai faimose muzicaluri, spectacole de dans si teatru).

Un spectacol ce combina dansul, muzica si teatrul, intr-un concept neconventional. Am stat o ora jumate foarte atenta la tot ce se intampla pe scena si chiar daca nu ai fi vre-un fan al dansului, este imposibil sa nu te captiveze insiruirea scenelor, expresivitatea si tehnica dansatorilor, regia si toata creatia in sine.

8 dansatori profesionisti, muzica in direct, cu un percutionist si un dj, care mixeaza si deseneaza grafiti, 2 MC, creaza un spectacol dinamic ce te ridica de pe scaun si te face sa dansezi si tu. M-a uimit ca toti atristii s-au ridicat la un nivel absolut. Eu sunt destul de carcotasa la acest gen de act artistic, dar pot sa zic ca a fost incredibil de perfect. Momentele tehnice, cele de coordonare intre dansatori, intre dansatori si percutionist sau dj, intre lumina si ritm, absolut perfecte, iar intentiile si miscarile mi-au aratat ca nu s-a descoperit inca totul in dans.

Si totusi, daca acest spectacol s-ar face in Romania, cu siguranta nu ar avea succes. Noi ii desconsideram pe dansatorii de hip-hop, aici vorbesc in general de mentalitatea romanului despre acest stil de dans sau nu ii luam prea mult in seama.

Ma bucur in schimb sa vad ca in strainatate are atata succes, salile de teatru au fost pline toata luna, salile de dans sunt pline in fiecare zi, iar publicul manifesta un mare interes fata de acest act artistic.

Eu inca mai astept sa se intample asa ceva si in Romania!!!

Let’s dance!

Marele actor Gheorghe Dinica

Monstru sacru al scenei romanesti, Gheorge Dinica a facut istorie.

Geniu comic, spontan, jovial,  ne-a insotit cu personajele-i sale minunate, copilaria, adolescenta si maturitatea.

Mi-as fi dorit sa-l mai pot revedea pentru ultima data pe scena Teatrului National, dar timpul ne preseaza si ramanem mereu cu regretul in suflet.

L-am admirat pentru ca a fost un artist complet, actor remarcabil, ce te patrundea cu metaforele incarcate de continut, pana in adancul sufletului.

“In numele trandafirului” si Tache, Ianke si Cadar”, “Azilul de noapte”, au fost  piesele de teatru, in care am reusit sa-l vad pentru ultima data pe maestru Gheorghe Dinica. Radu Beligan, Marin Moraru si Gheorghe Dinica sunt trei capitole de istorie, care au facut ca piesa  lui Victor Ioan Popa, sa fie jucata timp de 7 ani, cu sala plina la fiecare spectacol. Am gandit atunci, cat de fericiti ar trebui sa fim, doar avandu-i langa noi, savurand fiecare gest, cuvant sau privire

In urma cu multi ani, in perioada cand inca mai eram balerina a Operei Nationale Bucuresti, am avut marea onoare sa-l cunosc pe marele actor. Pe atunci nu ascultam decat muzica clasica si balade, muzica lautareasca mi se parea ceva demodat, taranesc si lipsit de profunzime. Credeam ca oamenii cand beau, incep sa cante chestii de vata care nu au nici o importanta. Spectacolul era de fapt o prezentare de moda a creatoarei Liza Panait, conceput si dezvoltat ca o reprezentatie complexa, de teatru, dans si muzica.

Eram pe scena si aveam un moment coregrafic tiganesc, urmat de o improvitzatie, pe muzica lautarilor. Stiam ce se intampla de la repetitii, dar fara sa participam ca si stare la acest moment “banal”.

Ei bine, in timpul spectacolului a fost altceva. Dansul meu , s-a transformat intr-o descatusare de trairi. Muzica cantata de Dinica, a facut ca sufletul sa se scufunde in valtoarea frazelor grele. Starea pe care acele sunete, insotite de cuvintele venite atat de natural din suflet, faceau ca povestea sa fie veridica. Armonia instrumentelor si a vocii, erau cea mai sincera definitie a vietii.

A fost un moment memorabil pentru mine si de atunci am stiut ce inseamna sa traiesti prin muzica.

Am lacrimi in ochi cand ma gandesc, la ce a fost si nimic nu o sa mai fie, pentru ca totul e unic in viata. Nu stim ce o sa traim mai departe sau daca o sa mai traim cu adevarat. Nu trebuie sa regretam nimic din ce am fi putut face sau ce ar fi bine sa facem, ci doar sa facem.

Haideti sa nu uitam ca inca mai avem valori, ca inca sunt printre noi si noi i-am uitat pentru ca ne intoxificam la Otv, la emisiunile repetative electorale, la telenovelele… Ne pierdem…ne indobitocim si nici macar nu ne dam seama!

Haideti la teatru! Inca se mai intampla lucruri incredibile in tara asta retarda, lucruri la care noi inca nu am luat parte. Mai putem schimba ceva!

Am pierdut un luceafar, nu lasati sa cada toate stelele, fara ca voi sa stiti cat de tare au luminat, acolo sus pe cer!

http://www.gheorghedinica.ro/

O descriere coplesitoare a actorului, o face Dan Mihaescu pe al sau blog.

http://www.mihaibendeac.ro/dan_mihaescu/