“Taifasuri”

Oana Ioniță sau Bebelușa Oana, așa cum o știți majoritatea de la „Cronica Cârcotașilor”, este o fire foarte energică și ambițioasă.

În urmă cu nouă luni a adus-o pe lume, pe Isabel, primul său copil.

La patru luni de la naștere, Oana și-a reluat activitățile fizice, iar acum este într-o formă de invidiat, deși nu pune preț pe o alimentație strictă.

Ne-a împărtășit secretele sale și ne-a povestit depre proiectul său de suflet. Astfel am aflat că nu o putem vedea doar la Prima TV, în fiecare miercuri, de la ora 20:30, ci și la Dance Planet, propria sală de dansuri, inaugurată în data de 15 septembrie. Bebeluşa OANA IONIŢĂ este o mămică energică.

Cum ai reușit să revii la forma fizică de dinainte de sarcină într-un timp atât de scurt?

– Mi-am revenit după patru luni de la naștere, deși ar fi trebuit să încep mișcarea ceva mai devreme. Doctorul mi-a dat voie să fac efort fizic, dar mi-a fost teamă pentru operația de cezariană. Era destul de riscant și am preferat să aștept să mă recuperez în totalitate. Am început cu pilates.  Apoi am reluat cursurile de dans și așa mi-am revenit, dar tot mai am de lucrat. Noi femeile intotdeauna vrem mai mult.

– Câte ore de sport faci pe săptămână?
– Până acum am făcut sport doar de două ori pe săptămână, iar ca să fiu într-o formă fizică bună, trebuie să fac mișcare de cel puțin patru ori. 
Acum, am început activitatea la sala mea, fac zilnic miscare și mă bucur că am un motiv în plus să mă mobilizez.
– Înainte de naștere, cât efort făceai?
– Am predat cursuri de dans până în luna a cincea de sarcină, iar în ultima perioadă le susțineam de două ori pe săptămână. În mod normal, de-a lungul timpului, țineam cursuri de patru ori pe săptămână.
– Faci masaje pentru întreținere?
– Ador masajele, dar în ultima perioadă n-am mai avut timp de ele. Le-am lăsat puțin deoparte, pentru că-mi dedic timpul fiicei mele, Isabele. Până de curând făceam masaj o dată pe săptămână, anticelulitic și de relaxare, dar m-am ocupat intens și de Dance Planet și n-am mai apucat să mă răsfăț.
– De ce ai optat pentru deschiderea unei săli de dans și de ce acum, în această perioadă de criză?
– Criza est un termen mult prea generic. Sunt oameni care au foarte mulți bani si acum. Criza este făcută pentru a merge mai departe și pentru a lupta mai mult. Cine vrea să câștige bani, câștigă oricând. Eu nu am făcut această sală pentru bani, ci pentru mine.
Și de ce în aceste vremuri? Pentru că oamenii au nevoie oricând de sport, și pe timp de criză, iar abonamentele sunt mai ieftine decât în multe locuri.
Chiar dacă sunt Bebelușa Oana, persoană publică, am făcut „pachete” la prețuri pe care să și le poată permite oricine, să poată veni cine dorește la orele de dans.
– Ce le oferi celor care vin la orele tale de dans?
– Distracție care se împletește cu muncă. Atunci când m-am gândit la acest concept, “Dance Planet”, am vrut ca oamenii să vină pentru a se destindă și să lucreze lucruri inedite cu ei insisi.
Prin dans accesăm anumite informații ale creierului pe care la birou nu le solicităm. Apoi, exercițiile de coordonare sunt foarte bune nu doar pentru corp, ci și pentru creier. Mereu amintesc de beneficiile pe care le aduce mișcarea pentru psihicul uman.
Este fundamental să știm că sportul ne oferă o stare de bine, confort si incredere. De obicei, oamenii care trec printr-o perioadă foarte grea a vieții lor se apucă de sală. E un fel de refresh. De exemplu, fetele care rămân singure simt că au nevoie să se “tortureze”, să sufere, și se duc la sală, iar când ajung acasă se simt bine. E un fel de terapie! Prin dans câștigi rezistență fizică pe care o simți și atunci când urci niste scari banale și te simți bine când ieși într-un club.
Dansul te ajută să apreciezi altfel viața. „Cred foarte mult în semnele pe care ni le dă corpul nostru”
– Ai un regim alimentar sănătos?
– De când eram la Liceul de Coregrafie, știu că mă obligau profesorii să țin cure de slăbire și am încercat să țin cu pufuleți. Nu am timp acum să mă concentrez asupra regimului alimentar, în schimb, dacă fac sport, toate toxinele sunt eliminate. Și acum mănânc la fel ca înainte. Important este să am grijă să scot ceea ce nu-i face bine organismului prin mișcare. Mănânc carne, uneori, puțină grăsime, putin dulce, ce îmi cere corpul, ce are el nevoie. Problemele apar din cauza faptului că noi stăm toată ziua la calculator și nu mai avem timp de sport, de aceea ne îngrășăm. 
Metoda mea de slăbire este prin dans. Nutriția este de asemenea  importantă, dacă vreau să mă țin de un regim sănătos, pot s-o  fac. Eu nu fumez, nu consum alcool șau băuturi acidulate,nu mănânc pâine, nu-mi plac dulciurile, doar când am o zi foarte grea mănânc două pătrățele de ciocolată și beau multă apă plată.
– Ce părere ai despre vegetarianism și despre cei care au adoptat acest regim de viață?
– Este unul bun pentru ei, dacă așa se simt bine, înseamnă că organismul lor are nevoie de acest regim.
Eu cred foarte mult în semnele pe care ni le dă corpul nostru, trebuie doar să le ascultăm și să nu-l obligăm să facă ce nu simte ca poate.
Eu am mulți prieteni vegetarieni și le e foarte ușor să ducă acest stil de viață.

Interviu “Slab sau Gras”

 „Dansul ma tine mereu in forma”
 
Oana e talentata. E frumoasa. E haioasa. Dar mai presus de toate astea e o dansatoare excelenta. Sincroanele pe care le executa alaturi de Delia in cadrul „Cronicii Carcotasilor” de la Prima Tv sunt de multa vreme etalon al emisiunii, iar miscarile ei perfecte cuceresc Ibiza vara de vara. Am vorbit cu ea despre diete, copilarie, mancare, viitor si placerea de a dansa. Oana Ionita e o bebelusa incantatoare!
 
Slab sau Gras: Oana, cu totii iti admiram veleitatile de dansatoare. Cand ai descoperit ca ai talentul asta?
Oana Ionita: Intai l-a descoperit mama, atunci cand m-a dat la balet, la varsta de 4 ani. Eu mi-am dat seama mult mai tarziu, pe la 16 ani. Sa spunem ca atunci cand esti copil faci anumite activitati din bucuria jocului, nu le constientizezi. in inocenta ta, simti ca faci lucruri marete. Eu am simtit ca asta este drumul meu si ca nu pot sa merg in alta directie.

SG: Gatesti? Ai o reteta preferata?
O.I.
: Nu prea am timp sa gatesc. imi place sa rontai toata ziua ceva, tocmai de aceea sunt un fan al pufuletilor. Imi plac spanacul, branza de vaci si prunele confiate, iar reteta mea preferata este placinta cu mere.

SG: Ai incercat vreodata un fel de mancare exotic? Esti conservatoare din punct de vedere culinar sau iti place sa experimentezi?
O.I.
: Imi plac foarte mult fructele de mare, iar atunci cand merg intr-o tara straina, intotdeauna incerc preparatele traditionale.

SG: Cum iti place sa iti incepi diminetile?
O.I.
: Ador sa fac putin stretching inainte de a ma ridica din pat. Capat energie si optimism.

SG: Care este programul culinar zilnic al Oanei Ionita?
O.I.
: Inevitabil masa de dimineata nu poate lipsi! Putina paine prajita, margarina si branza, „acompaniate” de un ceai de menta, constituie pentru mine micul dejun perfect. La pranz mananc o supa calda si seara o salata cu de toate (fara ardei gras!). Intre mese rontai pufuleti si beau lapte.

SG: Care sunt micile trucuri de infrumusetare la care apelezi atunci cand vrei sa ai o aparitie ravasitoare?
O.I.
: in primul rand frumusetea vine din interior. Daca te simti bine, ii poti molipsi si pe ceilalti cu buna-dispozitie. Imaginea se poate imbunatati insa cu putin machiaj, cu parul coafat, mainile ingrijite si o tinuta care sa te avantajeze.

SG: Cand te simti cea mai frumoasa din lume?
O.I.
: Cand pot sa ofer un zambet unui copil sau unui cursant la o ora de dans.

SG: Exista vreun aliment care nu iti place?
O.I.
: Da, ardeiul gras.
 
SG: Ce nu iti lipseste niciodata din frigider?
O.I.: Laptele.

SG: Care este desertul tau favorit?
O.I.
: Placinta cu mere asortata cu inghetata de vanilie si o frunza de menta, pentru aspect.

SG: Cum arata barbatul ideal pentru tine din punct de vedere fizic?
O.I.: Pentru mine, cel mai mult conteaza sa fie atent, respectuos, sincer si elegant.

SG: Spune-ne cate ceva despre experienta Amnesia. Ce inseamna pentru tine acel loc?
O.I.: Este un loc unic in lume. Amnesia inseamna Ibiza, cu plaje de vis, oameni deschisi, un loc in care ludicul exista in tot si spectacolul este la tot pasul. Pentru mine, Amnesia a fost si este un vis frumos.

SG: Cum decurg cursurile de dans pe care tu le predai? Oamenii vin pentru distractie sau pentru a da jos cateva kilograme?
O.I.: Eu ma distrez foarte mult si in acelasi timp simt ca fac ceva benefic pentru a ma mentine in forma. Multi vin din curiozitate, sa ma cunoasca, altii sa invete sa danseze, dar si sa slabeasca. Asa ca m-am gandit sa creez un program care combina placerea cu eficacitatea dansului.
 
SG: Ce isi doreste bebelusa Oana pe viitor?
O.I.
: Tot ce imi doresc este sa ma pot bucura de prezent si de fiecare zi in care viata ma invata cate ceva nou. Imi place sa fiu luata prin surprindere de viitor, asa cum a fost si pana acum, pentru ca asteptarile pot aduce dezamagiri.

SG: Ai tinut vreodata o dieta? Daca da, la care ai apelat?
O.I.: In primul rand consumul de apa a inlocuit de multe ori spatiul gol din stomac, mai ales inainte de masa, imi da o senzatie de satietate. Imi place sa rontai tot timpul cate ceva, in special pufuleti, si incerc pe cat se poate sa nu mananc la ore tarzii.

SG: Ce stil de dans te caracterizeaza? Ai un dansator profesionist care iti place in mod deosebit?
O.I.: Mai nou ma fascineaza noile trenduri de popping, locking si house.
Imi place Razvan Mazilu, pentru ca incearca sa dea o noua directie dansului in Romania, am admirat-o pe Corina Dumitrescu, pentru capacitatea sa de munca si dragostea pentru dans, pe Alina Cojocaru, pentru ca a reusit sa duca numele nostru peste hotare si a facut ca imaginea dansului in Romania sa fie mai apreciata. Apoi, il gasesc absolut fascinant pe Salah, cel care este considerat cel mai bun show-man din lume.

slab-sau-gras

slab-sau-gras-1 slab-sau-gras-2