“Vizita batranei doamne”

Teatrul Nationanal Bucuresti a intrat in renovari. Nimic nu mai este ca inainte, nici intrarea actorilor, nici holurile, lifturile si parca nici macar scena.

Imi amintesc de cea mai frumoasa etapa din viata mea profesionala, dupa rigiditatea acelor 18 ani petrecuti in salile de balet, penduland intre durere si placere, lipsa timpului si  lupta cu propriul corp, nu stiu cum am ajuns la un casting.

Un simplu casting care mi-a schimbat viata.
Nu vroiam sa parasesc scena, dar in acelasi timp sa fiu libera sa ma exprim altfel.

Timp de 4 ani am ajuns sa cunosc personalitati ale teatrului romanesc, sa gandesc un personaj, sa-l analizez inainte de a face primul gest, si mai ales sa joc pe scena TNB.

Am cunoscut-o pe d-na Maia Morgenstern in musica-lul “Chicago”,  moment in care am constientizat cat de norocosi suntem noi romanii sa avem un asemenea geniu al interpretarii si sa ne bucuram de trairile atat de profunde ale unui artist atat de complex, live, aproape de noi.

In seara aceasta la TNB, a avut loc marea premiera: ” Vizita batranei doamne” 

Din punctul meu de vedere o capodopera desavarsita. Invazia de personaje bine impartita, momentele sacadate bine insusite de regizor, grotescul confundat uneori cu romanticul, negativul schimbat in pozitiv si viceversa si alegoria bazata pe un plan psihologic bine motivat, fac din aceasta piesa un apogeu al creatiei.  Personajele au o poveste unica de trecere intre forta si abandon. Realitatea le pune in fata unei decizii imposibile, ce a reusit sa-mi ridice si mie ca si spectator, aceiasi intrebare.

Este o piesa de care aveam nevoie.

O piesa cu actori ” mari” ai scenei romanesti.

Pe d-na Maia Morgenstern o admir din toata fiinta mea, este idealul meu ca si maturizare artistica, personalitate absoluta si integra, puternica, dar in acelasi timp feminina, umila, dar impunatoare. Tin minte cand jucam alaturi de dansa, un lucru pe care eu l-am vazut inedit: vorbea chiar si cu cei mai neinsemnati participanti la actul artistic sau chiar din afara lui, cu “dvs”. De atunci imi dau seama ca formele de politete iti impun respectul in comunitate. Fie el si in Ferentari!

Revenind. In momentul in care isi face aparitia pe scena, nici un spectator nu mai misca, fiecare gest al dansei este transformat cu o forta divina in absolut.

D-ul Mircea Rusu, pe care l-am vazut in nenumarate spectacole, il creioneaza pe singurul personaj din piesa care se curata, dar care totodata se ingroapa. D-ul Mircea Albulescu, profesorul,  care paseste cu pasi grei si apasati, dar cu modestia si eleganta specifica unui monstru sacru. Alaturi de ei actori fenomenali, pe care merita sa-i vedeti intr-un recital actoricesc sublim.

Scenografia, muzica, costumele, lumina, tot, dar absolut tot este gandit in cel mai mic detaliu, pentru a face din aceast spectacol o capodopera.

P. S. Daca cumva va puneti in pielea personajelor, sunt curioasa, oare voi ce ati alege?

Show Biz- Interviu

Dupa ce s-a transformat intr-o mamica serioasa, fosta bebelusa de la “Cronica Carcotasilor” vrea sa puna in aplicare tot ce a invatat de la profesorul Toni Tecuceanu. Oana isi doreste sa dea la Teatru si sa joace intr-un film.

Showbiz: Oana, dupa ce ai cochetat cu actoria in scenetele de la “Cronica Carcotasilor”, ti-ar placea sa joci si intr-un film? Te atrage cinematografia?

Oana Ionita: Pe langa rolurile pe care le-am interpretat in scenetele de la “Cronica Carcotasilor”, «scoala» de actorie mi-am facut-o pe scena Operei Nationale si a Teatrului National, in music-hall-ul “Chicago”. Colegul Toni Tecuceanu a fost cel mai bun profesor de actorie al meu. El era cel care ma sfatuia la fiecare emisiune cum sa interpretez personajele. Mi-as dori sa fiu studenta a Facultatii de Teatru si Film, dar din pacate nu am timp. Cred insa ca am acumulat sufiecienta experienta incat sa pot sa joc intr-un film. La fel de mult mi-ar placea sa joc si in piese de teatru. Sunt multe trenuri in viata pe care ai ocazia sa le prinzi, dar trebuie sa alegi un singur drum, pentru a-l parcurge asa cum trebuie. De-a lungul timpului am avut noroc sa invat foarte multe lucruri in televiziune.

Showbiz: Care a fost cea mai mare gafa pe care ai facut-o vreodata?

Oana Ionita: S-a intamplat la “Cronica”, atunci cand, din dorinta actoriceasca de a mai adauga ceva la text, am spus o fraza care nu-si avea rostul. Misu m-a privit intr-un anumit fel si atunci mi-am dat seama ca am comis-o. Pentru el textul emisiunii este ca o lege, ce trebuie respectata intocmai.

Oana ar vrea ca povestile de dragoste sa dureze o viata

Showbiz: Te-a schimbat in vreun fel maternitatea? E greu sa fii parinte?

Oana Ionita: Acum sunt mult mai responsabila. Ma gandesc de doua ori inainte sa iau o decizie si nu mai sunt la fel de copilaroasa ca inainte. Bebelusa s-a transformat intr-o mama serioasa.

Showbiz: Ce crezi ca mosteneste de la tine Isabel?

Oana Ionita: Nasul, inteligenta si pasiunea pentru dans. A luat ce-i mai frumos de la amandoi. Deci a iesit un copil perfect!

Showbiz: In general, cum privesti mariajul?

Oana Ionita: Din nefericire, nu mai suntem pe vremea parintilor nostri, atunci dragostea dura o viata.

Showbiz: Cum te ajuta iubitul tau in educarea fetitei?

Oana Ionita: David se implica in educarea ei ca orice parinte. Acum isi doreste foarte mult ca Isabel sa mearga singura si pentru asta o invata sa faca primii pasi fara sa fie tinuta de cineva.

Showbiz: Cum au privit parintii tai aceasta relatie la distanta? Au fost reticienti la inceput sau te-au sustinut?

Oana Ionita: Daca eu sunt fericita si parintii mei sunt multumiti. Este greu in viata sa ai si o familie si timp pentru pasiunile tale. Pentru a realiza toate astea trebuie sa faci si compromisuri. Compromisul meu si a lui David a fost distanta, dar l-am acceptat amandoi.

Vedeta de la Prima TV a redescoperit mirajul copilariei langa micuta Isabel

Showbiz: In ce situatie te-ai simtit inutila?

Oana Ionita: Ma simt inutila cand se vorbeste in jurul meu de fotbal.

Showbiz: Ce experienta crezi ca te-a facut mai inteleapta?

Oana Ionita: Una dintre aceste experiente a fost mutatul in Spania. A trebuit sa ma descurc intr-un loc pe care nu il cunosteam.

Showbiz: Ne poti spune cateva lucruri pe care nu le stim despre tine?

Oana Ionita: Sunt bruneta, am nasul carn, am renuntat la balet pentru a pleca in Ibiza, imi plac clatitele cu ciocolata si ceasurile.

Showbiz: Pe ce cheltuiesti cei mai multi bani pe luna? Pe ce nu ai da banii niciodata?

Oana Ionita: Cei mai multi bani ii cheltuiesc pe scutece. N-as cumpara niciodata ardei gras, pentru ca nu imi place.

 

Autor: Simona Tudorache

Rebecca

Nu este vorba de vre-o fata care pleaca la Ibiza si nici despre un brand nou, ci despre muzicalul de la Teatrul de Opereta din Bucuresti.

Pana nu se inchide stagiunea, mai e timp de o desfatare culturala de calitate, nu?

Sala a fost plina in ciuda faptului ca vara a venit. Si daca tot a venit s-a simtit asta si in sala. Ar fi fost mai bine in aer liber, tot mai adie vantul, ca la Opereta nici vorba de vre-un sistem de aerisire. Placuta imaginea din timpul spectacolului, un fel de aripi de fluture care nu conteneau sa bata…erau hartiile oamenilor care incercau cu disperare sa respire.

In rest un spectacol putin morbid, dar cu scenografie, lumini si costume inspirate. Se vede ca si-au bagat ungurii coada…nivelul este european!

Meritele principale ale succesului fiind de departe muzica si coregrafia, inlanturiea momentelor si vocea interpretilor.Anca Turcasiu face un rol negativ implicat, lucrat si corect. Se vede experienta si talentul de la o posta, Bravo, colega! Baletul bine sincronizat, chiar daca a fost vorba de o coregrafie minimalista. De multe ori nu trebuie sa fie un amalgam de miscari sa se transmita o stare, ci de intentia gestului.

Din pacate jocul solistilor a fost neverosimil. Cu riscul de a-mi capata dusmani, declar ca este de neconceput ca la un teatru de asemenea prestigiu, actorii sau ma rog mai bine zis interpretii sa pronunte “da”( cu cratima) in locul lui “de”, limbajul sa fie cu un mic accent de cartier si implicarea emotionala sa lipseasca in momentele de incarcatura maxima…

Per ansamblu un spectacol de neuitat! As fi pus un smile, dar imi lipseste din tastatura…!